Solii daci la Zalmoxis

Statuetă de bronz reprezentându-l pe Zalmoxis
Statuetă de bronz reprezentându-l pe Zalmoxis (Epoch Times România)

O vreme, după dispariţia Celor Doi Zalmoxis, Apollon şi Diana, geto-dacii le-au urmat cu sfinţenie sfaturile şi legile. Cu timpul însă vechile şi cumplitele obiceiuri pre-zalmoxiene au reizbucnit cu o şi mai mare vigoare; în această privinţă, credinţa în nemurire nu făcea decât să le dea strămoşilor noştri apă la moară.

Cu o adevărată furie mistică, geto-dacii căutau războaiele, chiar şi cu triburi de acelaşi neam, numai spre a fi ucişi în luptă şi a ajunge mai repede în cer. Pe de altă parte, poporul trimitea, la intervale de timp regulate, soli în Paradis, ca să le transmită zeilor mesajele pământenilor. Cel trimis la cer devenea el însuşi un ZAL-MOXIS „Mag Luminat (Strălucitor)”.

Herodot consemnează obiceiul geţilor de a trimite, din cinci în cinci ani, un mesager ceresc, înfigându-l în trei suliţe. Iată şi textul mioritic, ce aminteşte, printre alte feluri de jertfă, cele trei suliţe:

Păcurar mic, străinic,

Auzea numa un pic;

Cei mai mari o ţânut sfat,

Când la apă te-o mânat,

O grea lege că ţi-o dat:

Să te puşte, să te taie,

Să te puie-n trei fârtaie,

Să te taie, să te puşte,

Să te puie-n trei ţăpuşe.

Pentru strămoşii noştri, trimiterea solului la ceruri era o lege sfântă, şi, de aceea, în cele mai multe variante, cel ales să fie ucis nu se opunea:

Trei păcurari sunt pe munte,

Lerului Domnului,

Şi vorbesc de cele sfinte.

*

- Du-te tu, strinule,

Şi-ţi întoarce oile,

Că până oile li-i întoarce,

Noi a ta lege ţi-om face.

- Faceţi-mi lege pe scurt

Şi mă omorâţi curând!

*

- Micule, străinule,

Du-te bate turma-ncoace,

Că noi grea lege ţi-om face!
*

Candu-l alegea,

Grea lege-i făcea:

Pă el să-l omoare.

Din variantele „Mioriţei” se vede că fiecare trib îşi trimitea solul la cer prin diferite mijloace, dar tot ucigaşe:

Când oile le băga,

EI lui legea îi făcea:

Că pe el să-l spânzure.

*

Veri se voroviră,

Mi se sfătuiră

Pe strin să-l omoare

Moarte de topoare.

*

Până oile-nturna,

Cei doi legea îi făcea:

Da să-l puşte,

Da să-l taie.

Iată ce scrie, în acest sens, Clemens din Alexandria: „Geţii, un neam barbar, care a gustat şi el din filosofie, aleg în fiecare an un sol (spre a-l trimite) semizeului Zalmoxis. Zalmoxis a fost unul dintre apropiaţii lui Pythagoras. Aşadar, este înjunghiat cel socotit a fi cel mai vrednic dintre cei care se îndeletnicesc cu filosofia. Cei care nu sunt aleşi se mâhnesc amarnic, spunând că au fost lipsiţi de un prilej fericit”.

La rândul lui, Eneas din Gaza scrie, în dialogul „Teofrast sau despre nemurirea sufletelor”: „Geţii sugrumă pe cei mai frumoşi şi mai buni dintre ei şi îi fac astfel nemuritori, după părerea lor”.

De multe ori, solul era trimis la Zalmoxis prin tăierea capului, precum profetul Ion-Orpheus; aşa se explică şi capetele înfipte în pari, ce apar în cetăţile dacice de pe Columna lui Traian:

- Ho, ho, staţi,

Nu mă împuşcaţi,

Numa capu-mi luaţi!

*

Pe mine nu mă puşcaţi,

Pe mine nu mă tăiaţi,

Ci capu-mi luaţi!

*

În faţa stânii mele,

Voi, cu gânduri rele,

Vreţi capul să-mi tăiaţi.

După variantele „Mioriţei”, se pare că, la unele triburi, solul îşi alegea singur moartea:

Ei îl prind a întreba:

- Frate, cum îţi vrei moartea?

Ce mortiţă-ţi vrei tu ţie?

Ce mortiţă tu-ţi pofteşti?

*

Fraţii lui l-o întrebat:

- Ce mortiţă tu-ţi pofteşti?

Ori din puşcă împuşcat,

Ori din sabie tăiat?

*

Ei îl prind a-l întreba:

- Frate, cum îţi vrei moartea?

Ori puşcat, ori săgetat,

Ori căpuţul jos luat?

- Nici puşcat, nici săgetat,

Fără capul jos luat.

*

Păcurarii-l întrebau:

- Ce mortiţă-ţi vrei tu ţie?

Împuşcate-om, ori tăia-te-om?

- Pe mine nu mă-mpuşcaţi,

Numa capul mi-l ciuntiţi!

Se pare că toate aceste datini sălbatice au fost interzise de marele rege Buerebuistas, dar pentru aceasta va fi plătit el însuşi cu viaţa!

Din unele informaţii, ne(re)cunoscute de istoricii conformişti, reiese că, într-o anume vreme, solii trimişi la Zalmoxis erau şase, între care patru băieţi şi două fete. Numărul este confirmat, în primul rând, de o scenă de pe Columna lui Traian, unde, pe zidul unei cetăţi dacice, se văd şase capete înfipte în pari, apoi de o inscripţie pe un fragment ceramic, descoperită în ruinele cetăţii Helis, astăzi Piscu Crăsanilor, judeţul Ialomiţa: SILVAN SAX „Şase Vrednici”.

În imediata apropiere a cetăţii getice se află Mânăstirea Balaciu, monument istoric, în curtea căreia, cu prilejul lucrărilor de renovare-restaurare, din ultimul deceniu al secolului trecut, au fost descoperite două grupuri de câte şase schelete. Fiecare defunct avea în mâini câte un ghioc.

Din păcate, arheologii nu au fost prezenţi la acele lucrări, iar scheletele au fost îngropate de-a valma, la loc. Martor al acestei întâmplări este Dumitru Lazăr, din satul Copuzu, aflat la poalele Piscului Crăsanilor. Dumitru Lazăr a participat la lucrări, şi de la el am preluat această informaţie.

alte articole din secțiunea Cultură