ANRE R.Moldova: Explozia vizând maşina lui Răileanu,tentativă de intimidare a conducerii instituţiei

Epoch Times România
12.04.2012

Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) din Republica Moldova consideră că explozia de marţi, vizând maşina unui director al său, face parte dintr-o campanie largă de acţiuni menite să intimideze angajaţii instituţiei.

Potrivit unui comunicat, autorităţile au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, iar organele de anchetă privilegiază pista unei incendieri intenţionate.

La locul exploziei automobilului au fost depistate fragmentele unei grenade.

ANRE notează că directorul vizat, Nicolae Răileanu, consideră că este vorba despre un atentat, strict legat de activitatea de serviciu, şi nu exclude că acesta a fost pus la cale de cei care, pe parcursul anului trecut au trimis instituţiilor publice şi mass-media din ţară mai multe scrisori denigratoare la adresa sa şi a altor angajaţi din cadrul Agenţiei.

"Procuratura Generală şi organele de poliţie au fost sesizate în perioada septembrie-decembrie 2011 despre faptul că parvin mai multe scrisori anonime, cu caracter denigrator, precum şi despre alte acţiuni îndreptate împotriva reprezentanţilor conducerii şi angajaţilor ANRE", a precizat instituţia.

Maşina directorului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Nicolae Răileanu, a explodat în noaptea de marţi spre miercuri, în centrul capitalei, în momentul în care el urca la volan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor