Se fac cărţile: Partidul Comunist Chinez anunţă data plenarei pentru următorul cincinal

Anunţul privind data reuniunii sugerează faptul că Partidul Comunist Chinez a ajuns în mare parte la un consens privind schimbările ce vor fi efectuate în poziţiile cheie ale conducerii chineze care vor rămâne în vigoare pentru următorii cinci ani.
Preşedintele Chinei Xi Jinping la Summitul G20  în Hangzhou, China
Preşedintele Chinei Xi Jinping la Summitul G20 în Hangzhou, China (Lintao Zhang/Getty Images)

Noul Congres al Partidul Comunist Chinez, care are loc la fiecare cinci ani, în Beijing, va avea loc la 18 octombrie a.c. Totuşi, în ultimul moment, ar putea avea loc modificarea datei.

Există mari aşteptări ca în cadrul acestei întâlniri, Xi Jinping să fie reales în funcţia de secretar general al Partidului Comunist Chinez pentru al doilea mandat de cinci ani consecutiv. De asemenea, se aşteptată ca la acest Congres Xi să-şi promoveze propria sa filozofie politică în partid.

“[Congresul] va formula un plan de acţiune şi va stabili direcţia politică majoră necesară acoperirii nevoilor acestei perioade”, s-a notat într-o declaraţie a Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez după o întâlnire desfăşurată joi, potrivit rapoartelor media de stat.

Se aşteaptă ca data Congresului să fie ratificată de Comitetul Central al Partidului, alcătuit din peste 200 de membri, în cadrul celei de-a şaptea şi ultimei sale plenare ce va avea loc la 11 octombrie.

Analiştii consideră că noua filosofie a lui Xi Jinping va purta numele acestuia, ceea ce l-ar pune pe picior de egalitate cu Mao Zedong şi Deng Xiaoping.

Declaraţia Biroului Politic a reiterat că congresul va "pune în aplicare spiritul seriei de discursuri importante ale secretarului general al lui Xi Jinping, noile concepte ale Partidului Central, noua gândire şi noile strategii privind guvernarea ţării".

Formularea a constituit o deviere de la declaraţiile oficiale anterioare care a omis "Organizaţia Centrală a Partidului" şi au promis să "implementeze "complet" sau "cu rigurozitate" punerea în aplicare a direcţiei lui Xi.

Chen Daoyin, un politolog la Universitatea de Ştiinţe Politice şi Drept din Shanghai, a declarat că devierea ar putea semnala rezistenţa în interiorul Partidului faţă de încercările lui Xi de a-şi clădi o autoritate absolută.

Mass-media de stat, acum o lună, a scris despre autoritatea personală a lui Xi, folosind termeni precum "gândirea lui Xi Jinping" şi "marele lider"," a notat Chen. "Am putut vedea semne de compromis şi rezistenţă internă împotriva eforturilor sale de a obţine o autoritate personală absolută".

În trecut, cea de-a şaptea plenară – de regulă convocată cu doar câteva zile înaintea următorului Congres de Partid – a adoptat o nouă listă de vicepreşedinţi pentru puternica Comisie Militară Centrală. De asemenea, plenara a confirmat în mod oficial data următorului Congres al Partidului Comunist Chinez, care a fost propusă de Biroul Politic.

Datele oficiale arată, de asemenea, că plenul ar putea să ratifice expulzarea oficialilor corupţi din partid dacă au fost membri ai Comitetului Central şi au fost demişi în ultimele 12 luni.

Sun Zhengcai, fostul şef al partidului din Chongqing, a fost demis în iulie, acuzat de "încălcarea gravă a disciplinei" - un termen care se referă, de obicei, la corupţie sau la lipsa loialităţii politice.

Datele congreselor din anii 1997, 2002 şi 2007 au fost anunţate la sfârşitul lunii august a acelor ani, întâlnirile fiind organizate între mijlocul lunii septembrie şi începutul lunii noiembrie.

O întârziere de o lună pentru anunţarea celui de-al 18-lea Congres al Partidului Comunist Chinez în 2012 a condus la speculaţii că luptele pentru putere în rândul elitei partidului i-au împiedicat pe oficiali să finalizeze lista candidaţilor la conducere.

Speculaţiile au fost alimentate şi mai mult când viitorul preşedintele al Chinei de la acea vreme, Xi Jinping, a dispărut timp de aproximativ 2 săptămâni, sărind peste întâlnirile programate cu demnitari străini aflaţi în vizită în China, inclusiv secretarul de stat american de la acea vreme Hillary Clinton, premierul singaporez Lee Hsien Loong şi fostul premier danez Helle Thorning-Schmidt.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe