Tezaure româneşti înstrăinate (II)

Expoziţie ”Dacica”
Expoziţie ”Dacica” (Epoch Times România)

După recuperarea ei de către autorităţile habsburgice, comoara de la Sânnicolau Mare a fost inclusă în colecţia Curţii Imperiale austriece. Actualmente se află la Kunsthistoririsches Museum din Viena. Piesele tezaurului, în greutate de 9.925 de kg, diferite ca formă şi execuţie stilistică, sunt confecţionate din aur cu o fineţe variind între 12 şi 22.

Pe două dintre farfuriile de aur din tezaurul de la Sânnicolau Mare se află aceeaşi inscripţie dacică, în literele vechiului alfabet românesc, impropriu zis chirilic, în două versuri:

HAR-DEAL DA TIOS E LILON

A NAPAY SO NATEI SO YTON.

După obiceiul geto-dacilor, textul se poate tălmăci, intenţionat, în două feluri: 1.”Grădina cea Sfântă să înflorească! În cer să renască cei curaţi!” 2. ”Pe Dealul Sfânt Doi Zei au răsărit. Între Napai s-au născut cei Curaţi”. Neamul get al Napilor este atestat de autorii antici pe malul stâng al râului Ialomiţa.

Spectaculos este că în acest text străvechi apare numele Ardealului, care se vădeşte a proveni din trac. HARDEAL ”Grădină” şi HAR DEAL ”Muntele de Aur (Divin); Peste Munţi” (cf. latin. hortus ”grădină”; rom. argea; alban. ar ”aur”; rom. har; deal), nicidecum din maghiarul erdely ”pădure”.

În dispreţ total faţă de forţa spirituală a daco-românilor, istoricii noştri au atribuit tezaurul, pe rând, avarilor, gepizilor, cumanilor, pecenegilor, hunilor, bulgarilor etc., numai autohtonilor nu! Pe deasupra, în muzeele din Viena şi Budapesta, precum şi în literatura vest-europeană de specialitate, piesele tezaurului sunt prezentate ca provenind de la ”Nagy-Szent Miklos”!

Începând cu anul 1867, pe valea superioară a râului Buzău, la Crasna, judeţul Covasna, au fost descoperite aproximativ 20 de bare de aur. Unele au fost tăiate în bucăţi, pentru a fi împărţite între descoperitori ori pentru a fi vândute. Se află la Magyar Nemzet Museum, Tortenete Museum, din Budapesta, Kunsthistorisches Museum, Bundessammlung von Munzen, Medaillen und Geldzeichen, Viena, British Museum, Departament of Coins and Medals, Londra, Bibliotheque Naţionale, Paris, în colecţii particulare străine, cunoscute sau neidentificate.

O parte dintr-un tezaur dacic, descoperit în zona ”Cataractelor” de la Porţile de Fier, a ajuns în colecţia lui Franz Trau din Viena, iar alte bucăţi din el au ajuns în SUA, la Muzeul de Istoria Artelor din Detroit şi la Metropolitan Museum din New York. În acesta din urmă se află şi un coif de argint descoperit la Agighiol, judeţul Tulcea. La muzeul din Detroit se află şi un vas de tip arribalos ornamentat cu motive dacice specifice.

Firesc ar fi ca Ministerul de Externe, Ministerul Culturii şi alte instituţii guvernamentale de la noi să identifice toate piesele de valoare descoperite pe pământul românesc şi aflate în străinătate şi, totodată, să iniţieze demersurile necesare legale pentru întoarcerea lor în ţară.

În anul 1837, doi ţărani din Pietroasele, judeţul Buzău, Ion Lemnaru şi Stan Avram, socrul lui, au descoperit sub o stâncă de pe dealul Istriţa, la mică adâncime în pământ, o comoară de vase şi podoabe de aur şi din pietre preţioase. Cei doi au ascuns obiectele găsite, iar mai târziu au vândut o parte din piese speculantului albanez Anastase Verusi, zis Tarba. Ca să scape de legile privind tezaurele, el a frânt cu ciocanul şi toporul multe dintre aceste obiecte nepreţuite.

Unele piese erau împodobite cu pietre fine şi cristale de diferite culori: albe, roşii, galbene, albastre şi verzi; dar, fiindcă acestea au fost crezute de mică valoare, au fost în cea mai mare parte demontate! Guvernul Ţării Româneşti a fost informat despre această comoară abia în 1838. Dar, cu toate percheziţiile şi interogatoriile, nu a mai putut fi salvată decât circa o jumătate din tezaur.

