Revolta de la Braşov, înăbuşită în minciună, sânge şi bătăi de comunişti

Dănuţ Iacob
Dănuţ Iacob (Epoch Times România)

Astăzi, 15 noiembrie 2013, se împlinesc 26 de ani de când mii de muncitori braşoveni "nu au stat la locurili lor" ci au ieşit în stradă cântând "Deşteaptă-te române şi au dat foc, într-o explozie de revoltă, portretului "celui mai iubit fiu al ţării", Nicolae Ceauşescu, strigând „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” şi „Jos tiranul!”.

Braşovul era, la vremea respectivă unul dintre cele mai mari centre industriale ale ţării, "mândrindu-se" cu platforme industriale uriaşe răsărite din visul lui Ceauşescu de a avea o ţară plină de uzine, unde să curgă în valuri oţelul şi furnalele să se înalţe "mândre" către cer.

Zeci de mii de ţărani, în special din satele sărace din Moldova au fost strămutaţi la oraşe pentru a munci. Celor nenorociţi de cooperativizare li s-au promis apartamente la bloc, apă caldă direct la robinet, salarii bune şi şcoli pentru copii. Ca atare, în Braşov au înflorit "mândre" uriaşele platforme industriale Steagul Roşu, IAR Ghimbav, Rulmentul Braşov şi Tractorul Braşov unde slujeau mii şi mii de români.

Situaţia se agravase complet în anii 80, când Ceauşescu şi-a pus în minte să plătească în timp record datoriile "ţării", direcţionând o parte din banii alocaţi pentru producţia de hrană şi furnizarea de energie termică populaţiei spre plata datoriilor externe. Nici un efort, respectiv sacrificiu (al populaţiei), n-a fost precupeţit.

Protestele de la Braşov

Ne-a povestit despre ele dl Dănuţ Iacob, unul dintre cei au trăit şi supravieţuit acelor vremi.

Cu toţii ne amintim de vremea când, în loc de căldură, mai puneam o haină pe noi. Când pentru un litru de lapte, sau un kil de carne, ne trezeam la 3-4 dimineaţa ca să stăm la cozi. Pâinea era pe cartelă, uleiul la fel, zahărul era pe cartelă şi în magazine se găseau doar nesfârşite stive de cutii albastre cu fulgi de creveţi vietamezi. Totul pentru ca regimul să plătească datoriile externe în termen record, aşa cum record erau la vrema cu pricina şi recoltele de absolut-orice la hectar.

Dănuţ Iacob era tânăr când au izbucnit protestele la Braşov. Avea 19 ani şi lucra ca muncitor la Steagul Roşu. Era proaspăt însurăţel, se luase cu nevasta doar de două săptămâni. În sărăcia lucie aşternută peste braşovenii, nu mai aveau nimic. În case se înstăpânise frigul. Apa la robinet nu mai era. Nici hârtie igienică nu se găsea în magazine. Dănuţ era elev la liceul seral şi învăţa la un bec pus la bateria de la maşină. Căci nici curent electric nu era.

În luna de dinaintea revoltei, muncitorii depăşiseră planul cu 10% şi se aşteptau ca Partidul să le dea ceva prime la salar. Mai ales că erau alegeri locale şi partidul sărbătoarea. Şi totuşi, nu a fost aşa.

În data de 14 noiembrie 1987, la Secţia 440 „Matriţe” a întreprinderii de autocamioane Steagul Roşu muncitorii din schimbul trei s-au uitat cu uimire la fluturaşii de salariu şi la banii care li s-au pus în mână. Erau cu 40-70% bani mai puţini decât ar fi trebuit să ia. În dreptul rubricii „Reţineri” era scris cuvântul „social.”

Oamenii n-au mai plecat acasă. I-au aşteptat şi pe cei de la schimbul întâi şi s-au dus să ceară explicaţii conducerii întreprinderii. N-au primit.

Se făcuse 15 noiembrie. Dănuţ Iacob îşi aminteşte că el unul trebuia să ia 2000 de lei. Partidul ii oprise însă 900. A mai primit doar 1100 de lei. El a fost printre cei veniţi în schimbul întâi.

Supăraţi pe nedreptatea suferită, în jur de 300-400 de muncitori au pornit spre sediul Comitetului Judeţean de Partid. Era o zi frumoasă şi luminoasă de toamnă, îşi aminteşte dl Iacob de acea zi, o zi cu soare mult. Era "sărbătoare" în oraş, erau "alegeri" locale, lume multă, steguleţe, partidul unic scosese lumea la "vot" pentru a pune ştampila pe cei deja aleşi de PCR.

Strigând "Vrem mâncare şi căldură!”, „Vrem banii noştri!”, „Vrem mâncare la copii!”, „Vrem lumină şi căldură!” şi „Vrem pâine fără cartelă!” braşovenii au pornit la drum iar la auzul scandărilor lor Braşovul "a luat foc". Mii de oameni, supravieţuitori şi ei fără de căldură în case, mâncători de tacâmuri de pui cumpărate cu nopţi pierdute la cozi, li s-au alăturat. La Comitetul Judeţean de Partid au ajuns peste 10.000 de braşoveni. Între timp protestul se schimbase dintr-unul social, pentru lumină şi hrană, într-unul politic. Printre muncitori tineri, "decreţei", cum s-a auto-ironizat Dănuţ Iacob, erau şi oameni în vârstă, care trăiseră anii interbelici, care ştiau cum a venit PCR-ul la putere, adus de ruşi, cum au sărăcit cooperativizarea şi industrializarea forţată ţara şi ce nenorocire a adus comunismul peste ei.

Strigătele de "Vrem mâncare şi căldură!” s-au transformat în „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Jos dictatura!” „Jos tiranul!”. Oamenii ştiau legătura între lipsurile crunte şi Comunism. Din piepturile lor răsuna "Deşteaptă-te Române". De la geamuri şi balcoane, lumea le arunca flori.

Ajunşi la Consiliul Judeţean, lucrurile s-au precipitat. Mesele din sediul de partid erau pline de belşug pentru a se sărbători încheierea "alegerilor", respectiv votării forţate, cu succes. Bunătăţi cum mulţi dintre muncitorii nu văzuseră nicicând. Ananas. Plus banane, portocale, celebrul Pepsi, caşcaval, salam de Sibiu. Frustrarea şi amărăciunea s-au dezlănţuit. Oamenii au călcat hrana partidului în picioare. Sau au aruncat-o pe geam. Nimeni n-a vrut să ia nimic, erau prea scârbiţi şi îndureraţi de contrasul între cum trăieşte muncitorul şi cum trăieşte activistul de partid.

"Ia uite ce mănâncă ăştia, în timp ce noi răbdăm!" îşi aminteşte Dănuţ Iacob gândul pe care oamenii îl aveau atunci în timp ce jucau în picioare caşcavalul şi celălalte bunătăţi de paradă.

Gestul a rămas o enigmă pentru miliţieni, n-au înţeles cum de oamenii în loc să mănânce hrana "aleşilor" ţării au aruncat-o pe geam sau au zdrobit-o cu dispreţ.

"Flămânzii" din fabricile braşovene au aruncat cu gamelele de pereţi. Dănuţ Iacob îşi aminteşte că mai toţi îşi luaseră acelaşi lucru să mănânce la pachet. Varză călită, asta mâncau muncitorii braşoveni pe sărăcia aceea, varză călită şi cartofi. Varza pe care au aruncat-o pe pereţii consiliului judeţean.

Au dat jos din cui un tablou "imens" cu Ceauşescu, l-au călcat în picioare şi i-au dat foc. Au ars, spart, rupt, distrus tot ce au găsit acolo. Nu le-a trebuit să ia nimic acasă, ce avea partidul era ceva rău şi trebuia distrus.

Un rug imens pe care au ars documentele partidului a ars în faţa Consiliului Judeţean.

La ceva vreme după, miliţia, întărită de trupe USLA, s-a dezlănţuit. Gaze lacrimogene, tulumbe cu apă, bastoane, câini, maşini blindate, ţipete, spaimă, oameni fugind terorizaţi.

Mulţi au fost arestaţi pe loc, alţii în zilele ce au urmat, luaţi cu duba de la muncă sau din casa lor. Căci în timpul marşului, printre muncitori se infiltraseră, bineînţeles, securiştii care i-au fotografiat. Dl Iacob îşi aminteşte că oamenii erau terorizaţi. Nu mai vorbeau la muncă între ei. Era doar aşteptare surdă, teama că fiecăruia o să îi vină rândul. Nimeni nu îndrăznea să spună nimic. În fiecare zi venea miliţia şi ridica câţiva. Iar cei ridicaţi nu se mai întorceau.

Braşov, un alt Piteşti despre care se ştie prea puţin

Pe Dănuţ miliţia l-a ridicat de acasă 3 zile mai târziu. Miliţienii i-au bătut la usă şi i-au spus să meargă cu ei să dea declaraţie, că cică ar fi violat o fată din cartier.

Violul era, evident, doar un pretext, ca nu cumva să se afle prin vecini că pe al lui Iacob l-au ridicat politic. Partidul nu avea nevoie că vestea despre proteste să ajungă le Europa Liberă sau pe la alte posturi străine care dezvăluiau abuzurile regimului comunist.

Bătaia a început chiar din maşină, miliţienii nu au mai răbdat să ajungă cu deţinutul Iacob la arest.

Au urmat zile şi nopţi de coşmar pentru Iacob şi pentru ceilalţi braşoveni arestaţi. Iacob ştia doar de 61 dintre ei, a aflat ani de zile mai târziu că, de fapt, 430 de oameni au fost arestaţi. A fost mai întâi dus la Săcele, transferat mai apoi la Braşov şi după aceea la Bucureşti. La fel ca cei mai mulţi dintre colegii săi aruncaţi în închisoare de partid.

Torturi. Bătăi. Presiune psihică

"Îmi spuneau să spun cine a condus revolta şi cine a mai participat la ea. Am încercat să nu le spun, dar nu prea s-a putut, era prea mare teroarea la care ne-au supus" povesteşte dl Iacob. Despre cine conducea protestele, Dănuţ Iacob nu a avut ce spune, căci protestul a izbucnit spontan. Nu a fost planificat de vreun conducător.

Sub teroare, a trebuit să recunoască şi el pe cineva şi "i-a recunoscut" ca participanţi la revoltă pe câţiva dintre cei pe care îi văzuse la Săcele, în arest. De alţii, n-a vrut să vorbească, ca să nu fie şi ei arestaţi.

Deţinuţii deveniseră numere. "Voi sunteţi cantitate neglijabilă, putem face ce vrem cu voi", le-au zis torţionarii. Dănuţ Iacob era cantitatea neglijabilă cu numărul 416. Nu a uitat numărul după 26 de ani.

Cum au decurs anchetele, îl întreb. Răspunde: bătăi non stop. Cu cinism. Îşi aminteşte că, la un moment dat, anchetatorul care îl bătea i-a cerut să strige tare, vorbea la telefon cu soţia, care nu-l credea că este la servici, şi i-a cerut "deţinutului 416" să confirme prin strigăte de durere spusele lui.

Privare de hrană şi de apă. Privare de somn. Dar, cel mai rău, teroarea, care doare mai rău decât orice. Dănuţ Iacob a fost ameninţat că mama şi sora îi sunt violate în arest. A fost pus în celulă cu un criminal. A fost păzit de câini. A fost luat de miliţieni înarmaţi cu mitraliera şi dus într-o camera plină de sânge pe podea şi pe pereţi şi pus să se aşeze în genunchi.

Sub tortura, înfometare şi bătăi, deţinuţii au fost puşi să îi toarne pe alţii, să se toarne între ei. Ca să semneze tot ce au fost obligaţi să semneze, li s-a comunicat că vor fi condamnaţi la moarte. Li s-a spus că dacă se poartă bine ar putea primi doar între 18 şi 25 de ani. După ce au semnat că-s vinovaţi de revoltă, partidul s-a dovedit "milos."

Braşovenilor li s-a cerut să-şi schimbe declaraţiile şi să se declare "huligani." Să spună că au atacat partidul fiindcă au fost beţi şi puşi pe vandalism.

Ca să nu afle nici România nici comunitatea internaţională ca în România există proteste anti-regim.

Procesul

I-au judecat la Braşov, în faţa secretarilor de partid. Porţile secţiilor din uzină au fost sudate, pentru ca muncitorii să nu poată ieşi să intervină pentru colegii lor. Îi păzeau miliţieni înarmaţi cu mitraliere. Ca pe vreme de război.

Deţinuţilor li s-a spus că sunt condamnaţi la moarte şi, aşa cum au fost învăţaţi, oamenii "au implorat clemenţa" secretarilor de partid. Au spus tot ce au fost învăţaţi să spună, totul fusese regizat. Într-un final, "plin de milă", partidul i-a iertat.

Nu i-au trimis la închisoare, România nu avea voie să aibă deţinuţi politici în acel timp, semnase un tratat internaţional în acest sens. Oamenii au fost valorificaţi, trimişi la muncă forţată, în regim de pază non stop. La turnat betoane, îngrădit Oltul şi alte eroisme pentru propăşirea gloriei partidului comunist. Dănuţ Iacob a turnat betoane la Călimăneşti.

La 6 luni după aceea, Ceauşescu a venit în vizită la Braşov. Au fost aduşi muncitori de la Roman pentru a îl întâmpina pe "fiul preaiubit." Din nou, porţile secţiilor unde erau adevăraţii muncitori, cei braşoveni, au fost sudate. Omniprezenta miliţie cu mitraliere îi păzea.

Mulţi, după teroarea psihică din timpul anchetelor s-au îmbolnăvit. De diabet, de boli mentale sau de alte maladii. Mulţi au murit. Supravieţuitorii îşi folosesc azi banii pe care îi primesc ca foşti deţinuţi politici, graţie unei decizii a guvernului Tăriceanu, pe medicamente şi pentru a se îngriji.

Braşov, după 26 de ani

Nici unul dintre cei ce i-au bătut şi torturat pe Braşoveni nu e închis. Nimeni nu face închisoare pentru ce s-a întâmplat la Braşov. Pentru torturi, bătăi, teroare. Pentru transformarea unui act drept într-un "huliganism" de "beţivi". Dimpotrivă, eforturile de "huliganizare" a luptei anti-comuniste au continuat şi în prezent.

Acum 23 de ani, studenţii din Piaţa Universităţii au fost etichetaţi de Ion Iliescu "huligani." Două decenii după, în zilele noastre, protestatarii contra exploatărilor de la Roşia Montană sunt numiţi de Ponta şi Daniel Barbu "neolegionari" şi "extremişti."

Dănuţ Iacob şi unii dintre colegii lui au grijă să ţină trecutul viu. Merg prin universităţi, licee şi şcoli, pentru a le povesti tinerilor şi copiilor cum arată viaţa în timp de comunism. Cât de "clement" a fost Partidul cu cei ce au îndrăznit să protesteze contra lui.

Dosarele deschise de foştii condamnaţi de la Braşov s-au îngropat. Aduc "atingere securităţii statului", aşa li s-a comuniat. Procurorul Robu care a declarat că i-a identificat pe torţionarii muncitorilor de la Braşov a murit subit la două săptămâni după ce a făcut acest anunţ. Nume grele au fost implicate în cercetări. Printre cei acuzaţi, Ristea Priboi, consilier al lui Adrian Năstase.

Va urma

alte articole din secțiunea Interne