Scrutinul din Finlanda: UE se pregăteşte cu nervozitate de un succes major al 'Adevăraţilor Finlandezi'

Alegerile din Finlanda nu suscită de obicei multă atenţie în străinătate şi cu atât mai puţin îngrijorare. O frontieră lungă cu Rusia conferă o importanţă strategică Finlandei, dar este o ţară mică cu o reputaţie de membru impasibil atât al UE cât şi al zonei euro. Majoritatea campaniilor electorale implică o duzină sau mai multe partide. Cel care câştigă cele mai multe voturi invită alte două sau trei partide să formeze o coaliţie - şi nimeni nu are insomnii din această cauză. Dar alegerile din 17 aprilie ar putea aduce ceva diferit, din cauza ascensiunii uimitoare a unui partid populist eurosceptic, ''Adevăraţii Finlandezii'', condus de Timo Soini, notează publicaţia britanică The Economist în ediţia de joi.

Mulţi finlandezi s-au săturat de politicienii lor familiari. Un sondaj recent a constatat că o treime din alegători nu au putut numi cele patru partide din coaliţia actuală. Prin contrast, retorica concisă a lui Soini privind ajutorarea finlandezilor săraci în locul salvării grecilor risipitori sau acordării de cash pentru imigranţi au atins o coardă sensibilă. ''Adevăraţii Finlandezi'' au obţinut doar 4,1% din voturi în alegerile din 2007, dar acum sunt aproape la egalitate în sondaje cu cele trei partide mai mari. Planează însă o incertitudine totală privind care partid se va impune drept cel mai mare în ziua scrutinului, propunând astfel următorul premier, subliniază publicaţia britanică.

Unii finlandezi îl văd pe Soini ca pe ''o gură de aer proaspăt'', în timp ce alţii se fac ecoul îngrijorărilor nutrite în alte ţări din UE cu privire la potenţialul său de contestatar. Chiar înainte de alegeri, Finlanda a apărut ca un partener incomod în negocierile UE. De exemplu, la sfârşitul lunii martie a compromis planurile de a extinde dimensiunea fondului de salvare din zona euro.

O salvare probabilă pentru Portugalia, care a solicitat un fond la 6 aprilie, a devenit o temă electorală. Mari Kiviniemi, premierul de centru, a atras atenţia asupra riscului de recesiune prin subminarea pieţelor. Partidul Social Democrat de opoziţie a făcut apel la bancheri şi investitori să acţioneze în mod responsabil. Dar ''Adevăraţii Finlandezi'' se opun acerb ajutorării Portugaliei.

În contextul în care toate cele trei partide principale sunt pro-UE şi euro, este greu de văzut cum ar putea forma ''Adevăraţii Finlandezi'' o coaliţie, relevă The Economist. Soini sugerează că partidul său ar putea intra în guvern cu o linie independentă în problemele europene. Dar alte partide resping această idee. Cu 'un picior în guvern şi unul în afară' este de neimaginat, spune Pekka Ravi din Partidul Coaliţia Naţională (NCP). Răspunsul lui Soini este de a insista că partidul său va avea ca obiectiv acum 'victoria totală'. El promite să organizeze referendumuri privind viitoarele operaţiuni de salvare din zona euro.

Astfel de declaraţii provoacă alarmă la Bruxelles şi Frankfurt. Cu toate acestea, atitudinea pre-electorală este norma finlandeză. În loc să facă campanie în blocuri, fiecare partid luptă singur. Târguielile politice încep numai după ce voturile au fost numărate. Dar partidele din curentul principal pot găsi încă o modalitate de a-l ţine pe dificilul Soini în afara guvernului. Problema pentru partenerii lor europeni este că atitudinile sale au contaminat deja.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe