Explozia vizând maşina lui Răileanu ar fi fost provocată de o grenadă

Epoch Times România
11.04.2012

Explozia vizând maşina unuia dintre directorii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică din Republica Moldova, Nicolae Răileanu, ar fi fost provocată de o grenadă, a sugerat ministrul moldovean de interne, Alexei Roibu.

El a precizat că, în prezent, de acest caz se ocupă un grup operativ creat de MAI. "Poliţia ia în calcul mai multe versiuni, dar deocamdată, este prematur să vorbim despre un atentat. Ancheta va stabili", a precizat ministrul.

Oficialul a mai spus că vor fi utilizate înregistrările video de la unele camere de supraveghere din zona unde s-a produs explozia.

În plus, forţele de ordine audiază mai mulţi martori, care ar putea clarifica circumstanţele în care s-a produs deflagraţia.

Maşina directorului Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, Nicolae Răileanu, a explodat în noaptea de marţi spre miercuri, în centrul capitalei, în momentul în care el urca la volan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor