Ambasadorul SUA în Germania susţine că Volkswagen se va retrage din Iran
alte articole
Ambasadorul american în Germania a declarat pentru Bloomberg News că producătorul auto Volkswagen a fost de acord să se conformeze sancţiunilor SUA şi îşi va suspenda majoritatea operaţiunilor din Iran.
“Suntem mulţumiţi de această decizie deoarece Iranul deviază resursele sale economice de la populaţie pentru a răspândi violenţă şi instabilitate în lume”, a afirmat miercuri ambasadorul Richard Grenell, precizează RFE/RL.
Bloomberg a susţinut că oficiali ai Volkswagen nu au răspuns cererilor de a comenta situaţia, iar Reuters a precizat că nici Casa Albă nu a făcut acest lucru.
Oficialii americani şi Volkswagen au finalizat detaliile retragerii din Iran în 18 septembrie după câteva săptămâni de discuţii, a afirmat Grenell.
Totuşi, producătorului auto german i se va permite să desfăşoare unele afaceri în Iran pe baza unor excepţii umanitare, a adăugat ambasadorul.
Preşedintele american Donald Trump s-a retras în luna mai dintr-un acord nuclear semnat de Iran cu marile puteri în 2015 şi a început să reimpună o parte din sancţiunile care au fost suspendate în schimbul restricţionării semnificative a activităţilor nucleare iraniene potrivit prevederilor acordului.
Trump este nemulţumit că acordul nu a reuşit să împiedice Iranul să dezvolte în cele din urmă capacitatea de a produce o armă nucleară. De asemenea, el a afirmat că Iranul încalcă spiritul acordului prin finanţarea activităţii militante din regiune, o acuzaţie negată de Teheran.
Reimpunerea sancţiunilor a slăbit economia iraniană, iar moneda ţării, rialul, a slăbit mult în ultimele luni.
Marea Britanie şi Franţa, împreună cu alte naţiuni europene, au afirmat că doresc să protejeze companiile europene care continuă să facă afaceri în Iran.
Totuşi, companii internaţionale, inclusiv gigantul petrolier francez Total, producătorul auto german Daimler şi Deutsche Telekom, au plecat din Iran după ce SUA s-a retras din acordul nuclear, temându-se că vor fi afectate de sancţiunile americane.