Analist: Cheia pentru supravieţuirea lui Bolojan e dacă Ciucu câştigă alegerile în Bucureşti. Va deveni foarte puternic

Analistul politic Andrei Caramitru a opinat, într-o postare Facebook, că premierul Ilie Bolojan va deveni "foarte puternic" dacă Ciprian Ciucu va reuşi să câştige alegerile pentru Primăria Capitalei.
„Toţi îl sapă pe Bolojan e evident asta pentru toată lumea. Dacă stai să te gândeşti totuşi - omul e evident şi el smart, altfel nu s-ar fi impus forever în Bihor în politica de acolo, şi după nu ajungea aici, deşi cei de pe Dâmboviţa nu îl plac DELOC. Aşa că mă gândeam eu ce plan o avea, că doar nu vrea să se sacrifice - nimeni smart nu are aşa gânduri. Cred că miza lui aia mare e să îl pună pe Ciucu primar la PMB şi, după, să preia controlul pe PNL cu un pol de putere strong - prim ministru, primarul Bucureştiului şi posibil noua vice prim-ministru din societatea civilă”, a scris Andrei Caramitru.
În continuare, analistul a descris eventualele situaţii care ar avea loc după alegeri, în cazul câştigării alegerilor la primărie de către Ciprian Ciucu sau al pierderii acestora de către reprezentanul PNL.
„După, dacă îi iese, are 2 opţiuni:
- epurare PNL (dar cred că e foarte greu)
- sau separare de PNL - aduce partea mai apropiată de el şi de USR şi face un nou partid comun cu ce e acum USR-ul. Preia de facto şi USR într-o nouă combinaţie. Şi ce rămâne din PNL (aripa USL) face fuziune cu PSD şi aşa se poate curăţa şi PSD de rămăşiţele hauriste şi baronii de stepă. Care - dacă merg în AUR - fac de rahat mişcarea suveranistă de fapt ceea ce e bine cumva.
Până una alta - sunt aproape sigur că cheia pentru supravieţuirea lui Bolojan este dacă Ciucu câştigă alegerile în Bucureşti. Dacă le pierde cred că partidul plus PSD (plus ND) îl vor da jos destul de repede din poziţia de prim-ministru şi şef al PNL. Dacă le câştigă Bolojan ar deveni foarte puternic”, a explicat analistul.
„Gândiţi-vă aşa: un USR cu alt nume şi cu şef Bolojan, şi cu Ciucu acolo (deci care controlează Bucureştiul), şi cu Fritz (Timişoara), plus ce mai au pe acolo oameni – nu mai ia 12-13%, ci 25%. Se schimbă total poza. E interesant. Şi un PSD cu zona PNL care e uselistă – cu nume schimbat – ar lua probabil nu 20%, ci 35% sau mai mult. Deci e un fel de mega win-win pentru toată lumea, dacă staţi să vă gândiţi un picc”, a concluzionat Andrei Caramitru.