Această guvernare a fost una arogantă, spune Sorin Frunzăverde
alte articole
Noul vicepreşedinte al PNL, Sorin Frunzăverde, a afirmat sâmbătă seara, la postul B1 TV, că actuala guvernare a fost una arogantă pentru că nu a ţinut cont de eventuale consultări în viaţa românească, cu categoriile sociale, cu sindicatele, cu patronatele, dar mai ales cu celelalte partide.
"Nu a ţinut cont, mai ales, de posibile consultări cu celelalte partide. Situaţia în care se află astăzi PDL este şi din cauză că a reuşit să radicalizeze viaţa politică din România. Faptul că nu a avut niciun fel de contact cu celelalte grupări politice se vede şi în faptul că acea scrisoare pe care preşedintele Traian Băsescu a transmis-o Opoziţiei este inutilă. Nu numai că o posibilă colaborare în acest sens este limitată, în conversaţia pe baza scrisorii, dar anulează o posibilă discuţie", a spus Frunzăverde.
Referitor la aroganţa guvernamentală, dar şi cea politică a PDL, Frunzăverde a spus că nu a făcut parte din mecanismul decizional, acolo unde se luau cu adevărat deciziile importante. El a catalogat aroganţa democrat liberalilor un lucru inadmisibil.
"De acest lucru este vinovat principalul partid de guvernământ în orice ţară, ca imaginea Parlamentului să cadă în derizoriu. Parlamentul este, până la urmă, chintesenţa democraţiei. Şi Opoziţia are o vină a ei, dar principalul vinovat este partidul de guvernământ", a precizat Sorin Frunzăverde.
El a mai spus că, în opinia sa, funcţia pe care a deţinut-o în PDL a fost una decorativă şi a adăugat că la Congresul democrat-liberalilor din 2011 a crezut că există o şansă reală de a revitaliza partidul.
"Acea campanie internă din PDL, când s-au confruntat două moţiuni, cea a lui Emil Boc şi cea a lui Vasile Blaga, pe care am susţinut-o, a fost o perioadă de reală democraţie în partid. Am avut ocazia să vorbim în 45 de organizaţii judeţene şi de sector şi am avut sentimentul că partidul înţelege această dispută politică. Am avut sentimentul recuperării partidului, că putem să dezbatem, în noul Birou Permanent Naţional, problematica specifică dezbaterii unui partid aflat la guvernare, a relaţionării politice, a vieţii parlamentare. În realitate, însă, nu a fost posibil acest lucru", a spus Sorin Frunzăverde.
Vicepreşedintele PNL a acuzat faptul că în BPN al PDL ridica anumite probleme, alături de alţi colegi ai săi, începând cu subfinanţarea administraţiei publice locale, cu legea sănătăţii, sau a învăţământului şi că nu se luau măsuri.