"Acum a venit timpul!"- Deputat USR cere eliminarea "superimunităţii" acordate judecătorilor CCR

Silviu Dehelean-USR
Silviu Dehelean-USR (Epoch Times Romania)

Deputatul USR Silviu Dehelean a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că doreşte eliminarea “superimunităţii” introduse în legea Curţii Constituţionale, care permite judecătorilor instituţiei să fie traşi la răspundere doar în condiţiile în care două treimi dintre colegii lor sunt de acord cu o asemenea măsură.

“Ceea ce ne preocupă acum este să intervenim în actele normative asupra cărora s-a intervenit distructiv în ultimii patru ani şi care necesită o corectare cât mai rapidă. Mă gândesc la Legea Curţii Constituţionale, de exemplu, în care a fost introdusă o superimunitate în urmă cu un an sau doi în aşa fel încât judecătorii Curţii pot fi traşi la răspundere doar în condiţiile în care o majoritate de două treimi dintre colegii lor sunt de acord cu acest lucru.

Am vorbit despre asta la momentul respectiv, am verificat problema, ne-am opus, am şi explicat de ce, dar acum a venit timpul să încercăm să corectăm acest aspect. Să revenim la o formă de realizare a imunităţii care să fie funcţională. E un subiect care îmi aparţine şi care încă nu a fost discutat. Deci trebuie să văd în ce măsură colegii mei consideră că e un moment potrivit să ne apucăm de chestia asta în momentul de faţă sau o să fie o iniţiativă solitară”, a afirmat Dehelean, citat de Agerpres.

De asemenea, deputatul a mai susţinut că a lucrat, printre altele, la respingerea a două proiecte care au rămas pe rolul Parlamentului în urma Comisiei Iordache. Mai exact, proiectul pentru modificarea Codului de procedură penală şi cel pentru modificarea Codului penal.

“În sfârşit, sper eu - săptămâna viitoare sau cealaltă - să fie respinse în plen pentru că am reuşit să dăm rapoarte de respingere şi la Comisia juridică şi la Comisia de constituţionalitate”, a adăugat Silviu Dehelean.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne