Băsescu: Alegerile riscă să rămâne o simplă afacere USL, spre satisfacţia şarlatanilor politici
alte articole
Alegerile locale riscă să rămâne o simplă afacere USL, fără o competiţie reală între candidaţi şi programe, spre marea satisfacţie a şarlatanilor politici, a scris duminică, pe contul său de Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu.
"Mulţi români nu ştiu că pe data de 5 iunie sunt alegeri locale, iar dintre cei care ştiu, mulţi nu ştiu cine sunt candidaţii sau nu ştiu că alegerile se desfăşoară într-un singur tur, aşa că votul pentru primari, deşi uninominal, va rămâne, din păcate, un vot strict politic.
În aceste condiţii, primenirea politicienilor din administraţia locală rămâne un simplu enunţ fără acoperire. Prin noua lege electorală au fost impuse restricţii publicitare exagerate, ceea ce afectează profund 'votul în cunoştinţă de cauză'", a declarat Traian Băsescu.
În această situaţie, liderul PMP consideră că este obligaţia Autorităţii Electorale să dispună acum, în ultimele zile de campanie ca televiziunea publică să facă programe consistente dedicate alegerilor locale din 5 iunie.
"Altfel, alegerile locale riscă să rămâne o simplă afacere PSD PNL = USL, fără o competiţie reală între candidaţi şi programe, spre marea satisfacţie a şarlatanilor politici ce cred în sintagma 'să se revizuiască...primesc, dar să nu se schimbe nimic'", a adăugat Traian Băsescu.