Băsescu: Dragnea să caute un copil mic dacă vrea să spună că nu ştie de amendamentele lui Nicolae la legea graţierii
alte articole
Dacă Liviu Dragnea, vrea să fie crezut că nu a ştiut ce amendamente a depus colegul său de partid, Şerban Nicolae, la Proiectul legii graţierii, "trebuie să caute un copil care nu înţelege încă vorba, adică să aibă vreo trei luni de la naştere", a opinat joi seară liderul PMP, Traian Băsescu şi el, la rândul său, autor al unor scandaloase amendamente la aceeaşi lege.
"Nicolae Şerban, preşedintele Comisiei juridice din Senat, a depus aceste amendamente cel puţin de două săptămâni (...) Deci, Şerban Nicolae a depus acele amendamente cel puţin de două săptămâni, că au şi apărut în presă. Eu le-am depus săptămâna trecută", a afirmat Băsescu, preluat de Agerpres, la România TV, adăugând că liderul social-democrat "face filmul pe care l-a făcut şi la Florin Iordache".
"Dragnea face filmul pe care l-a făcut şi la Iordache (n.r. Florin Iordache), a ştiut ordonanţa de urgenţă faimoasă numărul 13 şi, când a văzut că a ieşit lumea în stradă, l-a dat afară pe Iordache. Acum face acelaşi lucru, iese şi neagă, el este sfântul sfinţilor", a spus Băsescu.
Cât despre propriile sale amendamente la legea graţieii, fostul şef al statului a sustţinut că amendamentele pe care le-a depus la Comisia juridică din Senat au vizat trei elemente care l-au interesat în mod deosebit, exprimându-şi credinţa că "s-au făcut abuzuri".
"Am avut amendamentul legat de mame care au copil în întreţinere sau taţi, legat de luarea de mită când este vorba de finanţarea campaniilor electorale şi abuzul în serviciu, care este un dezastru în aplicare", a precizat Băsescu.
Reamintim în acest context, că în septembrie 2016 atât fiica cea mare a fostului preşedinte, Ioana Băsescu, cât şi Elena Udrea au fost puse, alături de alte persoane, sub control judiciar, fiind acuzate că au rulat bani negri pentru campania din 2009 a lui Traian Băsescu.