Asasinarea lui Popsa Vasile (Lica) - 1949
L-am cunoscut personal pe "Lica” in anii 1947-1948 pe cand fiind elev, locuiam la o matusa in Sighet. Erau patru frati: Ioan, Vasile, Mihai si Aurel si trei surori. Cu Mihai am fost coleg de banca la liceul Dragos Voda din Sighet. Popsa Ioan era cel mai mare, nascut in 1922, facuse armata, era ofiter in rezerva si absolvent al Facultatii de Drept din Cluj. Popsa Vasile, adica Lica, era nascut in 1925 si era student la Academia Comerciala din Cluj. Toti cei patru baieti ai morarului Popsa au fost studenti la diferite facultati, ultimii doi fiind exmatriculati. Familia locuia la marginea orasului Sighet, unde aveau o casa cu moara pe raul Ronisoara, afluent al Izei.
Situatia populatiei din Maramuresul Voevodal intre 1945-1948 era foarte tensionata, datorita evenimentelor petrecute.
In 1944, inainte ca armata hortista si hitlerista sa se retraga, au fost arestate personalitati de frunte, romani, din comunele de pe valea Izei. Au fost dusi intr-o casa de la periferia comunei Moisei, unde au fost ucisi.
Dupa trecerea frontului, armata romana s-a retras si, pana in martie 1945, s-a instalat, sub protectia armatei invadatoare, administratie sovietica. In aceasta perioada au fost manifestatii de protest, mai ales in ianuarie—februarie 1945, atunci cand prefectul instalat de ocupanti a incercat sa obtina adeziunea populatiei pentru alipirea Maramuresului la URSS, si astfel stabilirea granitei pe arcul carpatic Oas-Gutai-Tibles.
Au inceput persecutiile romanilor si arestarea liderilor politici ai PNT si PNL, atat inainte cat si dupa alegerile din 1946, alegeri a caror fraudare a accentuat si mai mult nemultumirea si revolta maramuresenilor. Popsa Ioan fiind cunoscut ca un opozant al comunismului cat si ca membru PNT, a fost arestat si anchetat de patru ori.
In 1948 securitatea era deja bine organizata avand ca sefi, la Sighet: Stern, Zeller, Peto, Toth si Brudascu, la Baia Mare, Retezan, iar la Oradea era Elekes. In localitati, prin epurarea jandarmilor, acestia au fost inlocuiti cu militieni, care erau subordonati, in toate activitatile, securitatii.
In vara anului 1948 au inceput arestarile elevilor, studentilor, a unor profesori si intelectuali din Sighet. Fratii Popsa fiind avertizati ca vor fi arestati, au ales calea codrilor pentru a organiza populatia pentru lupta cu arma impotriva comunismului si a cotropitorilor sovietici. Astfel si-au stabilit activitatea in localitatile de pe valea Izei si muntele Tibles. Lor li s-au atasat si doi elevi din clasa a V-a a liceului: Iusco Gavrila (Sfaca) din Ieud si Iusco Gavrila (Drodu) din Sieu, precun si Tamd Stefan, un tanar din Rozavlea.
Securitatea era pe urmele lor si prin tradarea cozilor de topor, in noaptea de 4 mai 1949, pe cand se aflau in casa familiei Dunca Dumitru (Patu) din Ieud, au fost inconjurati de securitatea din Sighet, Baia Mare si militieni din zona. Situatia, datorita efectivului mult superior, era in favoarea securitatii si deci se putea evita crima.
Fratii Popsa aveau fiecare cate un pistol mitraliera si grenade. Au incercat sa evite confruntarea printr-o stratagema pe care au mai folosit-o ca sa scape din incercuire. Lica a aruncat o grenada in curte si imediat dupa explozie a escaladat fereastra, profitand de situatie sa fuga. Dar pe cand escalada fereastra a fost impuscat, fara somatie, de securistul Stern si la scurt timp a decedat.
Ioan, in acest timp, a reusit sa fuga prin fereastra din camera opusa. Securitatea avand informatii precise, ca mai sunt trei persoane din grup, a perchezitionat casa si i-a gasit pe cei trei tineri ascunsi in pivnita. Au fost somati si astfel arestati.
Pe Lica mort, l-au intins in mijlocul camerei, iar langa el pe cei trei tineri carora li s-a pus cate-o arma in mana de catre Stern si astfel fotografiati. Apoi dusi la securitate pentru ancheta.
Locul unde a fost ingropat Popsa Vasile nu se stie nici astazi.
Popsa Ioan a continuat actiunea pana in ianuarie 1950 cand, tot prin tradare, a fost prins intr-o cabana de la poalele muntelui Tibles. Dupa tratamentul aplicat de securitate si apoi in detentie — a fost condamnat la 20 de ani temnita grea — moare, fiind grav bolnav si fara asistenta medicala, la Targu-Ocna la 5 aprilie 1952.
Pe cei doi elevi Iusco i-am intalnit la Targsor, condamnati la 5 ani cu toate ca erau minori.
Tragedia a urmat si in familia lui Dunca Dumitru. Casa a fost devastata, el, sotia si doua fice au fost legate in curte. Sotia, Maricuta, tinea in brate fiul de 2 ani. Stern i l-a smuls si l-a aruncat langa gard intr-o gramada de urzici, spunand ca puii de vipera trebuie lasati sa moara. Plansul disperat al copilului a fost auzit de o batrana din vecini, care l-a infruntat cu curaj pe Stern si a luat copilul sa-l ingrijeasca.
Familia Dunca a fost dusa in fata primariei, legati de maini si picioare de un stalp, tinuti toata ziua ca sa-i vada lumea. Apoi au fost dusi la securitatea din Oradea. Dunca Dumitru a fost condamnat la patru ani inchisoare, iar sotia si fetele au fost eliberate dupa un an, fara a fi condamnate.
Scena cu arestarea familiei a fost vazuta de fiul lor Dunca Gavrila, care intamplator era la vecini. Fiind si el urmarit a fost condamnat in lipsa. Dar, tot prin tradare, a fost prins in 4 ianuarie 1950 si condamnat la 4 ani temnita grea.
Teroarea comunisto-securista a continuat nu numai pe valea Izei, ci in toate localitatile maramuresene sub o forma sau alta. Aceasta ca razbunare pentru opozitia la unirea cu URSS.
Cu toate acestea, in munti a continuat rezistenta armata prin mai multe grupuri, din care amintesc: Roibu, Finta, Frunzila, Pop, Oniga, Pascu, Parascau etc.
Ca o parere personala, consider ca si mutarea capitalei de judet la Baia Mare, a fost o masura speciala a PCR pentru a usura activitatea represiva a securitatii.
