Analiza satelitară dezvăluie amploarea unui centru secret de transport al petrolului care trimite ţiţei iranian către China

Un raport recent publicat de Bloomberg, bazat pe analiza imaginilor satelitare din ultimii cinci ani care monitorizează Marea Chinei de Sud în apropierea Malaeziei, scoate la iveală o realitate bine cunoscută: Iranul şi China continuă să desfăşoare activităţi care eludează sancţiunile legate de exporturile de petrol iranian.

Potrivit Zero Hedge, raportul porneşte de la premisa că responsabilitatea pentru monitorizarea şi impunerea sancţiunilor revine Washingtonului şi aliaţilor săi globali. Practic, Bloomberg sugerează că Statele Unite ar trebui să îşi consolideze controlul asupra Iranului. Aceasta este exact strategia promisă de preşedintele ales Donald Trump, care urmează să îşi înceapă mandatul în ianuarie.

Campania de „presiune maximă” promisă de Trump împotriva Iranului ar putea avea repercusiuni majore şi asupra Beijingului, având în vedere că China, cel mai mare cumpărător mondial de petrol, s-ar confrunta cu reducerea fluxului de ţiţei iranian ieftin către ţărmurile sale. Se estimează că ţiţeiul iranian reprezintă aproximativ 13% din importurile sale de petrol.

Consilierul desemnat pentru securitate naţională al lui Trump, Mike Walz, a promis să oprească sau să reducă semnificativ veniturile Iranului din petrol, despre care SUA afirmă că va aduce beneficii pentru războaiele din Ucraina şi Gaza din perspectiva politicii americane.

Walz a declarat că noua administraţie va angaja China în mod ferm pentru a reduce achiziţiile sale de petrol iranian. Însă investigaţia Bloomberg menţionată anterior arată că afacerile prosperă.

„La 40 de mile est de peninsula malaeziană se află cel mai mare punct de întâlnire din lume pentru tancurile petroliere din flota din umbră. Nave vechi, care operează adesea sub steaguri de complezenţă şi fără asigurare, vin aici zilnic pentru a transfera încărcături departe de ochii curioşi. Aşa ajung anual miliarde de dolari din petrolul iranian sancţionat în China – chiar dacă ţara, oficial, nu a importat niciun baril în mai bine de doi ani”, începe raportul.

O analiză Bloomberg bazată pe aproape cinci ani de imagini din satelit capturate din această zonă fierbinte arată dimensiunea vastă a industriei din umbră care s-a dezvoltat pe măsură ce SUA şi-au înăsprit sancţiunile împotriva Iranului, continuă raportul.

„Este imposibil de evaluat cu exactitate cât petrol se deplasează prin acest canal. Dar, făcând presupuneri conservatoare despre dimensiunea tancurilor petroliere, datele sugerează că aproximativ 350 de milioane de barili de petrol au fost transferaţi în acest punct fierbinte în primele nouă luni ale acestui an”, estimează Bloomberg.

„Ţinând cont de preţul mediu al petrolului pentru 2024 şi de reducerea aplicată petrolului sancţionat, aceasta reprezintă peste 20 de miliarde de dolari. Valoarea reală este probabil mult mai mare.”

O abordare pe care administraţia Trump ar putea să o adopte este să vizeze companiile chineze implicate în comerţul „ilicit” prin sancţiuni secundare:

Pentru Teheran, care are nevoie de venituri şi se confruntă cu mare lipsă de cumpărători dispuşi, strategia din Marea Chinei de Sud este o metodă de supravieţuire. Pe de altă parte, pentru China, care nu este constrânsă de sancţiunile SUA asupra Iranului şi nu le recunoaşte legitimitatea, manevrele elaborate ale reţelelor de intermediari şi navelor controlate de companii-fantomă oferă rafinăriilor mici acces la petrol ieftin. De asemenea, protejează convenabil marile corporaţii chineze de riscul sancţiunilor secundare. (SUA pot restricţiona sau exclude complet accesul la sistemul său financiar pentru orice companie sau persoană implicată în comerţul cu Iranul.)

Guvernul Malaeziei pare, de asemenea, să fi închis ochii.

Acest centru maritim reprezintă o ameninţare directă pentru eforturile occidentale de a reduce veniturile către Teheran, Moscova şi Caracas, precum şi o ilustrare a motivului pentru care sancţiunile sunt atât de greu de aplicat. Preşedintele ales Donald Trump a declarat că plănuieşte să crească presiunea asupra Iranului la revenirea sa în funcţie, dar aceste reţele extinse care transportă petrol din umbră în întreaga lume operează de obicei fără implicarea directă a entităţilor mari. Situaţia a fost o sursă de frustrare chiar şi pentru actuala administraţie americană, care a cerut Malaeziei să facă mai mult pentru a aborda astfel de lacune, cu puţin succes.

Cât despre aceste eforturi „occidentale” eşuate de aplicare a sancţiunilor, Washingtonul, Londra, Bruxelles-ul şi Parisul ar putea fi nevoite să accepte realitatea că nu pot controla tot comerţul care are loc în lume. Atunci când acţionează în mod „imperial” împotriva Sudului Global, aceste ţări ripostează mai puternic, găsind doar căi mai bune de a naviga, de a eluda şi de a ocoli sancţiunile.