Atletism: Decatlonistul ceh Roman Sebrle şi-a anunţat retragerea

Atletul ceh Roman Sebrle (38 ani), fostul deţinător al recordului mondial la decatlon şi campion olimpic în 2004, şi-a anunţat vineri retragerea din activitatea sportivă, din cauza durerilor recurente la un călcâi.
"Am avut probleme de sănătate în toată cariera mea, însă aceste dureri au devenit insurmontabile", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă.
"Nu poţi ţine timpul în loc", a mai constatat decatlonistul ceh, primul din istoria acestei discipline care a depăşit bariera mitică a celor 9.000 de puncte (9.026), în mai 2001, la Gotzis (Austria).
Americanul Ashton Eaton l-a privat pe Sebrle de recordul său mondial în iunie 2012, când a reuşit 9.039 puncte, la Eugene (Oregon).
Campion olimpic în 2004 la Atena şi campion mondial în 2007 la Osaka, Sebrle intenţiona să-şi încheie cariera după acest sezon, în care spera să depăşească pentru a 50-a oară bariera de 8.000 puncte.
Bogatul său palmares mai cuprinde două victorii la Campionatele Europene (2002 la Munchen şi 2006 la Goeteborg) şi medaliile de argint la JO 2000 de la Sydney şi la Campionatele Mondiale 2003 de la Paris şi 2005 de la Helsinki, precum şi 11 medalii, dintre care 5 de aur, la Campionatele Mondiale şi Europene în sală.
Anul trecut, el s-a clasat pe locul 6 la Campionatele Europene de la Helsinki (8.052 puncte), însă nu a terminat proba de decatlon la Jocurile Olimpice de la Londra.
În ultimele săptămâni, atletul ceh a declarat forfait pentru reuniunile de la Gotzis (Austria) şi Kladno (Cehia), ultimul eveniment important de acest gen înainte de 28 iulie, data-limită pentru realizarea baremului B (8.000 puncte) în vederea Campionatelor Mondiale de la Moscova din luna august.
"Am simţit de la începutul sezonului că voi fi obligat să iau această decizie, însă nu credeam că va fi atât de greu", a mărturisit el.