Primului Parc Naţional cu traseu ecoturistic inaugurat la Orhei
alte articole
De Ziua Europeană a Parcurilor, primul traseu ecoturistic, care uneşte două valori cultural-istorice - Casa-Muzeu „Alexandru Donici” şi Mănăstirea Curchi, a fost inaugurat astăzi în spaţiul Parcului Naţional Orhei.
Anterior, despre acest traseu se cunoştea numai din spusele localnicilor. Cu sprijinul PNUD, traseul a fost marcat cu panouri informative, care descriu valorile cultural-istorice şi harta acestui traseu, precum şi patrimoniul natural al primului Parc Naţional. De asemenea, oamenii din aceste localităţi şi turiştii vor beneficia de locuri special amenajate pentru odihnă, unde vor putea admira priveliştea naturii din această zonă.
Parcul Naţional Orhei ocupă o suprafaţă importantă de 33,8 mii hectare din codrii Moldovei şi cuprinde 18 comune din patru raioane - Orhei, Străşeni, Călăraşi şi Criuleni. Creat cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), acesta reprezintă un model de dezvoltare durabilă prin utilizarea responsabilă a resurselor naturale, conservarea şi îmbunătăţirea peisajului, biodiversităţii, serviciilor de mediu şi valorilor culturale.
„Pe lângă beneficiile socio-economice şi ecologice, Parcul Naţional Orhei va contribui la păstrarea patrimoniului natural şi cultural prin măsuri de reabilitare a monumentelor culturale, organizare a festivalurilor folclorice şi altor activităţi culturale”, a menţionat Lazăr Chirică, Viceministrul Mediului, în cadrul evenimentului de inaugurare.
Crearea primului Parc Naţional face parte din Planul de acţiuni şi Strategia naţională de conservare a diversităţii biologice a Republicii Moldova. În urma unei evaluări a potenţialelor teritorii pentru crearea parcurilor naţionale (Codrii, Orheiul Vechi, Prutul de Jos, Pădurea Domnească, Plaiul Fagului, Nistrul de Jos şi Iagorlâc) de către Ministerul Mediului în 2006, Orheiul Vechi a fost considerat zona cea mai viabilă din punct de vedere economic, turistic şi al amplasării geografice.
Parcul va beneficia de un regim special de ocrotire şi conservare, pentru că aici există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni cu valoare ecologică, ştiinţifică, recreaţională şi culturală deosebită. Relieful acestei zone îi oferă un caracter unic în Europa, însă la fel de importante sunt şi oportunităţile pe care acest Parc Naţional le poate deschide pe plan ştiinţific, educativ, recreativ şi mai ales turistic. Crearea Parcului Naţional Orhei va contribui la stoparea degradării ecosistemelor forestiere, tăierilor ilicite de pădure, deteriorării păşunilor şi pădurilor, precum şi la gestionarea durabilă şi promovarea agriculturii ecologice şi ecoturismului.
“Crearea Parcului Naţional va oferi soluţii pentru problemele sociale şi economice cu care se confruntă comunităţile din acest spaţiu. Dezvoltarea ecoturismului, extinderea traseului „Drumul vinului” şi a posibilităţilor de cazare în zona Parcului Naţional Orhei vor spori atractivitatea zonei pentru turişti”, a spus Alexandru Rotaru, manager de proiect, PNUD Moldova.
Proiectul “Fortificarea capacităţilor instituţionale şi a reprezentativităţii sistemului de arii protejate din Republica Moldova” este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Fondului Global de Mediu. Bugetul total al proiectului constituie 990 mii dolari SUA.
Menţionăm că Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare lucrează cu oamenii la toate nivelurile societăţii pentru a sprijini crearea unor ţări rezistente la crize şi pentru a ghida şi susţine o dezvoltare, care contribuie la îmbunătăţirea vieţii fiecărui om. Prezenţi în 177 de ţări şi teritorii, PNUD oferă o perspectivă globală şi soluţii locale pentru abilitarea oamenilor şi pentru crearea unor ţări rezistente.