Banca Mondială doreşte să susţină în continuare Moldova pe calea implementării reformelor şi integrării europene
alte articole
Premierul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Ucraina, Belarus, Moldova, Qimiao FAN, după care cei doi oficiali au semnat două acorduri de finanţare destinate implementării Proiectului „Competitivitatea în agricultură”
În cadrul întrevederii, a fost efectuată o trecere în revistă a proiectelor aflate în derulare în Republica Moldova, sprijinite de grupul Băncii Mondiale. Qimiao Fan a remarcat că în acest an se împlinesc 20 de ani de la stabilirea relaţiilor de cooperare dintre Banca Mondială şi Republica Moldova, reiterând în context că instituţia pe care o reprezintă doreşte să susţină în continuare ţara noastră pe calea implementării reformelor şi integrării europene.
Vlad Filat a exprimat gratitudine pentru suportul constant acordat Republicii Moldova şi a subliniat că ţara noastră beneficiază de suportul Băncii Mondiale în domenii deosebit de importante, cum sunt: agricultura, educaţia, asistenţa socială, asistenţa medicală, guvernarea electronică, sectorul energetic, dezvoltarea afacerilor etc.
În mod special, au fost discutate aspecte ce vizează Proiectul „Competitivitatea în agricultură" ce va fi implementat graţie suportului oferit de Banca Mondială, în conformitate cu acordurile semnate astăzi în cadrul unei ceremonii care a urmat după întrevederea în cauză.
Astfel, Prim-ministrul Vlad Filat şi Directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Ucraina, Belarus şi Moldova, Qimiao Fan, au semnat două acorduri care prevăd: 1) acordarea unui împrumut în valoare de 18 milioane dolari SUA de către Agenţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) şi 2) a unui un grant în sumă de 4,4 milioane dolari SUA de la Fondul Global de Mediu (FGM), în vederea realizării Proiectului privind competitivitatea în agricultură în Republica Moldova.
Proiectul în cauză are drept scop sporirea competitivităţii sectorului agroalimentar din Moldova prin susţinerea modernizării sistemului de management al siguranţei alimentare, facilitarea accesului la pieţe a producătorilor agricoli şi integrarea practicilor agricole de mediu şi de management durabil al terenurilor.
„Acordurile semnate astăzi fac parte dintr-un proiect mai mare care vizează dezvoltarea agriculturii în ţara noastră, valoarea totală a căruia este de 28,4 milioane dolari SUA. Pe lângă investiţiile Băncii Mondiale, acest proiect va beneficia de un suport al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională în valoare de 4 milioane dolari SUA. Totodată, Guvernul Republicii Moldova va contribui cu 2 mil. dolari SUA la realizarea lui", a precizat Vlad Filat.
Premierul a menţionat că Proiectul va sprijini o gamă largă de acţiuni a programului de reformă care vizează creşterea competitivităţii exportului, atragerea investiţiilor şi realizarea integrării comerciale cu Uniunea Europeană. În special, se va lucra în vederea realizării agendei de reforme a Guvernului în domeniul siguranţei şi calităţii alimentelor, îmbunătăţirii oportunităţilor de piaţă pentru agricultori, prin oferirea investiţiilor, modernizarea infrastructurii post-recoltare şi sprijinirea dezvoltării instituţionale.
Qimiao Fan a declarat că Banca Mondială va continua să sprijine Republica Moldova în implementarea standardelor internaţionale în diverse domenii, contribuind astfel la realizarea obiectivului de integrare europeană.