Turcan cere demisia ministrului Justiţiei şi retragerea ordonanţelor care i-au scos în stradă pe români

Ana Ion
23.01.2017

alte articole

Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
23.01.2017

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, cere demisia lui Florin Iordache, pentru "încercarea sa de ciopârţire a legilor penale şi de graţiere a protejaţilor politici". De asemenea, liderul liberalilor solicită Guvernului retragerea celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

”Guvernul trebuie să retragă, de îndată, cele două proiecte de Ordonanţe de Urgenţă privind graţierea şi modificarea legilor din domeniul penal şi să dea asigurări că actuala majoritate renunţă la astfel de demersuri de subminare a statului de drept. Actualul ministru al Justiţiei trebuie să demisioneze pentru încercarea sa de ciopârţire a legilor penale şi de graţiere a protejaţilor politici”, arată Raluca Turcan, într-o declaraţie de presă citată de Realitatea.net.

Potrivit sursei citate, liderul PNL mai precizează că formaţiunea sa îşi asumă să iniţieze în Parlament, ”doar acolo unde e cazul”, punerea în acord a legilor din domeniul penal cu deciziile Curţii Constituţionale, având o consultare publică prealabilă cu organizaţiile magistraţilor şi societatea civilă.

Reamintim că zeci de mii de oameni au protestat duminică în Capitală şi în alte oraşe ale ţării, revoltaţi de faptul că PSD şi ALDE au iniţiat două proiecte de ordonanţă care îi vor scoate mai repede de după gratii pe corupţi şi le vor albi dosarele celor aflaţi încă în libertate.

La protestul din Capitală şi-a făcut apariţia şi preşedintele Iohannis, care s-a declarat indignat că "o gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor