Ai contor electric inteligent? Află cum te-ai putea trezi fără curent electric când ţi-e lumea mai dragă
alte articole
Clienţii ENEL care beneficiază de contoare inteligente s-ar putea găsi în situaţia unei deconectări automate de la reţeaua electrică în cazul în care au în priză în acelaşi timp mai multe aparate electrocasnice al căror consum de energie depăşeşte “puterea avizată” trecută în contract, informează Pro TV.
Potrivit sursei citate, compania Enel a trimis până în prezent 200.000 de notificări în acest sens, în special celor care au contoare inteligente, îndemnându-şi clienţii să modifice, după necesităţi, puterea avizată, respectiv valoarea maximă de curent electric pe care au voie să o consume într-un minut. Rectificarea poate fi făcută printr-un nou contract şi în schimbul unei taxe de aproape 150 de lei.
Valoarea puterii avizate este menţionată în contract, poate fi aflată şi de pe factură, pentru un apartament din Bucureşti fiind, în medie, de 6 kw, iar la case poate fi, în medie, de 10 kw.
Cum puteţi rămâne fără curent electric dacă aveţi contor inteligent
Contoarele inteligente au setată automat limita maximă a consumului, stipulată de altfel în contract, astfel că ele vor permite depăşirea acestei limite cu doar 10, maxim 20%.
Concret, dacă aveţi în priză în acelaşi timp mai multe aparate electrocasnice în funcţiune, consumul poate depăşi limita respectivă, astfel încât contorul inteligent va "tăia" automat curentul şi va putea fi reconectat doar după ce scoateţi din funcţiune o parte dintre aparatele electrocasnice. Câte dintre ele? Atâtea cât sunt necesare pentru a reveni în limita de consum impusă contractual.
O soluţie ar fi să vă creşteţi puterea de instalare, demers ce poate fi făcut printr-o cerere, inclusiv online, dar care presupune şi o taxă de avizare şi de racordare, care ajunge la aproape 150 de lei.
În acest moment, aproape 30 la sută dintre locuinţe au contoare inteligente. Teoretic, în 2026, toate gospodăriile vor fi dotate cu acest tip de contor.