Procesul celor doi ţărani şi al albanezului a durat până în 1842. La sfârşitul acelui an, banul Mihalache Ghica, pe atunci vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Alexandru D. Ghica, a depus la Muzeul Naţional din Bucureşti 12 piese din comoară, atâtea câte s-au recuperat, aducându-l astfel în atenţia lumii ştiinţifice a vremii.

Tezaurul este cunoscut şi sub numele impropriu de ”Cloşca cu puii de aur”. În realitate, păsările de aur sunt vulturi, simboluri ale zeilor geto-daci. Ceea ce e mai straniu e că nu doar Lemnaru, Avram şi Verussi au murit în scurt timp, ci şi tăinuitorii pieselor ce n-au mai putut fi recuperate de Guvern au sfârşit-o la fel de repede şi, de obicei, în chinuri.

În iarna anului 1875, tezaurul a fost furat, pe o noapte viscoloasă, de un fost seminarist pe nume Pantazescu. Hoţul a fost prins şi închis, iar în anul 1876, încercând să evadeze, a fost împuşcat. Comoara a fost recuperată, însă colanul cu inscripţia a fost deteriorat. Însuşi scriitorul Alexandru Odobescu, ce îi dedicase tezaurului o carte monumentală, s-a sinucis!

În anul 1884, acelaşi tezaur a trecut printr-un incendiu, iar pentru a fi salvat, a fost aruncat pe fereastră. În toamna aceluiaşi an, a fost restaurat la Berlin, de către Paul Telge, un orfevrier german, şi a căpătat aspectul pe care îl cunoaştem şi astăzi. Se zvonea încă de la descoperire că această comoară poartă cu ea un teribil blestem.

Dar aventurile tezaurului de la Pietroasele nu se încheiaseră. Pe timpul primului război mondial, în anul 1917, Guvernul României, în cea mai sinistră inspiraţie, a trimis tezaurul în Rusia, ca să-l salveze de armatele germane, austro-ungare şi bulgare. Însă la încheierea războiului, conform unui vechi obicei de-al lor, ruşii n-au mai vrut să-l înapoieze.

Câtă vreme tezaurul de la Pietroasele a fost reţinut abuziv la Kremlin, în Rusia s-au întâmplat mari nenorociri: războiul civil, naţionalizarea, colectivizare, proletcultismul, uciderea sau întemniţarea a milioane de oameni, foametea etc. A urmat al doilea război mondial, în care au pierit 20 de milioane de militari sovietici. Tezaurul poartă într-adevăr un blestem, încrustat într-o verigă. De la stânga la dreapta, inscripţia geto-dacică prezintă trei versuri:

HUTEN

I AREN

EIVEN

Traducerea: ”Casa (neamul) în pace să fie!” (cf. rom. cotună ”colibă”; cătun; grec. Eirene – zeiţa păcii; rom. a avea). Dar de la dreapta la stânga inscripţia se citeşte astfel: NEVIEN ERAI NETUH, adică ”Blestemat să fie răufăcătorul (hoţul)!” (cf. rom. nebun; nevoie; era; năduh ”năduf”). Ruşii se încăpăţânaseră să nu ne înapoieze acest tezaur, sub pretextul că le-am luat Basarabia! Cerule, noi le-am luat-o lor?! Cum ar veni, hoţul de păgubaş!

Abia în anul 1956 tezaurul de la Pietroasele s-a întors în ţară. Din anul 1971 este expus la Muzeul Naţional de Istorie a României. Actualmente, această comoară de o valoare excepţională este alcătuită din cinci piese lucrate doar din aur şi încă şapte împodobite şi cu pietre preţioase.

Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscripţie, o cană asemănătoare cu cea păstrată, o pateră simplă, nedecorată, o fibulă mică şi două perechi de brăţări încrustate cu pietre. Ruşii nu ne-au înapoiat nici astăzi tot tezaurul naţional, oprindu-şi banii şi alte piese de aur, de argint, de bronz, plus o puzderie de pietre preţioase.

În Federaţia Rusă au rămas şi preţioase manuscrise, importante nu doar pentru cultura noastră, ci şi pentru cea universală, cum ar fi cele ale lui Dimitrie Cantemir. De altfel, nu numai ruşii deţin manuscrise româneşti, ci şi turcii. La Istanbul, se află şi sabia lui Ştefan cel Mare, precum şi două metope din monumentul ”Tropaeum Traiani” de la Adamclisi.

Cât despre cosonii, brăţările, statuetele şi alte comori ale dacilor, care astăzi sunt furate de braconierii arheologici români şi vândute pe nimic în străinătate, ce să mai vorbim? Ceea ce ne facem singuri este cu siguranţă cu mult mai dureros...

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură