Alţi 36 de membri ai ETA cer eliberarea în baza deciziei CEDO (revista presei spaniole)
alte articole
Repercusiunile deciziei CEDO privitoare la doctrina Parot aplicată în jurisprudenţa spaniolă apar şi joi pe primele pagini ale celor mai importante cotidiene spaniole, care scriu despre cei 36 de condamnaţi, membri ai ETA, care au cerut eliberarea în baza aceleiaşi decizii, despre indignarea victimelor şi despre sprijinul moral primit de acestea din partea guvernului.
Cotidianul ABC semnalează că alţi 36 de deţinuţi, condamnaţi pentru delicte legate de terorism, şi foşti membri ai organizaţiei separatiste basce ETA cer acelaşi tratament precum cel aplicat lui Inés del Río. În aceste condiţii, Audienţa Naţională urmează să decidă care va fi procedura de urmat în fiecare dintre aceste cazuri, precizează cotidianul spaniol.
Mereu alături de victime: cotidianul La Razon constată faptul că premierul spaniol Mariano Rajoy a discutat cu reprezentaţi ai asociaţiilor victimelor terorismului şi va trimite reprezentanţi ai Partidului Popular la manifestaţia convocată duminică în faţa CEDO. Cotidianul spaniol menţionat mai arată şi că nu va exista o eliberare masivă, întrucât Audienţa Naţională are de gând să respingă o parte dintre recursurile celor 36 de membri ai ETA.
Rajoy transmite către Audienţa Naţională indignarea victimelor, titrează cotidianul El Mundo, după ce premierul spaniol i-a primit pe reprezentanţii asociaţiilor victimelor şi le-a arătat că guvernul pe care îl conduce respinge în bloc decizia curţii de la Strabourg.
Cotidianul catalan La Vanguardia scrie joi pe prima pagină a ediţiei tipărite despre sfârşitul recesiunii, după ce Banca Spaniei a confirmat faptul că economia a crescut cu 0,1% în al treilea trimestru al anului. Activitatea sectorului exporturilor a rupt cu tendinţa celor două trimestre consecutive de scădere a economiei, mai arată cotidianul menţionat.
Merkel i se plânge lui Obama că i-ar fi fost ascultat telefonul mobil, anunţă cotidianul El Pais, după ce cotidianul Der Spiegel a intrat în contact cu serviciile germane de informaţii pentru a analiza posibilele ascultări. Casa Albă neagă faptul că i-ar fi supravegheat telefonul cancelarului german, însă Parlamentul European solicită represalii pentru ascultările masive, mai notează El Pais.
O maree împotriva lui Wert, anunţă cotidianul El Periodico în ziua în care are loc o nouă grevă generală în educaţie. Profesorii şi sindicatele caută sprijinul părinţilor împotriva reformei educaţiei, iar greva arată că în Catalonia, cel puţin, aceştia s-au săturat de reformă, după trei ani de reduceri bugetare.