Strălucita cetate a Târgoviştei

Motto:

”O, ziduri întristate! O, monument slăvit!

În ce mărire naltă şi voi aţi strălucit.

Pe când un soare dulce şi mult mai fericit

Îşi răsărea lumina p-acest pământ robit!”

(Vasile Cârlova – ”Ruinurile Târgoviştei”)

Municipiul Târgovişte, reşedinţă a judeţului Dâmboviţa, a fost şi reşedinţă domnească şi capitală între anii 1396 şi 1714. Târgoviştea a deţinut mai bine de trei veacuri statutul de cel mai important centru economic, politico-militar şi cultural-artistic al Ţării Româneşti.

Oraşul se află pe o terasă înaltă de 260 m, deasupra văii Ialomiţei, la limita dintre regiunea deluroasă subcarpatică şi Câmpia Înaltă a Târgoviştei. Deşi construcţiile socialiste i-au schimbat din înfăţişare, vechea cetate de scaun mai păstrează încă destule clădiri vechi şi frumoase, amintind de faima şi frumuseţea ei de odinioară.

Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul şi în împrejurimile oraşului au dovedit că acest ţinut era locuit încă din Neolitic. În Muzeul de Arheologie din Târgovişte se găsesc vestigii ale culturilor de tip Starcevo-Criş, Gumelniţa, Coţofeni, apoi din Epoca Bronzului şi din Epoca Fierului.

De altfel, studiile neconformiste au dus la concluzia că numele oraşului are o vechime multimilenară, provenind din TER-GVISTE ”Marele Templu; Sălaşul Doamnei” (cf. rom. ţară; capişte ”altar”; gazdă), fiind o vreme capitala unui enigmatic imperiu neolitic.

Bine ilustrate în Muzeul de Arheologie sunt odoarele şi uneltele geto-dacice. Continuitatea locuitorilor pe aceste meleaguri este demonstrată mai ales în cartierul Suseni din actuala Târgovişte, unde s-au descoperit urme ale unei aşezări din sec. II-V, peste care este suprapusă alta protoromână din sec. VIII-X. Peste acestea s-a format o aşezare rurală în sec. XII-XIV, din care a crescut târgul medieval.

Evul Mediu i-a adus Târgoviştei şi recunoaşterea ca târg de importanţă europeană, unde se schimbau mărfuri sosite din trei continente cu cele ale producătorilor autohtoni. Prima menţiune a oraşului medieval, la 1396, este făcută de cruciatul bavarez Johann Schiltberger, care a vizitat oraşul cu prilejul pregătirilor pentru lupta de la Nicopole.

În amintirea tradiţiilor antice, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân oraşul a devenit principala reşedinţă domnească a Ţării Româneşti. Tot în vremea acestui mare voievod a fost refăcută Curtea Domnească, ale cărei ruine împrejmuiesc astăzi Turnul Chindiei, ultimele cercetări arheologice avansând ideea că o curtea a fost ridicată aici înainte de Mircea cel Bătrân.

Mutarea capitalei pe Ialomiţa se datorează faptului că, sub diferite nume, printre care AURUMETTI, KOGAION şi NAPARIS, acest râu era socotit sacru de către geto-daci.

Din anul 1424 se păstrează întâia reglementare făcută de voievodul Dan al II-lea, ce stabileşte privilegiile vamale ale târgoveţilor locali şi drepturile de care se bucurau aceştia în ţară. Din 1451 datează prima culegere de legi făcută de grămăticul Dragomir, din ordinul voievodului Vladislav al II-lea.

Celebrul voievod Vlad Ţepeş urcă pe tron, în 1456, cu sprijinul prietenilor săi Iancu de Hunedoara şi Ştefan cel Mare şi se înscrie în istorie pentru izbânda din 1462 împotriva sultanului Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Apoi, voievodul Radu cel Mare reclădeşte, începând cu 1499, Biserica ”Sfântul Nicolae din Deal”, cunoscută astăzi ca Mânăstirea Dealu, ce va fi terminată de urmaşul său Vlad cel Tânăr. Zugrăveala acesteia va fi realizată în 1514, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, de zugravul Dobromir din Târgovişte.

La Târgovişte a activat şi primul meşter tipograf din Ţara Românească, Macarie, care a tipărit, începând cu anul 1508, primele trei cărţi în limba slavonă cunoscute la noi. Către mijlocul aceluiaşi veac al XVI-lea, activitatea tipografică este reluată la Târgovişte de ucenicul lui Macarie, Dimitrie Liubavici.

Cum se ştie, Mihai Viteazul a reuşit, în gloriosul an 1600, pentru prima oară, Unirea celor trei principate româneşti – Ţara Românească, Moldova şi Ardealul - reîntregind vechea Dacie. După ce fusese ocupată de otomanii lui Sinan Paşa, Târgoviştea a fost eliberată în octombrie 1595 de oastea lui Mihai Viteazul. Capul tăiat al marelui voievod se păstrează şi astăzi la Mânăstirea Dealu, din apropierea oraşului.

Un alt voievod de la Târgovişte, Matei Basarab (1632-1654), a fost un mare ocrotitor al culturii. Tot el a întărit şi a extins fortificaţiile oraşului, unice la Miazăzi de Carpaţi, a reparat vechile biserici şi a construit multe altele noi. Măreţul voievod Constantin Brâncoveanu (1632-1654) a asigurat vreme de un sfert de veac (1688-1714) stabilitatea ţării şi a murit ca un martir. În vremea domniei sale, reşedinţa de vară a ţării s-a aflat la Târgovişte, iar cea de iarnă, la Bucureşti.

După moartea tragică a lui Constantin Brâncoveanu, turcii i-au impus la cârma ţării pe domnitorii fanarioţi, care au stors avuţiile ţării. În timpul lor, vechea cetate de scaun a fost cu adevărat părăsită şi trecerea vremii a afectat-o tot mai dureros, iar zidurile sale au ajuns să fie întrebuinţate de boieri şi de alţi localnici ca material de construcţie pentru propriile case.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu din 1821, după ce a strălucit în Bucureşti, restabilind domniile pământene pe tronul ţării, s-a sfârşit dramatic la Târgovişte, Tudor şi mulţi dintre soldaţii săi credincioşi fiind masacraţi de eterişti pe locul din faţa bisericii Mitropoliei.

Târgoviştenii au participat activ la Revoluţia Română din anul 1848 şi au sprijinit toate actele politice ale unioniştilor. Atunci a fost vremea marilor poeţi, după ce Văcăreştii pregătiseră terenul poeziei româneşti clasice. La Târgovişte s-au născut scriitori iluştri, ca Ion Heliade Rădulescu şi Grigore Alexandrescu, care, impresionaţi de ruinele ce aminteau de vremurile glorioase de odinioară, le-au slăvit în poeme, spre a le trezi românilor dorul de emancipare şi de libertate naţională.

Înaintea poeţilor originari din vechea capitală, tema eroică fusese frumos ilustrată de Vasile Cârlova, în celebrul poem ”Ruinurile Târgoviştei”. Ion Heliade Rădulescu, care publicase versurile lui Cârlova, scrie el însuşi un poem dedicat oraşului natal, ”O noapte pe ruinurile Târgoviştei”. Grigore Alexandrescu scrie şi el un poem, de mare vibraţie patriotică, ”Adio. La Târgovişte”.

După Unire, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a intrat să viziteze oraşul, pe sub o arcadă de flori, la 17 iunie 1859.

Modernizarea societăţii româneşti la sfârşitul veacului al XIX-lea a însemnat un mare avânt economic, ilustrat prin iluminarea oraşului în 1863, inaugurarea cursei de diligenţe şi apoi calea ferată Bucureşti-Târgovişte, înfiinţarea primei întreprinderi industriale – Arsenalul Armatei, construcţia rafinăriilor de petrol etc.

În Războiul de Independenţă din 1877-1878 s-au distins numeroşi comandanţi şi ostaşi târgovişteni. În timpul Primului Război Mondial, Regimentul III Dâmboviţa nr. 22 a primit Ordinul ”Mihai Viteazul” pentru vitejia sa în campania din Transilvania din 1916 şi apoi în timpul marilor bătălii de la Mărăşti, Oituz şi Mărăşeşti în 1917.

Oricine vizitează Târgoviştea este impresionat de frumoasa imagine a Turnului Chindiei, despre care se spune că a fost ridicat în timpul domniei lui Vlad Ţepeş. Poate doar restaurat. În realitate, turnul este cu mult mai vechi, vestigii din templul de la TER-GVISTE. Acest turn îşi trage denumirea de la antroponimul geto-dacic KIN-THIA ”Divina Regină”, fiind mausoleul unei crăiese neolitice, poate al frumoasei Eurydike, mult iubita soţie a lui Orfeu, marele profet şi poet al tuturor tracilor.

Turnul Chindiei este nestemata Curţii Domneşti de la Târgovişte, simbol al nobilei cetăţi. Turistul mai poate întâlni în fosta cetate de scaun biserici vechi, case boiereşti, muzee, case memoriale şi multe alte obiective istorice şi culturale.