Ambasadorul SUA în Ucraina: Lucrăm la un plan de acţiune pentru cazul în care Rusia foloseşte arme nucleare

Bridget Ann Brink
Andrei Popescu
20.09.2022

SUA elaborează un plan de acţiune în cazul în care Rusia va folosi arme nucleare, a declarat ambasadorul american în Ucraina, Bridget Brink, într-un interviu acordat publicaţiei Evropeyska Pravda.

"Lucrăm la acest lucru în Statele Unite şi discutăm împreună cu partenerii cum am putea acţiona ca răspuns la aceste acţiuni care ar fi complet inacceptabile. Iar preşedintele [american Joe Biden – n.r.] a spus-o foarte clar", a precizat Brink, citată de UAWIRE.

Ea a reamintit că atât Statele Unite, cât şi Federaţia Rusă "au declarat că este imposibil să câştigi un război nuclear şi că este inacceptabil să îl iei în considerare".

"Preşedintele Biden a spus clar că orice utilizare a armelor nucleare va fi absolut inacceptabilă şi va avea consecinţe grave. În ceea ce priveşte [centrala nucleară] Zaporojie, acest lucru este, de asemenea, foarte periculos. Susţinem iniţiativa guvernului ucrainean de a stabili o zonă demilitarizată, precum şi de a reda Ucrainei controlul deplin asupra centralei Zaporojie”, a continuat ambasadorul.

Totodată, Brink a transmis că Washingtonul cooperează cu AIEA şi cu partenerii internaţionali în sprijinul acestui obiectiv, deoarece "situaţia este periculoasă".

Remarcile ambasadorului vin în contextul în care operatorul nuclear ucrainean Energoatom a acuzat că armata rusă a bombardat, de la primele ore ale dimineţii de luni, situl centralei nucleare Pivdennoukrainsk, în regiunea Nikolaev, din sudul Ucrainei. Reactoarele nu au fost avariate şi funcţionează normal.

O explozie a avut loc la 300 de metri de reactoare şi a avariat clădirile centralei la scurt timp după miezul nopţii, a precizat Energoatom într-un comunicat.

De asemenea, potrivit Reuters, centrala Zaporojie - care este cea mai mare din Europa şi se află la aproximativ 250 km est de Pivdennoukrainsk - a fost închisă la începutul acestei luni din cauza bombardamentelor, ceea ce a provocat îngrijorări cu privire la un posibil dezastru nuclear.

Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc pentru bombardamentele de la Zaporojie, care este deţinută de forţele ruseşti, dar operată de personal ucrainean. Bombardamentele au avariat clădiri şi au întrerupt liniile electrice.

Organismul de supraveghere nucleară al ONU a declarat în acest weekend că una dintre cele patru linii electrice principale de la instalaţia nucleară Zaporojie, aflată sub control rusesc, a fost reparată şi alimentează din nou centrala cu energie electrică din reţeaua ucraineană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor