Aparatură nefolosită la Spitalul Judeţean Târgu Jiu. Spaţiul destinat aparatelor, ocupat de birourile conducerii
alte articole
Două aparate medicale în valoare de peste 50.000 de euro zac nefolosite la spitalul Judeţean din Târgu Jiu pe motiv că locul unde ar trebui să fie amplasate - în Secţia de Neurologie - este ocupat de birourile directorilor, relatează digi24.ro. Şefii instituţiei medicale se scuză susţinând că nu au cum să se mute de acolo, căci spaţiul pentru birouri este în renovare.
Concret, este vorba despre un electroencefalograf şi un electromielograf achiziţionate cu bani europeni accesaţi de Consiliul Judeţean Gorj. Cele două aparate sunt depozitate într-o cameră, nefiind utilizate căci nu a fost amenajat un spaţiu izolat acustic, pentru ca analizele să poată fi făcute corespunzător.
„În ultimul timp nu am putut să punem la dispoziţia Neurologiei un spaţiu adecvat, deoarece aveam birourile administrative, mutate în ambulatoriu”, explică Vasile Stănculete, şef Policlincă.
Problema nu se rezumă însă doar la spaţiul pentru amplasarea aparatelor. Nici specialişti care să le folosească nu există, căci cei şase medici de la Neurologie nu au pregătirea necesară ca să utilizeze aparatura.
„Sunt cursuri respective pentru ecograf şi alte chestiuni. Sunt cursuri care se fac şi nu ne dau bani niciodată. Noi ne ducem, doctorii, pe banii noştri”, a precizat Stănculete.
În timp ce pe aparate se aşează praful, pacienţii sunt revoltaţi pentru că acum sunt supuşi investigaţiilor medicale cu vechile aparate din spital.
Situaţia ar putea fi rezolvată până la finele anului, afirmă conducerea Spitalului Judeţean din Târgu Jiu, după ce birourile directorilor vor fi renovate iar pe spaţiile folosite acum de conducere va putea fi montată aparatura medicală.