SRI pe punctul de a avea un nou conducător. Cine este Eduard Hellvig?

Eduard Hellvig, nominalizat de Klaus Iohannis pentru funcţia de director SRI.
Eduard Hellvig, nominalizat de Klaus Iohannis pentru funcţia de director SRI. (Epoch Times România)

Considerat drept unul dintre cei care a pus umărul pentru ca Iohannis să-i ia locul lui Crin Antonescu la şefia PNL şi în cursa pentru Cotroceni, liberalul Eduard Hellvig ar putea deveni unul dintre cei mai puternici oameni în stat. Pe fundalul scandalului legat de acuzele Elenei Udrea la adresa generalului Coldea, Klaus Iohannis a anunţat nominalizarea lui Hellvig pentru funcţia de director SRI.

Dar cine este Hellvig, liberalul care ar putea ajunge să aibă acces la dosarele tuturor politicienilor şi oamenilor de afaceri din România?

Potrivit romaniacurata.ro, în perioada 1998-2000, Hellvig a fost, pe rând, consilier politic al fostului vicepreşedinte PNL Horia Rusu şi al ministrului de Interne Constantin Dudu Ionescu, precum şi consilier al candidatului la preşedinţia României Mugur Isărescu.

Din 2003, Hellvig a devenit membru al PUR (actualul PC), condus de condamnatul Dan Voiculescu, alegându-se, în 2004 deputat pe listele respectivului partid. Actualul liberal a fost deputat PC în mandatul 2004-2008 şi europarlamentar pe o perioadă de 5 luni. După ce a pierdut nominalizarea pentru un post eligibil de europarlamentar, a părăsit PC-ul pentru a se alătura PNL.

Odată înscris în PNL, Hellvig devine un apropiat al fostului preşedinte liberal Crin Antonescu, pentru ca, în 2014, după ieşirea liberalilor de la guvernare, la decizia lui Antonescu, Hellvig să devină alături de Teodor Atanasiu unul din principalii promotori ai înlocuirii lui Crin cu Iohannis, au declarat surse liberale pentru Epoch Times.

Ca şi pregătire profesională, Hellvig se poate lauda cu un doctorat în ştiinţe Politice al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative Bucureşti (SNSPA).

Potenţialul viitor şef al SRI a absolvit in 1997 Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică a Universităţii ”Babeş-Bolyai” din Cluj iar după terminarea studiilor a dobândit licenţa de broker al Bursei de Valori Bucureşti. În 1999, a participat la şcoala de vară organizată de Centrul de Studii Post-Comuniste a Universităţii Maryland, College Park.

În perioada 2001-2003, Hellvig a ocupat postul de Director General al Institutului de Studii Sociale, pentru ca în 2004 să devină directorul Executiv Sintezis România. A continuat pregătirea profesională prin absolvirea în 2006 a Colegiului Naţional de Apărare al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I” şi SES Centrul European de Studii de Securitate “George Marshall”.

Din 4 septembrie 2013, Hellvig a devenit membru al Parlamentului European, preluând postul de europarlamentar al lui Ovidiu Silaghi, ministrul (fost) PNL urmărit penal. Face parte din Comisia pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova, Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest, şi este membru supleant în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţa alimentară şi în Comisia pentru afaceri juridice.

Mai merită menţionat că, o perioadă (2011- 2012) Hellvig a lucrat în aceeaşi firmă cu alt personaj controversat din anturajul lui Iohannis, vestitul Dan Mihalache, respectiva perioadă intrând în vizorul ANI.

Episodul cu ANI

În noiembrie 2012, ANI l-a declarat pe Eduard Hellvig, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, în stare de incompatibilitate, pe motiv că, în perioada 7 mai – 31 octombrie 2012, a exercitat simultan funcţia de ministru şi pe cea de director în cadrul SC Sintezis Birotica SRL.

De asemenea, ANI susţinea că, în perioada 20 decembrie 2011 – 14 septembrie 2012, Eduard Hellvig a fost angajat pe funcţia de cercetător în ştiinţe politice în cadrul SC Dib Media Consultancy SRL, firma administrată de colegul său de partid, Dan Mihalache,declarat incompatibil în aceeaşi perioada, pe motiv că a exercitat simultan funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, cât şi funcţia de administrator în cadrul SC Dib Media Consultancy

Spre deosebire de Mihalache, care, nemulţumit de decizia de incompatibilitate l-a catalogat pe şeful Agenţiei Naţionale de Integritate "o jigodie frustrată", Hellvig a demisionat din postul de ministru.

Potrivit Hotnews, liberalul a declarat că în cazul în care se va demonstra suspiciunea de incompatibilitate nu va mai fi niciodată ministru, însă în caz contrar aşteaptă demisiile celor care l-au acuzat: "Este vorba de suspiciune de incompatibilitate, aşa cum am primit adresa de la ANI. În momentul în care voi avea o decizie definitivă de la justiţie, dacă se va demonstra că am fost incompatibil, eu, Eduard Hellvig, niciodată nu voi mai fi ministru în România, asta garantez."

Eduard Hellvig a contestat în instanţă raportul întocmit de ANI şi a pierdut procesul la prima instanţă, Curtea de Apel Bucureşti. La recurs, Hellvig a avut câştig de cauză, pentru că în decembrie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să decidă definitiv că posibilul viitor şef al SRI nu s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne