Avansare fulger. Mihail Poalelungi, noul preşedinte al Curţii Constituţionale a Moldovei
alte articole
Noul judecător al Curţii Constituţionale a Moldovei (CCM), Mihail Poalelungi a depus jurământul în faţa deputaţilor, Preşedintelui RM şi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în cadrul şedinţei plenare de vineri, 16 martie a Parlamentului. Acesta a fost numit pentru o perioadă de şase ani, iar potrivit legii, din momentul depunerii jurământului magistratul intră în exercitarea funcţiei sale.
De asemenea, la câteva ore după ce a depus jurământul în şedinţa plenară a CCM din aceeaşi zi, Mihai Poalelungi a fost ales în calitate de preşedinte al Curţii, pentru un termen de 3 ani.
Mihai Poalelungi a fost desemnat în calitate de judecător al CCM de către CSM la data de 6 martie, urmare a demisiei judecătorului constituţional Tudor Panţîru. Mihai Poalelungi a activat în sistemul judecătoresc al R.Moldova, începând cu anul 1988. A mai exercitat funcţia de judecător la CEDO, iar până la numirea în calitate de judecător constituţional, Poalelungi a deţinut funcţia de judecător şi preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ).
De menţionat că Alexandru Tănase, fost preşedinte al CCM şi ministru al Justiţiei, i-a sugerat lui Mihai Poalelungi să nu aducă practicile inchizitorii sovietice de la CSJ la CCM. ”Vreau să cred că "îmbunătăţirile" nu vor viza preluarea celor mai "bune" practici de la CSJ, ca anularea şedinţelor publice, asumarea limbajului şi practicilor inchizitorii sovietice, jurisprudenţă circumstanţială şi hotărâri ilegale ce generează condamnări la CEDO.”
Expertul de la Transparency International Moldova, Veaceslav Negruţă susţine că alegerea lui Mihail Poalelungi în calitate de preşedinte al CCM era mai mult decât previzibilă. ”Cum sunt previzibile şi deciziile Curţii care urmează. Nici nu mai contează cine e următorul nou membru la Curte. Atât de previzibilă R. Moldova demult n-a mai fost...”
În context, deputata Maria Ciobanu a ţinut să atenţioneze că ”Poalelungi este întotdeauna gata să-şi slujească Stăpânul. Creştem Moldova criminală!”