Banca Mondială susţine reforma în sectorul termoenergetic al municipiului Chişinău
alte articole
Reprezentanţii echipei energetice a Băncii Mondiale - aflată cu o misiune de lucru la Chişinău - au anunţat astăzi că Banca este disponibilă, împreună cu alte instituţii financiare internaţionale, să dea curs solicitării Guvernului de a finanţa în condiţii concesionale modernizarea întreprinderii rezultate din fuzionarea Centralelor electrice cu termoficare CET-1, CET-2 şi a furnizorului municipal de agent termic, SA Termocom. Atragerea finanţării în condiţii concesionale pe termen lung va contribui la modernizarea sistemului termoenergetic, inclusiv la reducerea pierderilor tehnice, au declarat reprezentanţii Băncii Mondiale.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a declarat, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanţii Băncii Mondiale, că această abordare este singura ce poate contribui real la soluţionarea datoriilor istorice şi curente ale S.A. „Termocom”, alternativa fiind lansarea unei noi proceduri de insolvabilitate, care poate derula doar în condiţiile lichidării debitorului. „Cu o singură acţiune complexă vom soluţiona o serie întreagă de probleme – de la datoriile istorice de 2,5 miliarde de lei, la asigurarea perspectivei de dezvoltare a întreprinderii fără a pune presiune pe tariful final, adică pe consumatorii industriali şi casnici”, a spus Valeriu Lazăr.
Luând în consideraţie situaţia economico-financiară dificilă a întreprinderilor din complex, în special în partea ce ţine de nivelul de achitare pentru resursele energetice, precum şi stocul de datorii acumulate, la iniţiativa Ministerului Economiei a fost lansat un amplu proces de restructurare a acestui complex, inclusiv prin aprobarea Conceptului şi Planului de acţiuni privind restructurarea corporativă, instituţională şi financiară a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică din municipiul Chişinău. Acest document conţine un şir de măsuri ce ţin de perfecţionarea cadrului legal, reforma corporativă şi instituţională a sistemului de termoficare prin fuziunea întreprinderilor S.A. „CET-1”, S.A. „CET-2” şi S.A. „Termocom”, reforma financiară, inclusiv prin reglementarea datoriilor existente, eficientizarea funcţionării din punct de vedere tehnic şi tehnologic a sistemului etc.
La elaborarea Conceptului au fost luate în consideraţie propunerile incluse în Raportul referitor la Studiul privind restructurarea instituţională şi financiară a sistemului de alimentare cu energie termică şi electrică din municipiul Chişinău, elaborat cu sprijinul Suediei şi Băncii Mondiale.
Realizarea Conceptului va contribui la evoluţii pozitive în sectorul termoenergetic al municipiului Chişinău şi în particular la îmbunătăţirea siguranţei, calităţii şi eficienţei furnizării energiei termice la tarife suportabile, la atragerea investiţiilor strategice în domeniul termoenergetic, ce vor permite sporirea eficacităţii activităţii întreprinderilor termoenergetice.