Analist: Legea salarizării e un proiect cu iz fanariot, în care privilegiaţii sunt avantajaţi

Adrian Negrescu
Andrei Pricopie
26.05.2026
Adrian Negrescu
Andrei Pricopie
26.05.2026

Legea salarizării este un proiect cu iz fanariot, în care privilegiaţii sunt avantajaţi din perspectiva câştigurilor pe care le au de la stat, a acuzat, marţi, într-o intervenţie la Antena 3, analistul financiar Adrian Negrescu.

"Am spus că e o lege cu iz fanariot, în care privilegiaţii sunt avantajaţi din perspectiva câştigurilor pe care le-au lăsat. Mai mult decât atât, nu e o lege a salarizării unitare în sectorul bugetar, pentru că avem o grămadă de instituţii, de la autorităţi, ANRE, ASF, Banca Naţională şi alte instituţii unde salariile, atenţie, sunt de vreo cinci ori mai mari decât ce vedem în momentul de faţă la preşedintele României. Adică, mai mult decât atât. Mi-aduc aminte acum două săptămâni... Dar nimeni nu se atinge de salariile acelea. Nimeni. Da, asta e ideea.

Păi ori e lege pentru toţi cei plătiţi din bani publici, ori este doar pentru unii. Şi din această perspectivă este o mare greşeală. Spuneam acum două săptămâni cât au fost crescute salariile în companiile statului, invocându-se un pseudo-profit pe care aceste companii îl fac, că v-au deschis cutia Pandorei şi se aşteaptă la nişte proteste uriaşe, în urma acestei situaţii.

Ne aflăm în acel episod al protestelor, în care, bineînţeles, pe bună dreptate, oamenii se întreabă de ce pentru privilegiaţi există creşteri uriaşe de salarii, iar pentru oamenii simpli, în niciun caz", a comentat Adrian Negrescu.

Ce problemă ridică analistul

"Cum pot oare angajaţii din sectorul privat, inclusiv cei care lucrează în spitale, în educaţie, în fabrici cu program de noapte, să trăiască fără sporuri? Oare cum pot zeci de mii de angajaţi din privat care gestionează investiţii pe fonduri UE să trăiască fără faimoasele sporuri de 50% de la stat? Oare de ce ei nu ies în stradă, nu ameninţă cu paralizarea activităţii, cu greve şi proteste?

Oare de ce nu avem o lege a salarizării unitare în care să fie stabilite clar salariile, ca în sectorul privat, o lege valabilă pentru toate categoriile de bugetari, inclusiv cei din autorităţi, agenţii, companii de stat şi instituţii 'autobugetate'?

Răspunsul este unul simplu. Pentru că trăim într-un stat cu iz fanariot care fi aproape imposibil de reformat prin astfel de legi strâmbe."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos