Băsescu: Filip este lacheul lui Plahotniuc

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat la B1 că premierul Filip este un lacheu al lui Plahotniuc. Totodată, el a susţinut că Platforma DA nu ar trebui să protesteze alături de Dodon şi Usatîi.
Traian Băsescu (Epoch Times România)
Matei Dobrovie
23.01.2016

"Cred că Demnitate şi Adevăr, ca program, rămân cei care susţin orientarea provest. Platforma DA trebuie să plece imediat acasă şi trebuie să înţeleagă că o Republica Moldova cu un guvern desemnat e o ţară care poate să se salveze. Cât timp ai un guvern, ai speranţa să reînnozi relaţiile de susţinere financiară cu România care are un împrumut aprobat în Parlament de 100 milioane, iar Chişinău nu îşi poate închide bugetul din lipsa de 60 milioane", a afirmat fostul şef al statului, citat de Unimedia.

"Nu înţeleg de ce Platforma DA se află în aceeaşi piaţă cu formaţiunea lui Usatîi şi Dodon. DA să meargă acasă şi să îşi consolideze structurile. Cred că au nevoie de câteva luni să formeze din această mişcare a pieţei un partid credibil proeuropean şi să lase guvernul în care nici eu nu am încredere. Filip este lacheul lui Plahotniuc", a adăugat Băsescu.

Fostul preşedinte s-a contrazis însă, afirmând că guvernul Filip este, totuşi, "unul legitim, votat de o majoritate parlamentară. Nu există lucru mai important decât ca ţara să aibă un guvern legitim care să îl scoată din colaps financiar".

"Ştiu cine a mâncat din mâna lui Plahotniuc din România şi cine mănâncă şi acum. Încetaţi cu susţinerea lui Plahotniuc în România. Punct", a mai spus preşedintele Mişcării Populare. Întrebat la cine se referă, acesta a recunoscut că este vorba despre "politicieni, în primul rând. Totul are o limită. O Moldova destabilizată de Plahotniuc înseamnă un risc de securitate naţională pentru România".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor