Prima reacţie a lui Nicuşor Dan după ce ruşii au scufundat o navă comercială în Marea Neagră

Nicuşor Dan
Andrei Pricopie
23.10.2026
Nicuşor Dan
Andrei Pricopie
23.10.2026

Preşedintele Nicuşor Dan a reacţionat vineri, într-o scurtă declaraţie în marja participării la ceremonia depunerii jurământului militar de către studenţii Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, după ce o navă a fost lovită de o dronă în Marea Neagră.

"Am avut un incident de securitate în dimineaţă aceasta - o navă a fost lovită de o dronă, la 13 mile, deci puţin în afara apelor teritoriale ale României. Am avut o echipă de intervenţie de la Garda de Coastă, care a salvat nouă marinari. Ţin să-i felicit, pentru că sunt prompţi de fiecare dată, atât ei, cât şi Forţele Navale Române. Suntem în această situaţie", a declarat Nicuşor Dan.

Şeful statului a amintit că, în urmă cu o zi, a prezidat o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe această temă.

"După cum ştiţi, ieri am avut o şedinţă CSAT exact pe subiectul acesta. Marţi, la solicitarea noastră şi a bulgarilor, a avut loc o şedinţă a Consiliului Nord-Atlantic dedicată situaţiei. Vom avea echipamente suplimentare şi, evident, este un eveniment din procesul de escaladare pe care Rusia îl desfăşoară în contextul războiului din Ucraina", a afirmat Nicuşor Dan.

Reamintim că o navă comercială aflată în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine (24 de kilometri) de Constanţa, s-a scufundat vineri, 23 octombrie, după ce ar fi fost lovită de drone. Un marinar a murit, nouă au fost salvaţi, iar alţi trei sunt în continuare căutaţi, potrivit informaţiilor transmise de Autoritatea Navală Română (ANR).

Nava KHORYV (IMO 8138712), care naviga sub pavilionul Insulelor Comore, se deplasa din Ereğli, Turcia, către Sulina, România, transportând materiale feroase. La bord se aflau 13 membri ai echipajului, dintre care 10 cetăţeni ucraineni şi trei azeri.

Potrivit informaţiilor disponibile, nava s-a răsturnat şi s-a scufundat în urma impactului. Nouă membri ai echipajului ar fi fost salvaţi din apă de o altă navă comercială aflată în apropiere, după ce ar fi reuşit să abandoneze vasul şi să se refugieze pe plute de salvare, care au rămas în derivă. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos