Veronica Micle, la Văratec

Mânăstirea Văratec.Mânăstiri din Bucovina
Mânăstirea Văratec.Mânăstiri din Bucovina (Epoch Times România)

Motto:

Alei mică, alei dragă,

Cine vrea să ne-nţeleagă

Vază frunza cea pribeagă,

Ce-i ca viaţa noastră-ntreagă.

Alei dragă Veronică,

Despărţirea toate strică,

De ne-alegem cu nimică.

Viaţa trece, frunza pică.

(Mihai Eminescu – ”Alei mică, alei dragă”)

În frumosul ţinut al Neamţului, printre alte monumente istorice şi de artă, străluceşte şi Mânăstirea Văratec, situată într-o poiană de la poalele munţilor, în satul Văratec, din comuna Agapia, la o distanţă de 12 km de Târgu Neamţ şi la 40 km de Piatra Neamţ. Este cea mai mare mânăstire de maici din România, aici vieţuind peste 400 de monahii.

Deşi, spre deosebire de alte multe aşezăminte monahale din această parte a Moldovei, Mânăstirea Văratec este mai nouă, de numele ei se leagă amintirile multor oameni de cultură români, ba chiar şi străini. Dar, mai mult şi mai mult, parcă tot Veronica Micle, iubita lui Mihai Eminescu, înmormântată aici, atrage turiştii cu patima poeziei.

Mânăstirea Văratec a fost întemeiată în anul 1785 de către schimonahia Olimpiada, pe numele ei mirean Bălaşa Herescu (1757 – 1842), din neam boieresc, împreună cu duhovnicul Iosif. Cei doi întemeietori au fost sfătuiţi şi îndrumaţi de celebrul stareţ al Mânăstirii Neamţ, Paisie Velicicovschi, un mare învăţat al vremii. Trecută sub administraţia Mânăstirii Agapia, din apropiere, Mânăstirea Văratec a devenit independentă în anul 1839.

Acest ansamblu monahal a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ, fiind alcătuit din următoarele cinci obiective: Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, datând de la începutul veacului al XIX-lea; turnul-clopotniţă de poartă, din acelaşi veac; Biserica ”Sfântul Ioan Botezătorul” din anul 1844, cu adăugiri în jurul anului 1880; Biserica ”Schimbarea la Faţă”, de la 1847; chiliile, din secolele XIX-XX. În timpul Revoluţiei de la 1821, schitul a fost asediat şi prădat de către otomani, odoarele sacre au fost prăduite, iar călugăriţele izgonite ori ucise.

Ziduri masive din piatră închid o incintă unde se află Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, care este biserica principală, stăreţia şi clădirile administrative, aflate în constucţiile de pe latura de Miazănoapte şi incintă, precum şi Muzeul mânăstirii, unde se aflase mai înainte Atelierul ”Regina Maria”, înfiinţat în anul 1934, aflat în clădirea de pe latura de Miazăzi. În acest atelier, maicile au lucrat broderii, covoare şi ţesături naţionale. Incinta monahală este înconjurată de satul mânăstiresc, alcătuit din casele tradiţionale ţărăneşti, unde locuiesc maicile, şi care se înşiră pe uliţe înguste.

În anul 1935, în apropiere de absida răsăriteană a Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului”, a fost amplasată statuia de bronz a Saftei Brâncoveanu, căsătorită în 1793 cu Grigore Brâncoveanu, mare ban al Craiovei. Statuia acestei nobile doamne, una dintre marile donatoare către mânăstire, este opera marelui sculptor Ion Jalea.

În afară de Veronica Micle, printre alte celebrităţi ce au trecut pe la Mânăstirea Văratec, s-au aflat şi: scriitorul şi teologul Bartolomeu Anania, până ce să fie uns mitropolit al Clujului, Vadului şi Feleacului; prof. univ. Zoe Dumitrescu Buşulenga, călugărită aici sub numele de maica Benedicta; Ştefania Velisar Teodoreanu, văduva scriitorului Ionel Teodoreanu; Valeria Sadoveanu, văduva marelui scriitor Mihail Sadoveanu; Cornelia Pillat, văduva criticului şi istoricului literar Dinu Pillat.

Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” este construită din piatră de râu şi cărămidă, având un plan dreptunghiular, fără abside laterale şi cu absida altarului semicirculară. Edificiul este susţinut de patru contraforturi scunde. Sub streaşină, biserica este înconjurată de un brâu de ocniţe oarbe.

Pe acoperiş se află două turle de zid, pe naos şi pronaos, de formă semicirculară, sprijinite pe baze poligonale înalte. Intrarea în biserică se face prin două uşi, aflate pe laturile de Miazănoapte şi de Miazăzi ale pridvorului, şi adăpostite de două pridvoare cu acoperiş în formă de bulb, precum şi printr-o uşă în peretele diaconiconului, de pe latura de Miazăzi a bisericii. Interiorul este împărţit în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos şi altar.

Deasupra pridvorului se află o tainiţă, unde se păstrau odoarele de preţ ale mânăstirii. În pronaos şi naos se află doi pilaştri masivi şi capiteluri în stil ionic. În părţile laterale ale naosului sunt scobite abside laterale în grosimea zidurilor. Catapeteasma, ce desparte naosul de altar, este cioplită în lemn de tisă şi poleită cu aur. Ea a fost realizată de Constantin Zugravul, în anul 1816, cu cheltuiala logofetesei Elencu Paladi. Absida altarului are formă semicirculară, având o încăpere pentru diaconicon pe latura de Miazăzi şi o nişă pentru proscomidiar pe latura de Miazănoapte.

În noiembrie 1940, în Mânăstirea Văratec funcţionau următoarele ateliere: de broderie şi legătorie de cărţi, covoare, tricotaje, ţesut pânză, pictură bisericească şi artă decorativă. Cele mai multe dintre aceste ateliere se menţin şi în prezent.

Despre Mânăstirea Văratec şi pitoreştile sale împrejmuiri au lăsat mărturii scrise mulţi oameni de cultură, printre care: diplomatul Wilhelm de Kotzebue, poetul şi diplomatul Dimitrie Bolintineanu, memorialistul Nicolae T. Orăşanu, precum şi mari prozatori, ca Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Callistrat Hogaş şi Gala Galaction. Se spune că pe aici a trecut însuşi Eminescu, cântăreţul codrilor de aramă şi al pădurilor de argint.

La două săptămâni după înmormântarea poetului naţional, iubita lui, Veronica Micle (1850 – 1889) s-a retras la Mânăstirea Văratec. A locuit în casa Fevroniei Sârbu, şi obişnuia să se plimbe prin împrejurimi. Cel mai mult îi plăcea să colinde dumbrava din apropiere, pe care Mihai Eminescu o numea ”Pădurea de Argint”, şi pe care a nemurit-o în poemul ”Călin (File din poveste)”, cum numai el ştia:

De treci codri de aramă, de departe vezi albind

Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.

Acolo, lângă isvoară, iarba pare de omăt,

Flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet,

Pare că şi trunchii vecinici poartă suflete sub coajă,

Ce suspină printre ramuri cu a glasului lor vrajă.

Iar prin mândrul întuneric al pădurii de argint

Vezi izvoare zdrumicate peste pietre licurind,

Ele trec cu harnici unde şi suspină-n flori molatic,

Când coboară-n ropot dulce din tăpşanul prăvălatic,

Ele sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace,

În cuibar rotind de ape, peste care Luna zace. (...)

La Văratec, cuprinsă de o tristeţe sfâşietoare, Veronica Micle avea des migrene şi era deprimată. În noaptea de 2/3 august 1889, poeta s-a sinucis cu arsenic. Ca să i se oficieze slujba de înmormântare, refuzată de obicei sinucigaşilor, doctorul Taussig a pus diagnosticul de congestie cerebrală, şi astfel Veronica Micle a fost înmormântată, la 5 august, în cimitirul mânăstirii, la umbra unui brad.

Mormântul poetei este singurul rămas din vechiul cimitir al mânăstirii, după ce osemintele din celelalte morminte au fost deshumate şi depuse în osuarul de sub altarul Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului”. Pe placa de marmură de pe monumentul funerar este înscris următorul epitaf în versuri, cules dintr-o poezie scrisă chiar de Veronica:

Şi pulbere ţărână din tine se alege,

Căci asta e a lumii nestrămutată lege.

Nimicul te aduce, nimicul te reia,

Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea. //

Veronica Micle. 4. VIII. 1989