Atac dur marca Anca Boagiu: Cine e VV Ponta? Reîncarnarea lui Ceauşescu!

„Ce văd astăzi în România construită de către Victor Viorel Ponta... văd o Românie a lui Ceauşescu. Nici pe departe o Românie care să-şi păstreze traiectoria europeană”, a declarat sâmbătă prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu în cadrul unei conferinţă de presă la Timişoara, cu ocazia organizării alegerilor în Regiunea Vest pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţia României.
Protest sindicalişti ”Cartel Alfa” în Piaţa Victoriei, 9 octombrie 2013 (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
16.11.2013

„Ce văd astăzi în România construită de către Victor Viorel Ponta... văd o Românie a lui Ceauşescu. Nici pe departe o Românie care să-şi păstreze traiectoria europeană”, a declarat sâmbătă prim-vicepreşedintele PDL Anca Boagiu în cadrul unei conferinţe de presă la Timişoara, cu ocazia organizării alegerilor în Regiunea Vest pentru desemnarea candidatului PDL la Preşedinţia României.

Prim-vicepreşedintele PDL a lansat un atac dur la adresa actualei guvernări afirmând că legea bugetului de stat, aprobată în această săptămână de Guvern, este menită doar satisfacerii baronilor locali ai PSD şi împovărării cetăţenilor:

„Ce văd astăzi în România construită de către Victor Viorel Ponta... văd o Românie a lui Ceauşescu. Nici pe departe o Românie care să-şi păstreze traiectoria europeană. Un buget de stat care nu are alt obiectiv decât să satisfacă baronii locali, clientela politică, şi să împovăreze cetăţenii şi companiile pentru a crea resursa bugetară care să acopere găurile din buget. Mai văd un lucru la Ponta - toate diversiunile pe care acesta le lansează în fiecare zi, menite să distragă atenţia românilor de la ceea ce se întâmplă în mod real. Public, toată lumea a dat exemplu taxa pe stâlp, însă pe lângă această taxă, mai sunt toate celelalte taxe pe care Guvernul Ponta le impune pentru că este incapabil să creeze resursa bugetară, dar este foarte capabil să creeze resursa pentru şmecherii de partid”, a declarat aceasta.

Anca Boagiu a atras atenţia asupra faptului că autostrăzi deja realizate sunt trecute ca priorităţi ale Guvernului pentru anul 2014: ”Mai văd un lucru la Ponta - furtul - în fiecare zi fură şi minte, fură idei şi fură proiecte. Victor Viorel Ponta le pune în bugetul de stat că priorităţi pe 2014. Cred că pot să va invit în numele lui Victor Viorel Ponta să inauguraţi împreună cu el Casă Poporului.”

Un alt punct atins de prim-vicepreşedintele PDL a fost legat de legea amnistiei şi graţierii: ”Chiar dacă ni s-a spus la un moment dat că nu se va întâmpla promovarea unei astfel de legi, din informaţiile pe care noi le avem la Parlament rezultă că deja au început discuţiile referitoare la această lege, care presupune că pedepsele date până la 6 ani se graţiază, iar amnistia vizează ştergerea condamnărilor pentru cei care au avut până în 4 ani, discutându-se chiar să urce până la 5 ani. Nu vreau să pun întrebări retorice pentru că ştim cu toţii cui se adresează aceste legi şi cine sunt politicienii care trebuie să fie curăţaţi de condamnările pe care le-au avut.”

Anca Boagiu consideră că toate aceste acţiuni ale lui Ponta scot în evidenţa faptul că PSD-ul îşi ţine promisiunea din campanie - Dreptate până la capăt !: ”PSD-ul face dreptate până la capăt dar dreptatea lui este dreptatea de a-i chinui, de a-i taxa şi de a-i umili pe români, în special pe acei români care muncesc, acei români care plătesc taxe şi impozite, acei români care au firme şi care au creat locuri de muncă în România”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor