Antonis Samaras, noul premier grec, a depus miercuri jurământul

Preşedintele partidului Noua Democraţie, Antonis Samaras este noul premier grec. (LOUISA GOULIAMAKI/AFP/GettyImages)
Epoch Times România
20.06.2012

Preşedintele partidului Noua Democraţie, Antonis Samaras, care a câştigat alegerile legislative din Grecia, a depus miercuri jurământul de credinţă, la învestirea în funcţia de premier al statului elen, relateză BBC.

Samras a promis că va face tot ce îi stă în putinţă pentru a depăşi criza economică ce ameninţă zona euro şi care afectează în mod deosebit statul său.

”Cer popurului grec dovezi de patriotism, puternică unitate naţională şi încredere, astfel încât, cu ajutorul lui Dumnezeu, să explorăm toate posibilităţile ce permit scoaterea ţării din criză”, a declarat premierul grec la câteva minute după învestitură.

Noul prim-ministru va cere membrilor guvernului muncă şi determinare pentru a ”reda speranţa” poporului grec.

Partidul Noua Democraţie, Partidul Socialist şi Stânga Democratică au decis formarea unui guvern de coaliţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor