Australia începe anul 2020 printre flăcări, ameninţată de incendiile devastatoare care afectează ţara. Până marţi, 31 decembrie, s-au înregistrat două persoane decedate, cinci dispărute şi alte mii au rămas blocate din cauza incendiilor forestiere care ard în sud-estul ţării, unde situaţia devine una dintre cele mai grave din ultimele decenii.
„Astăzi este o zi tragică pentru New South Wales din cauza incendiilor. După decesul unui pompier voluntar, poliţia a confirmat că au murit două persoane în Cobargo, iar o persoană este dată dispărută”, a declarat şeful guvernului statului respectiv, Gladys Berijiklian, într-o conferinţă de presă.
Anterior, şeful guvernului din Victoria, Daniel Andrews, a declarat că există temeri cu privire la patru persoane ce nu au fost localizate în zonele în care ard mai multe focare în acest stat din sud-estul ţării, incendiile provocând şi „pierderi foarte importante pe proprietăţi, în rândul animalelor, garduri şi adăposturi pentru animale”.
Pagubele au fost cauzate de incendii în principal în municipalitatea East Gippsland, situată în sud-estul statului Victoria, care se învecinează cu statul New South Wales, şi unde se află staţiunea turistică Mallacoota, unde aproximativ 4.000 de persoane au fost obligate să se refugieze pe ţărmul mării şi pe plaje.
Andrews a afirmat că este posibilă evacuarea unor comunităţi afectate de incendii, precum Mallacoota, pe mare cu ajutorul navelor.
"Am făcut unele solicitări (armatei australiene) pentru a ne sprijini în evaluarea daunelor provocate proprietăţilor şi, de asemenea, pentru a accesa unele comunităţile izolate pe mare", a declarat Andrews într-o conferinţă de presă.
După-amiază, şeful pompierilor din Victoria, Steve Warrington, a raportat că schimbarea direcţiei vântului a îmbunătăţit situaţia din Mallacoota, precum şi în comunitatea Corryong, dar pericolul incendiilor nu a trecut încă.
Situaţia din Victoria s-a înrăutăţit în ultimele zile, 260 de noi focare fiind declarate luni şi încă 61 în primele ore ale zilei de marţi, a precizat pentru Efe un purtător de cuvânt al Autorităţii Pompierilor din Victoria.
În statul New South Wales - cel mai afectat de această criză - a fost semnalată şi distrugerea a zeci de proprietăţi.
Shane Fitzsimmons, comisar de stat al Serviciului Rural de Pompieri, a declarat reporterilor că există posibilitatea ca unii dintre cei dispăruţi să-şi fi pierdut viaţa, dar nu a clarificat dacă sunt rezidenţi sau pompieri.
Odată cu moartea celor două persoane în Cobargo, cifra deceselor se ridică la 11 în New South Wales.
Totodată, au fost anulate spectacolele pirotehnice de Anul Nou planificate în diferite localităţi, cu excepţia Sydneyului, cel mai mare oraş din ţară, unde autoritatea municipală a obţinut un permis special de la pompieri.