Activistul decorat de Zelenski: Trag un semnal de alarmă! Putin creşte cu 37% în încrederea românilor faţă de anul trecut

Radu Hossu (Facebook)
Andrei Pricopie
10.07.2025

Radu Hossu, voluntarul decorat de Volodimir Zelenski pentru acţiunile umanitare în sprijinul ucrainenilor, a tras un semnal de alarmă, joi, după ultimul sondaj INSCOP care îl plasează pe preşedintele rus Vladimir Putin pe pantă ascendentă în topul încrederii românilor.

"Putin creşte cu 37% în încrederea românilor faţă de anul trecut! (Barometrul INSCOP) Un avertisment ce nu trebuie ignorat! Trag un semnal de alarmă! Ceea ce nu imaginam în 2022, când a început invazia pe scară largă asupra Ucrainei, se întâmplă: cota de încredere a criminalului de război Vladimir Putin a crescut de la 11.4% la 15.6%, adică o creştere de 36.8% din martie 2024 până în iulie 2025", a afirmat Radu Hossu.

Analiza lui Radu Hossu

Cum se explică o astfel de creştere?

Prin manipulare, dezinformare şi război hibrid. Am spus-o, o repet: România este sub asaltul rusiei de mulţi ani, iar rusia şi-a intensificat asaltul asupra noastră în ultimii ani. De la această realitate trebuie să plecăm nu doar noi cetăţenii, ci şi oamenii din instituţii (de la administraţia locală până la servicii, Guvern, Parlament şi Administraţia Prezidenţială).

Ignorarea acestei stări de fapt va duce la un 2028 în care vor exista formaţiuni politice şi politicieni care vor avea mesaje asumate pro-ruse. Călin Georgescu şi-a încheiat misiunea, aşa cum am mai spus şi recunosc că îmi este ciudă că uneori pare că vorbesc cu pereţii. Călin Georgescu nu a fost un eşec al rusiei, a fost un succes extraordinar şi a fost un eşec de proporţii al României. Călin Georgescu este cel care a introdus "umanizarea" rusiei în discursul public, prin discursuri ce spuneau că "trebuie să învăţăm din înţelepciunea rusă". Călin Georgescu a fost un test pentru societatea românească şi din păcate, am picat acest test.

Incapacitatea Guvernului, a Preşedintelui Iohannis şi a serviciilor de a explica pe limbajul tuturor ce s-a întâmplat cu anularea alegerilor, a crescut lipsa de încredere în statul român şi astfel în mecanismele democratice şi a oferit populiştilor (Donald Trump), extremiştilor (George Simion, Călin Georgescu, AUR, SOS, POT) şi a criminalilor (Vladimir Putin) să capete aripi în încrederea românilor. O creştere de 37% pentru orice asset politic, într-un singur an, este în sine extraordinar. O creştere de 37% în timp ce eşti un criminal de război şi ucizi în fiecare zi civili la graniţa României, este excepţional. Este un succes de răsunet.

Instrumentalizarea fricii - dronele căzute în Dobrogea, frica de război amplificată de liderii AUR, SOS, POT, dar şi capturarea unor termeni ca "pacea" de către aceiaşi lideri, impotenţa liderilor pro-europeni să recâştige spaţiul informaţional când vine vorba de ceea ce înseamnă "pace justă", de ce Ucraina trebuie ajutată, campaniile masive de dezinformare ("Ucraina a invadat nordul României", "România intră în război cu rusia", "Au început înrolările în Armata României pentru război"), toate fiind narative false care susţin interesele rusiei, generează panică, neîncredere şi frică. Impotenţa şi inabilitatea instituţiilor să contracareze astfel de narative false au dus la inocularea în mintea a din ce în ce mai multor români faptul că Putin este un lider de încredere şi că rusia, stat terorist este un stat acceptabil.

