Barca ALDE ia apă. Tăriceanu îl acuză pe Constantin de şantaj

La scurtă vreme după ce Daniel Constantin şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu modul în care funcţionează ALDE, Călin Popescu Tăriceanu l-a acuzat pe acesta de şantaj.
Loredana Diacu
19.03.2017

alte articole

Călin Popescu Tăriceanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
19.03.2017

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la finele întrunirii delegaţiei permanente a partidului, că a fost şantajat de Daniel Constantin "în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze la alegerile parlamentare", relatează Hotnews. Acuzele lui Tăriceanu vin în contextul în care Constantin a părăsit ostentativ întrunirea partidului, acuzând că aceasta este nestatutară.

"Am asistat în prima parte a Delegaţiei Permanente la câteva comentarii făcute de colegul meu, Daniel Constantin, care şi-a declarat nemulţumirea în legătură cu modul în care funcţionează în momentul de faţă ALDE şi a ieşit din sală în mod clar demonstrativ. Am şi eu o serie de nemulţumiri legate de funcţionarea ALDE, hai să spunem nu numai în ultima perioadă, ci de o bună bucată de vreme. Relaţia care a funcţionat o bună perioadă colegial a înregistrat o primă sincopă în momentul în care au fost alegerile parlamentare şi au am fost pur şi simplu şantajat de Daniel Constantin în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze pe listele de la parlamentare, cu care nu eram de acord (...). Discuţia a fost una foarte tranşantă şi i-am spus că, dacă eu nu accept, atunci ajungem într-un impas şi nu putem să depunem listele la alegerile parlamentare, deci ALDE să nu funcţioneze. Şi el mi-a spus că nu are nicio problemă în acest sens", a declarat Tăriceanu, la finalul Delegaţiei Permanente a ALDE.

Tăriceanu a mai susţinut că, în acele condiţii, "cineva trebuia să facă o concesie" iar acel cineva a fost el, concesia fiind una costisitoare.

"Am făcut eu concesia, dar aceasta a fost costisitoare pentru că eu a trebuit să sacrific unii dintre oamenii care munciseră. (...) Această manieră de a colabora în ghilimele nu pot să o accept. În ultima perioadă au existat numeroase situaţii în care colegul meu Daniel Constantin a refuzat să-şi dea acordul pe o serie de chestiuni care vizau buna funcţionare a partidului şi sigur că în atare condiţii era clar că trebuie să organizăm un congres pentru a renunţa la această formulă duală de conducere bicefală, pentru ca deciziile să se poată lua şi, sigur, să putem merge înainte. Suntem un partid aflat la guvernare, aşteptările cetăţenilor cred că sunt foarte mari şi noi nu putem să rămânem blocaţi în decizii interne din motive care până la urmă nu ne privesc decât pe noi. Trebuie să existe o modalitate eficientă şi de luare a deciziilor democratică, la care să participe structurile partidului. Nu pot să fie blocate deciziile partidului, chiar şi de un preşedinte", a adăugat Tăriceanu.

La rândul său, însoţit de un grup de membri ai formaţiunii, Constantin a părăsit astăzi lucrările Delegaţiei permanente, denunţând reuniunea ca nestatutară.

În timp ce Călin Popescu-Tăriceanu a anunţat că ar dori organizarea cât mai rapidă a unui congres, Daniel Constantin a susţinut că organizarea unui congres ar trebui făcută în toamnă.

Potrivit lui Daniel Constantin, un congres ALDE nu se poate organiza în următoarele trei - patru luni de zile, pentru că ar trebui aplicat principiul democratic al alegerilor de jos în sus.

Constantin - vicepremier în guvernul Grindeanu - a mai anunţat că luni se va întâlni cu premierul Sorin Grindeanu şi, în cazul în care coaliţia va lua vreo "decizie" în privinţa sa, se va supune. Daniel Constantin a mai ţinut să sublinieze că nu va pleca din ALDE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor