Atacarea Iranului ar putea destabiliza Orientul Mijlociu, sustine Pentagonul
Un atac asupra Iranului ar putea fi “foarte, foarte destabilizator” si ar avea consecinte neintentionate pentru Orientul Mijlociu, a declarat joi un ofiter militar de varf al armatei americane, accentuand faptul ca diplomatia este cruciala.
Amiralul Mike Mullen, Seful Statului Major american, a declarat ca armata americana este pregatita pentru orice situatie care ar putea aparea in Iran, in ciuda faptului ca este implicata in razboaiele din Irak si Afganistan. El a aratat inspre resursele potentiale din Marina si Fortele Aeriene.
“Cu siguranta, ne-am concentrat asupra Iranului de mult timp si recunoastem … care ar putea fi posibilitatile”, a declarat Mullen, adaugand ca el este “foarte linistit” in privinta capacitatii Statelor Unite.
Mullen a declarat ca autoritatile din Teheran se afla “pe un drum care implica intentia strategica de a dezvolta arme nucleare” — o acuzatie respinsa de Iran.
“Cred ca rezultatul (unui Iran nuclear) este potential un rezultat foarte, foarte destabilizator … pe de alta parte, cand vine vorba despre atacarea Iranului, in mod specific, acea miscare are de asemenea un impact destabilizator”, a declarat Mullen in cadrul unei intalniri la Institutul din Washington pentru Politica Orientului Apropiat.
Mullen a declarat ca este ingrijorat in legatura cu “consecintele neintentionale” ale oricaruia dintre cele doua scenarii, adaugand “ca o parte a lumii ar putea deveni mult mai instabila, ceea ce este un rezultat global periculos.”
Teheranul a fost deja lovit de trei runde de sanctiuni ONU pentru ca a refuzat sa se conformeze cerintelor de a-si opri activitatile nucleare. Statele Unite si aliatii lor au declarat ca este timpul pentru o a patra runda de sanctiuni, dar diplomatii sustin ca Rusia si China se opun.
Mai multe tulburari
Mullen a declarat ca a urmarit indeaproape evenimentele recente din Iran si a adaugat ca este sigur ca tulburarile vor continua.
In cele mai sangeroase tulburari dupa alegerile prezidentiale din luna iunie, opt oameni au fost ucisi in 27 decembrie si peste 40 de reformisti, incluzand consilieri ai liderului opozitiei Mirhossein Mousavi, au fost arestati de atunci.
“Cred ca trebuie sa acordam atentie acestor evenimente, la ceea ce se intampla acolo, si sa continuam, cred, sa adresam in mod agresiv problema armelor nucleare”, a declarat el.
Presedintele american Barack Obama a oferit Iranului posibilitatea unui angajament mai profund cu Statele Unite daca coopereaza in privinta inlaturarii temerilor legate de programul sau nuclear si legate de alte chestiuni. Acest pas a schimbat politica predecesorului lui Obama, George W. Bush, care a sustinut izolarea si pedepsirea Iranului.
Obama a oferit Iranului unui termen limita pana la sfarsitul anului 2009 pentru a raspunde la masurile propuse de el si la o oferta din partea celor sase puteri majore. Oferta implica diferite stimulente economice si politice in schimbul suspendarii programului iranian de imbogatire a uraniului. Iranul a ignorat termenul limita.
Puterile care negociaza cu Iranul sunt membri permanenti ai Consiliului de Securitate al ONU — Statele Unite, Rusia, China, Franta si Anglia, plus Germania.
“Unul dintre lucrurile importante este acela sa continuam sa actionam pe plan international, diplomatic si politic — nu doar ‘noi’ Statele Unite ci comunitatea internationala, sa continuam sa ne concentram asupra acestei situatii pentru a preveni rezultatele negative produse de cele doua [posibile] scenarii”, a declarat Mullen.
Secretarul american al Apararii Robert Gates a exprimat un suport similar pentru diplomatie, sustinand ca actiunea militara doar va intarzia temporar progresul nuclear al Iranului.