Lipsa unei reglementări la nivelul CSAT a războiului hibrid, prin care să se accepte faptul că rusia şi războiul hibrid asupra României sunt ameninţări la adresa naţională este o gravă eroare. Poate o va repara noua administraţie. De ce ar ajuta această reglementare? Războiul hibrid în care ne aflăm este compus din mai multe elemente, despre care am discutat: războiul politic, economic, informaţional, cognitiv, informatic/cyber, cultural. El foloseşte concepte ca Active Measures, Ideological Subversion, Reflexive Control - aceleaşi care au fost folosite la Brexit, la instrumentalizarea crizei din Siria în interiorul Uniunii Europene, la alegerea lui Donald Trump în 2016 şi 2024, dar şi în Republica Moldova în 2024.

Combaterea acestor concepte implementate împotriva societăţii noastre, nu poate fi făcută dacă conceptul de război nu este actualizat la timpurile noastre şi (deja nu mai sunt noi) noile tehnici şi tactici implementate de ruşi pentru a ne câştiga nouă minţile. rusia nu este în România pentru a cuceri teritorii, este în România pentru a cuceri minţi şi nu este aici pe termen scurt, este aici să stea şi să destabilizeze societatea până când România va fi un stat neguvernabil, societatea va fi polarizată până la punctul în care opiniile vor duce la violenţă fizică şi tot ceea ce noi considerăm a fi România va înceta de facto să fie o naţiune, un popor, o societate funcţională. Pericolul rusesc asupra României este, spre deosebire de deficit, unul existenţial. O spun ca să rămână scris, ca un avertisment spus explicit.

Ce e de făcut?

1. Să ne însuşim realitatea pe care nu vrem să o acceptăm, cea în care înţelegem că toţi membrii societăţii noastre sunt ţinte ale rusiei, că rusia este într-un război cu România;

2. Campanii de luptă împotriva dezinformării atât pentru publicul larg, cât şi pentru instituţii. Vă dau un exemplu despre ce înseamnă să ignori războiul hibrid şi să crezi că suntem în business as usual: angajaţii de la CNAIR au fost atacaţi cu un malware prin intermediul unei tehnici numită spear-phishing, folosindu-se un site porno. Cineva de acolo a dat click pe link, permiţând rularea malware-ului rusesc în calculatorul CNAIR, malware care a escaladat în sistem şi nedetectat a putut accesa camerele de supraveghere de pe drumurile naţionale, transmiţând informaţii despre obiectivele strategice din România, fluxurile, tiparele de transport, rutele de transport ale Armatei Române, fluxurile livrărilor de ajutoare pentru Ucraina, dar şi fluxul grânelor ucrainene ce tranzitau România, în timp real, Kremlinului. Cum s-a întâmplat o asemenea greşeală? Pentru că nimeni nu i-a pregătit pe aceşti oameni care lucrează în instituţiile româneşti cu privire la faptul că suntem într-un război hibrid, astfel ei n-au avut nicio apăsare mentală să acceseze link-uri dubioase.

3. Este nevoie de cursuri împotriva dezinformării pentru populaţia civilă, care să fie livrate pe scară largă. Este nevoie de cursuri împotriva dezinformării pentru funcţionari şi instituţii. Este nevoie de actualizarea stării de fapt în mod legitim prin CSAT. Este nevoie de campanii de comunicare care să evidenţieze beneficiile Uniunii Europene şi apartenenţei la ea, altfel, în 2028 vom avea vectori politici în România care fără frică, pe faţă, vor legitima discursul criminalului de la Moscova şi a statului terorist pe care-l conduce. Iar asta va fi o înfrângere nu doar a Uniunii Europene, a instituţiilor noastre, ci o înfrângere pentru România şi democraţia liberală în care ne-am obişnuit să trăim.

Este nevoie de toate acestea înainte de 2027, dacă vrem ca după alegerile din 2028 să mai avem o Românie liberă.

Întrebare de final pentru voi, cei care mă urmăriţi, dar şi pentru cei care poate vor vedea această postare din distribuirile voastre:

Aţi fi interesaţi în astfel de cursuri pentru educaţie în războiul hibrid, războiul informaţional, identificare şi combatere tehnici de dezinformare? Aştept răspunsurile voastre în comentarii.

P.S. Trolii, boţii, susţinătorii rusiei, agenţii de influenţă şi idioţii utili vor fi blocaţi instant şi fără niciun fel de avertisment.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor