A fost lansat programul "Promovarea schimbului de bune practici în detectarea, investigarea şi sancţionarea faptelor de corupţie în UE"

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi şi procurorul general al României, Tiberiu Niţu au participat luni la conferinţa de deschidere a proiectului "Promovarea schimbului de bune practici în detectarea, investigarea şi sancţionarea faptelor de corupţie în UE".
Epoch Times România
27.05.2013

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi şi procurorul general al României, Tiberiu Niţu au participat luni la conferinţa de deschidere a proiectului "Promovarea schimbului de bune practici în detectarea, investigarea şi sancţionarea faptelor de corupţie în UE".

La eveniment sunt invitaţi procurorul general al Curţii de Casaţie din Franţa, Jean-Claude Marin, comisarul şef al Poliţei Catalane din Spania, Josep Lluís Trapero şi preşedintele Academiei Internaţionale Anticorupţie (IACA), Martin Kreutner, alături de alţi aproximativ 70 de reprezentanţi de seama ai instituţiilor competente în domeniul combaterii corupţiei din statele membre ale Uniunii Europene.

Proiectul a fost iniţiat de DNA şi se desfăşoară în parteneriat cu Serviciul Central de Prevenire a Corupţiei din Franţa (SCPC) şi cu Oficiul Antifraudă din Catalonia, Spania (OAC), fiind cofinanţat de Direcţia Generală de Afaceri Interne a Comisiei Europene prin intermediul Programului de Prevenire şi de Combatere a Criminalităţii (ISEC).

"Activităţile din cadrul proiectului sunt menite să promoveze schimbul de bune practici şi să îmbunătăţească dialogul între investigatorii, procurorii şi judecătorii din statele membre UE, care lucrează în combaterea corupţiei", se arată în comunicat de presă emis de DNA.

Programul debutează cu conferinţa de deschidere a proiectului, din România şi va continua apoi cu trei ateliere de lucru ce se vor desfăşura în Spania, România şi Franţa,, urmate de conferinţa finală care va avea loc în România, în mai 2014.

"Atelierele de lucru sunt considerate a fi pilonii proiectului. Fiecare dintre acestea va dura două zile şi va reuni practicieni din statele membre UE (aproximativ 25 persoane), respectiv investigatori, procurori şi judecători, pentru a aborda toate etapele procesului penal într-un dosar de corupţie, începând cu detectarea infracţiunii şi încheind cu sancţiunile aplicate inculpaţilor", precizează comunicatul.

În cadrul dezbaterilor din atelierele de lucru vor fi abordate subiecte precum cadrul instituţional, reglementările legislative aplicabile, practicile şi metodele operative utilizate şi provocările care trebuie depăşite pentru ca un dosar de corupţie să fie soluţionat corespunzător.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor