Româna, limbă magică

Frescele Mânăstirii Argeşului, expoziţie la Muzeul Naţional de Artă
Frescele Mânăstirii Argeşului, expoziţie la Muzeul Naţional de Artă (Epoch Times România)

Vorbită pe un foarte întins teritoriu, atât la Nord cât şi la Sud de Dunăre, româna a fost şi este una dintre cele mai importante limbi europene. Cu toate acestea, primele texte în grai românesc par a fi atestate mult mai târziu decât cele în alte graiuri ale continentului nostru. Astfel, celebra „Scrisoare a lui Neacşu din Câmpulung”, de la 1521, continuă a fi considerată cel mai vechi text în limba română.

Explicaţiile trebuie să se afle în vechiul cult zalmoxian, ce a continuat să fie practicat până târziu în Evul Mediu, când a fost înlocuit de cel creştin. Scrierile zalmoxiene au fost distruse aproape în întregime, iar limba în care fuseseră scrise a fost considerată „păgână”, „vrăjitorească”, fiindu-i preferate aşa-zisele „limbi sacre”, slavona şi, parţial, greaca.

S-a ajuns astfel ca nu doar poporul să nu înţeleagă nimic, veacuri întregi, din limba în care se oficiau ceremoniile religioase, dar nici măcar toţi preoţii s-o înţeleagă, chiar dacă se străduiau să citească în slavoneşte!

Limba geto-dacilor începuse să se transforme în română de prin veacurile VII-VIII. Din fericire, unii dintre cei ce mai păstrau cultul zalmoxian, care vieţuiau în jurul templelor de la Murfatlar, judeţul Constanţa, au înscris pe pereţii de cretă de acolo texte ce s-au păstrat până astăzi.

Ei îşi spuneau KOU-RION-NEKOUM „Cei Curaţi; Cei Puri”, literal „Cei fără nici o stricăciune” (cf. rom. cu; a ruina; necum), de unde şi denumirea lor de Rinchini sau Vlaho-Rinchini, cum sunt denumiţi într-o însemnare dintre anii 726 şi 760, păstrată la Mânăstirea Castamonitu, de pe Muntele Athos, unde se povestesc următoarele:

„În zilele împăraţilor iconoclaşti, grupuri de pe ambele maluri ale Dunării, folosindu-se de anarhia timpului, aşa-numiţii Rinchini, şi mai ales Vlaho-Rinchini, veniră în Imperiul Bizantin, cu femeile şi copiii lor, fiindcă nu era nimeni care să li se împotrivească şi să lupte cu ei”.

Într-o inscripţie de la Murfatlar, în jurul Zeiţei-Mame, se spune: IAT EI TREI NISKO DUO TIO I AUR. Traducerea: „Iat-O şi pe Cea care cândva născu Doi Zei de Aur!”

Iată şi o inscripţie mai lungă: FA LIU. VI URDY LOUNY E SUILO GA I VION POEDEANI O YRPO. MAM Y SYN I TAN PYAIDE LOY. EMVY OL DYJOI ILEIN. Tălmăcirea: „Fie lumină! Să strălucească Luna şi Soarele, ca să revină feciorii (ostaşii) în cetate! Mama la sân să-şi ţină pruncii ei! Cei Doi Gemeni să aline!”

Cum geto-dacii, după cum scriu şi autorii antici străini, excelau în poezie, şi cei de la Murfatlar au înscris un omagiu în versuri:

CISTA

CUI CISTA

FOUST-A

OS SE IU

Traducerea: „Cinste cui cinstit a fost! Sunt şi eu”.

Iată încă o inscripţie de la Murfatlar, în limba română din veacurile VII – VIII: HUL. CE MAICHO OŞTEIANI VA HLYGHERA. Traducerea: „Taină (Vrajă): Cea Măreaţă (Maica) pe oşteni îi va înflăcăra”.

Pe deplin formată se vădeşte limba română în veacul al XIV-lea, în forma ei cultivată, din care avem un exemplu excepţional: o poezie scrisă de însuşi Mircea cel Bătrân, voievodul Ţării Româneşti, la ceas de mare cumpănă. Astfel, la pagina 242 a celebrei „Psaltiri Scheiene” se află o criptogramă ce cuprinde şi numele autorului ei. Este, deocamdată, prima poezie atestată în româneşte. Iată ce scrie voievodul-poet:

SE AŞ FI ŞTIOT TRAI ELIS O MEARGE

INTRU ANGI O IROI ŞI IO MERŞE

ICI I AŞI DZICE I SVINTA ISIS

ISTE GEAT ID CE A SCRIS

Textul are, intenţionat, mai multe înţelesuri, unul dintre ele fiind acesta: „Dacă aş fi ştiut să duc o viaţă (trai) aleasă (curată; cinstită), întru (precum) îngeri şi eroi, şi eu, Mircea, aici (acum) I-aş zice Sfintei (Divinităţii) Supreme: Să fie ajutat cel ce a scris!”

Poezia poate fi datată la anul 1395, când voievodul se afla în pribegie la Braşov. Acolo, Mircea încheia o alianţă cu Sigismund, regele Ungariei, spre a-l izgoni pe hainul Vlad, ce luase domnia Ţării Româneşti cu ajutorul sultanului Baiazid.

Însă româna va intra în drepturile ei fireşti abia în vremea domniei lui Mihai Viteazul, când voievodul o impune ca limbă de cancelarie şi de cult. Oricum, pentru noi, românii, graţie frumuseţii şi expresivităţii ei deosebite, tot magică rămâne.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură