Băsescu, după proteste: Este tipul de bătălie care poate ruina statul

A doua zi după protestele masive anti-graţiere şi anti-ciopârţire a Codurilor penale care au avut loc în toată ţara, fostul preşedinte Traian Băsescu face apel la discuţii corecte şi dezbatere publică fără patimă privind justiţia.
Traian Basescu (Florin Chirila\Epoch Times)
Andrei Pricopie
23.01.2017

Toată energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă sunt concentrate într-o cumplită bătălie pentru putere care poate ruina statul, a declarat luni, pe pagina sa de Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu.

"Bătălia care ruinează statul. Toate ţările membre au ca prioritate a momentului repoziţionarea în interiorul Uniunii Europene ca urmare a Brexit-ului şi adaptarea la noile realităţi ale NATO urmare a alegerii lui Donald Trump în SUA. La noi în schimb tot efortul, toată energia politicienilor şi a instituţiilor de forţă sunt concentrate într-o cumplită bătălie pentru putere având ca principală miză justiţia.

Este tipul de bătălie care poate ruina statul, iar când bătălia se va fi terminat am putea constata că România nu mai reprezintă nimic nici în UE şi nici în NATO. Soluţia? Discuţii corecte şi dezbatere publică fără patimă despre justiţie şi acţiune imediată de repoziţionare în NATO şi UE", a comentat Traian Băsescu.

Declaraţiile liderului PMP vin în contextul în care zeci de mii de români au protestat duminică în toată ţara, nemulţumiţi fiind de faptul că, abia instalaţi la putere, PSD şi ALDE au venit cu două proiecte de ordonanţe prin care corupţii ar urma să iasă mai repede de după gratii iar Codul Penal ar fi modificat de o manieră considerată inacceptabilă de Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi organizaţii ale societăţii civile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor