Barack Obama: Uciderea lui Pretti este un "semnal de alarmă pentru fiecare american"

Fostul preşedinte american Barack Obama s-a numărat printre cei care au condamnat a doua împuşcare mortală a unui civil de către ofiţeri americani de imigraţie în decurs de două săptămâni, afirmând că cetăţenii au toate motivele să fie revoltaţi.
„Uciderea lui Alex Pretti este o tragedie sfâşietoare. Ar trebui să fie, de asemenea, un semnal de alarmă pentru fiecare american, indiferent de partid, că multe dintre valorile noastre fundamentale ca naţiune sunt tot mai mult sub asediu.
De săptămâni întregi, oameni din întreaga ţară sunt, pe bună dreptate, indignaţi de spectacolul recruţilor ICE mascaţi şi al altor agenţi federali care acţionează cu impunitate şi folosesc tactici ce par concepute pentru a intimida, hărţui, provoca şi pune în pericol locuitorii unui mare oraş american, a scris Obama, într-o postare pe reţeaua X, ca reacţie la împuşcarea care a avut loc sâmbătă în oraşul american Minneapolis.
Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut anterior demiterea secretarului Departamentului pentru Securitate Internă, Kristi Noem, precum şi a şefului Poliţiei de Frontieră, Greg Bovino.
„Kristi Noem trebuie să DEMISIONEZE. Greg Bovino trebuie să fie CONCEDIAT. Suspendaţi ACUM raidurile ilegale de deportare în masă la nivel naţional — ICE nu mai deportează doar infractori periculoşi”, a scris Newsom pe X, potrivit DPA.
În plus, democraţii din Senatul SUA au ameninţat că vor bloca alocarea fondurilor bugetare pentru Departamentul pentru Securitate Internă.
În urma morţii lui Pretti, un asistent medical alb în vârstă de 37 de ani, care lucra într-un spital pentru veterani, la Minneapolis au izbucnit noi proteste împotriva raidurilor de deportare şi a reprimării rezistenţei paşnice faţă de acestea.
Tragedia survine la doar două săptămâni după ce Renee Good, în vârstă de 37 de ani, a fost împuşcată în maşina sa de agenţi federali în acelaşi oraş, declanşând demonstraţii la nivel naţional după apariţia unor videoclipuri care păreau să contrazică afirmaţiile autorităţilor potrivit cărora agenţii s-ar fi aflat în pericol de moarte în timpul incidentului.
De asemenea, zeci de persoane s-au adunat pentru un priveghi cu lumânări în faţa locuinţei bărbatului ucis.
Vedete de la Hollywood s-au alăturat corului tot mai puternic de critici la adresa politicii de deportare a administraţiei preşedintelui american Donald Trump.
Actriţa Olivia Wilde a declarat pentru publicaţia de specialitate Variety: „Sunt îngrozită şi revoltată. Nu mai putem accepta nicio zi ca aceasta să devină noua noastră normalitate. Este revoltător.”
Ea a adăugat: „Oamenii sunt ucişi, iar eu nu vreau să normalizez vederea acestei violenţe — nici pe internet, nici în filme. Este hidos.”
Vorbind la Festivalul de Film Sundance din Idaho, actriţa Natalie Portman a spus că SUA se află „într-un moment din istoria ţării noastre care este profund devastator”.
„Este cu adevărat imposibil să nu vorbim despre ceea ce se întâmplă chiar acum şi despre brutalitatea ICE şi despre faptul că aceasta trebuie să înceteze imediat”, a adăugat Portman.