Analiza şefului INSCOP. "Războiul româno-român şi nevoia de pregătire a populaţiei pentru vremuri de conflict"

Remus Ştefureac
Andrei Pricopie
04.03.2026
Remus Ştefureac
Andrei Pricopie
04.03.2026

Sociologul Remus Ştefureac, directorul casei de sondare INSCOP, a vorbit miercuri, pe pagina sa de socializare, despre "războiul româno-român şi nevoia de pregătire a populaţiei pentru vremuri de conflict".

"Evacuarea cetăţenilor români din Orientul Mijlociu a prilejuit o nouă etalare a poziţionărilor extreme animate de limbajul violent. Pe de o parte, avem grupul cetăţenilor români extrem de nemulţumiţi de faptul că statul nu a plătit costul biletelor de avion trimise pentru scoaterea lor din zona de război, iar pe de altă parte, avem grupul cetăţenilor extrem de nemulţumiţi de pretenţia cetăţenilor din primul grup ca evacuarea lor să fie plătită de toţi cetăţenii. În locul exacerbării inutile a unor polarizări false, acest subiect ar merita să fie folosit pentru educarea populaţiei şi creşterea rezilienţei noastre în vremuri de război", a declarat Remus Ştefureac.

Şeful INSCOP a explicat că românii nemulţumiţi că biletele lor de avion nu au fost plătite de statul român , dar şi cei care s-ar putea regăsi pe viitor în situaţii critice ar trebui să ştie câteva lucruri esenţiale:

1. Orice călătorie în zone cu risc potenţial implică o serie de pericole pentru care ar trebui să fii minim pregătit (mental, financiar etc.). Nu pleci fără o rezervă de bani, fără informaţii minimale despre zona în care pleci şi încerci să eviţi isteria pentru că nu ajuţi pe nimeni, nici pe tine, nici pe cei care ar trebui să te sprijine.

2. Statul român nu are resurse logistice şi financiare pentru a salva grupuri mari de populaţie. Spre comparaţie, Ambasada SUA din Israel a transmis săptămâna aceasta că nu este în măsură, în acest moment, să evacueze sau să asiste direct cetăţenii americani în părăsirea Israelului. România a evacuat totuşi cel puţin 300, facilitând aprobările pentru transport şi mobilizarea aeronavelor.

3. Serviciile consulare ale României în cele mai multe state ale lumii sunt acoperite de unul-doi oameni. Ambasadele noastre din statele Orientului Mijlociu nu sunt tocmai populate. Nici chiar în statele mari nu stăm grozav. Când eram în SUA, ambasada noastră avea vreo 25 de oameni cu totul (inclusiv personal administrativ nepregătit pentru activităţi diplomatice/consulare), în timp ce, de exemplu, ambasada Japoniei avea vreo 300.

4. Fizic, este imposibil ca sute de români aflaţi simultan într-o situaţie de criză să găsească o linie telefonică liberă. De regulă, o conversaţie cu o persoană aflată în risc durează între 5 şi 10 minute, uneori chiar mai mult (se poate verifica). Prin urmare, în mod realist, un reprezentant consular poate să proceseze 5-7 persoane pe oră, hai 10. Presupunând că în perioade de criză nu lucrează 8 ore, ci 10, poate chiar 12 ore, cu mici pauze pentru că nu e robot purtător de A.I., rezultă aproximativ 70-80 de persoane procesate pe zi, asta doar dacă acel consul ar îndeplini exclusiv această sarcină, ceea ce nu e cazul.

5. Cei care comentăm comod din fotoliu ar trebui, pe de altă parte, să înţelegem starea de panică a concetăţenilor noştri prinşi în zone de război/dezastru. Panica modelează comportamentul, iar ofensele repetate nu fac decât să amplifice isteria.

6. Sunt convins că după acest episod vom învăţa câteva lecţii utile. Nu înjurăm statul pentru orice, mai ales atunci când chiar se mobilizează şi mai ales când ştim că este un stat lipsit de resurse, oricum mult sub capacitatea statelor mari care le transmit propriilor cetăţeni că trebuie să se descurce singuri, cel puţin în primele zile ale crizei. Atunci când părăsim ţara, plecăm cu nişte resurse suplimentare pentru orice eventualitate şi încercăm cu toţii întotdeauna, dar întotdeauna să ne punem în locul celuilalt, indiferent cine ar fi el (reprezentant al statului, cetăţean aflat în dificultate etc.).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos