ACL demontează încă un pliant fals despre Iohannis
alte articole
Biroul Electoral Judeţean a hotărât luni încetarea difuzării către public a unui alt set de pliante defăimătoare despre candidatul Alianţei Creştin-Liberale, Klaus Iohannis, relatează Stiripesurse.
După ce a depus o plângere împotriva ”campaniei nelegale şi inechitabile” lansată de adversarii săi politici, ACL a demontat de data aceasta un pliant defăimător care conţine informaţii cu caracter personal false despre candidatul alianţei, Klaus Iohannis.
Coletele cu pliantele defăimătoare au fost descoperite, în urmă cu două săptămâni, în sediul de partid al PSD Gorj, iar adresa de pe care au fost distribuite aparţine unui membru al PSD. Mai mult, un membru PSD Gorj ar fi recunoscut că materialele au fost comandate de PSD.
Pliantul afirma într-o manieră înşelătoare că Iohannis este implicat în activităţi cu caracter infracţional, că ar fi beneficiat din rezultatele unor fapte penale, că nu ar fi sprijinit interesele statului român, ci că ar funcţiona împotriva acestuia.
”Imaginea candidatului Klaus Iohannis este asociată abuziv imaginii şi afirmaţiilor Preşedintelui Traian Băsescu în scopul dezinformării şi înşelării alegătorilor în ceea ce priveşte stabilirea opţiunii de vot a acestora”, a explicat ACL.
Printre textele folosite în pliant pentru a-l ataca pe prezidenţiabilul ACL se află sintagme precum „Trafic Internaţional de copii – acuzaţie dovedită, nu zvonuri!”, „2 Condamnări definitive – o casă luată ilegal şi o decizie de incompatibilitate”, „Relaţii penale în ultimii ani!”.
BEJ Timiş a dispus că pliantul contravine ordinii de drept, în special a încălcării principiului constituţional al libertăţii de exprimare prevăzut la art. 30 alin.6 din Constituţia României.
Potrivit legii, publicitatea negativă şi făcută la negru (pliantele nu erau inscripţionate cu numele tipografiei şi a persoanei care a făcut comanda) este interzisă.
Pliantul emergent din Gorj este al doilea specimen distribuit de către adversarii ACL în cursa pentru prezidenţiale. În urmă cu două săptămâni, PSD a distribuit un material de propagandă destinat pensionarilor din toată ţara, direct prin Poşta Română odată cu pensia.
Mesajele defăimătoare din primul specimen de pliant îl atacau grav pe Iohannis, îl lăudau pe nedrept pe Victor Ponta şi aveau natura să trezească îngrijorarea în rândul bătrânilor, folosind mesaje precum "Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia"; "cine a tăiat o dată pensiile, le va tăia din nou" însoţite de un "doar Ponta protejează pensiile".
Pe lângă faptul că s-au folosit de denigrări şi manipulări grave în materialele distribuite, membrii PSD mai sunt acuzaţi că s-au folosit de Poşta Română în scopuri electorale, încălcând principiile democraţiei şi legile statului.