Academia Română răsplăteşte cu diplomă de merit pentru "activitate prodigioasă" un colaborator al fostei Securităţi. Neculai Constantin Munteanu îl numea pe acesta "cel mai scârbos informator"

Alex Mihai Stoenescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
04.12.2024

Printre laureaţii Premiilor Academiei Române pentru anul 2022 decernate miercuri, 4 decembrie, se numără şi istoricul Alex Mihai Stonescu. Aceasta a fost nominalizat pentru a primi Diploma "Meritul Academic" "pentru activitatea prodigioasă desfăşurată în domeniul istoriei. Link aici.

Se ridică însă o problemă: acesta mai are o "diplomă", şi anume una de turnător al fostei Securităţi ceauşiste, organ represiv criminal, acordată de Consiliul Naţional al Securităţii. Mai exact, CNSAS a demonstrat că Stonescu a fost un turnător prolific. În dosarul lui de reţea au fost identificate peste 70 de note informative, furnizate în perioada 1984 – 1987, "calitatea informaţiilor fiind apreciată de organele de securitate, iar pârâtul fiind recompensat de trei ori în perioada 1984-1986, cu suma de 500 de lei”.

Neculai Constantin Munteanu, una din vocile care, în anii negri ai dictaturii, aducea suflul libertăţii în casele românilor prin intermediul postului Europa Liberă, îl numea pe Stoenescu, "cel mai scârbos informator".

În articolul intitulat „Top 5: Cei mai scârboşi informatori”, publict în Europa Liberă, Neculai Constantin Munteanu îl pune pe primul loc pe Alex Mihai Stoenescu, despre care afirmă că „în trei ani a produs o sută de turnătorii, cam 33 pe an! Un stahanovist.”

„Locul 1. Alex Mihai Stoenescu. Seriozitate, pricepere, pasiune, vigilenţă, patriotism fierbinte, disponibilitate totală şi dotare deosebită pentru culegere de informaţii sunt câteva din superlativele Securităţii la adresa informatorului Alex. Rolls Royce-ul turnătoriei la români şi idealul turnătorului dezinteresat”, scrie Neculai Constantin Munteanu.

Redăm un episod din dosarul de informator al lui Stoenescu relatat de Neculai Constantin Munteanu:

„În dimineaţa zilei de 12.04.1984, la ora 9.50, a surprins, în dreptul agenţiei CEC din Piaţa Amzei, un individ care fotografia cozile la diferite magazine. Sursa l-a urmărit pe individ şi i-a reţinut semnalmentele, după care s-a deplasat rapid în dreptul cofetăriei Casata, unde a făcut cunoscute cele văzute unui sergent major de miliţie aflat în misiune. Împreună cu acesta, sursa şi alţi lucrători de miliţie, precum şi un ofiţer M.I. au pornit în căutarea individului, cercetând magazinele şi toate unităţile comerciale din zonă. La ora 10.30, sursa l-a identificat pe individ în apropierea unor cozi şi a atras atenţia ofiţerului M.I. că individul (alertat de agitaţia subofiţerilor de miliţie) s-a ascuns între oamenii de la coadă. În momentul în care individul s-a izolat de coadă, încercând să-şi plaseze aparatul foto într-un autoturism, a fost reţinut şi identificat”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor