Adrian Papahagi: Marian Munteanu, ultima expresie a derutei PNL
alte articole
Lansarea lui Marian Munteanu în cursa pentru Primăria Capitalei este ultima expresie a derutei Partidului Naţional Liberal, a declarat Adrian Papahagi, unul dintre membrii fondatori ai partidului M10.
"Marian Munteanu e ultima expresie a derutei PNL. În mod clar, nu ai ce vota din vechile partide. Sper să dispară definitiv până la sfârşitul mandatului Codruţei Kovesi.
Mi-e teamă însă de cele noi, dacă ele vor înlocui cu progresism totalitar-falimentar sau cu populism naţionalist cleptocraţia pe fond de derută ideologică a moştenitoarelor FSN.
O parte din vină o purtăm şi noi, cei care n-am reuşit să creăm un partid de dreapta solid, care să îmbine cultura libertăţii cu respectul faţă de tradiţie, reformismul cu conservatorismul, europenismul şi atlantismul cu un patriotism decomplexat. Îmi asum personal eşecul în gândire şi acţiune", a scris Adrian Papahagi pe contul său de Facebook.
Biroul Politic Naţional al PNL a validat marţi seară, în unanimitate, candidatura lui Marian Munteanu pentru funcţia de primar general al Capitalei.