Averea de peste hotare a lui Plahotniuc va fi sechestrată: Vile, autoturisme, o barcă şi 9 apartamente
alte articole
Proprietăţi estimate la peste 160 milioane de lei urmează a fi puse sub sechestru de către autorităţile din România, Franţa şi Elveţia. Asta după ce Procuratura Generală de la Chişinău a administrat probe suplimentare şi a convins magistraţii că fostul lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc este beneficiarul efectiv al bunurilor stabilite.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii, este vorba despre vilele învinuitului din Elveţia, Franţa şi România, 5 autoturisme şi o barcă (înregistrate în Elveţia). La fel, urmează a fi sechestrate 9 apartamente, înregistrate pe numele soţiei acestuia, precum şi 4 autoturisme (înregistrate în Republica Moldova).
Oamenii legii au adus suficiente probe, confirmate documentar de Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, care demonstrează că beneficiarul efectiv al proprietăţilor este învinuitul, chiar dacă toate sunt înregistrate pe numele unor terţi.
Potrivit celor constatate, bunurile mobile şi imobile ar fi rezultat din banii sustraşi din sistemul bancar din republică, iar pentru a asigura recuperarea prejudiciului cauzat prin infracţiuni, procurorii au insistat pe instituirea sechestrului pe proprietăţile acestuia din ţară şi de peste hotare.
Procuratura a ţinut să amintească faptul că la începutul verii, Judecătoria municipiului Chişinău, sediul Ciocana, a admis doar unul dintre cele şase demersuri depuse de oamenii legii, dispunând aplicarea sechestrului pe 10 imobile, şi anume, 6 apartamente şi 4 încăperi nelocative din Republica Moldova, estimate la circa 33 milioane lei.
Toate proprietăţile învinuitului, aflate pe teritoriul Republicii Moldova, deja au fost sechestrate. Setul de acte, cu traducerile de rigoare, au fost expediate autorităţilor din Franţa, Elveţia şi România pentru a fi puse în executare, se mai arată în comunicat.
Fostul lider PD Vladimir Plahotniuc a fost anunţat în căutare, în contumacie, după ce procurorii i-au înaintat învinuirea pentru trei capete de acuzare: ”crearea şi conducerea unei organizaţii criminale”, ”escrocherie” şi ”spălare de bani”, săvârşite în proporţii deosebit de mari.