Raport independent: în China au loc milioane de transplanturi cu forţa

Un nou raport oferă detalii despre modul în care Partidul Comunist Chinez a organizat o industrie masivă de recoltare de organe de la deţinuţii politic - în principal aderenţi Falun Gong.
.
. (Epoch Times)

Un fenomen straniu bântuie cea mai puternică dictatură din Asia: chirurgii de transplant din China se scaldă în organe. Pe de altă parte unii dintre chirurgii de transplant afirmă că sursa organelor este secret de stat.

Unii dintre ei se plâng de schimburi de lucru de 24 de ore, timp în care sunt obligaţi să efectueze transplanturi pe bandă. Alţii asigură telefonic pe oricine că au organe de rezervă disponibile, proaspăt recoltate pentru orice eventualitate şi orice tip de persoană. Unele spitale pot obţine organe în doar câteva ore, iar altele dau chiar garanţie - oferă transplantarea a două, trei sau patru organe, în cazul în care primele transplanturi eşuează.

Toate acestea au loc în China, timp de peste zece ani. Mai bizar, au loc deşi nu există vreun sistem voluntar de donare de organe - ci numai mii de prizonieri executaţi în China - despre care regimul comunist afirmă că ar fi sursa de organe. În cadrul unor apeluri telefonice înregistrate, efectuate de investigatori din străinătate, medicii chinezi au declarat că sursa reală de organe este un secret de stat. Între timp, practicanţii Falun Gong dispar în număr mare, iar mulţi dintre cei care scapă din lagărele de muncă relatează că au fost supuşi testelor de sânge, deşi erau victimele unui regim barbar de detenţie.

Un raport fără precedent al unei mici echipe de investigatori a fost publicat pe 22 iunie, documentând lucruri uneori uimitoare - de exemplu, modul obscen de funcţionare a sute de spitale şi centre de transplant care au sacrificat oameni în tăcere în China de peste 16 ani.

Împreună, aceste instituţii (medicale?) au generat între 1,5 şi 2,5 milioane de transplanturi în ultimii 16 ani, potrivit raportului. Autorii suspectează că cifra reală este cuprinsă între 60.000 şi 100.000 de transplanturi pe an, începând cu anul 2000.

"Concluzia finală a acestei noi anchete asupra unui caz cunoscut de zece ani, care întăreşte raportul nostru anterior, este faptul că regimul chinez s-a angajat în uciderea în masă a unor nevinovaţi", a declarat co-autorul studiului David Matas la lansarea raportului ce a avut loc la National Press Club din Washington, la 22 iunie, 2016.

Studiul, intitulat "Recoltarea sângeroasă / Carnagiul: O actualizare", se bazează pe activitatea anterioară a autorilor cu privire la acest subiect. Publicat la scurt timp după aprobarea în unanimitate a unei rezoluţii prin care Camera Reprezentanţilor din SUA condamnă oficial recoltarea de organe din China, Matas se întreabă retoric: nu cumva în China are loc un genocid medical pe scară largă?

De la stânga la dreapta: David Kilgour, David Matas, Ethan Gutmann, autorii raportului “Recoltarea Sângeroasă/Carnagul: o revenire”
De la stânga la dreapta: David Kilgour, David Matas, Ethan Gutmann, autorii raportului “Recoltarea Sângeroasă/Carnagul: o revenire” (Simon Gross/Epoch Times)

Profituri uriaşe

Spitalul General al Armatei de Eliberare a Poporului (AEP), a cărui sarcină principală este de a oferi asistenţă medicală pentru oficialii de vârf ai Partidului Comunist şi Armatei, este printre cele mai avansate şi bine echipate spitale în China. Numărul de transplanturi de organe pe care le face este un secret militar, dar de la începutul anilor 2000, divizia sa clinică, Spitalul 309, şi-a scos cea mai mare parte a banilor din operaţiile de transplant.

"În ultimii ani, centrul de transplant a fost cea mai profitabilă unitate medicală, cu un venit brut ce a crescut de la 30 de milioane de yuani în 2006 la 230 milioane în 2010, o creştere de aproape opt ori în cinci ani", se arată pe website -ul său. În dolari, saltul este de la 4,5 milioane la 34 milioane USD.

Spitalul General al Armatei de Eliberare a Poporului nu a fost singura instituţie medicală care a dat peste această obscenă "mină de aur". Spitalul Daping din Chongqing, afiliat Universităţii Medicale Militare nr. 3, a reuşit, de asemenea, să-şi crească veniturile de la 36 de milioane de yuan la sfârşitul anilor 1990, când tocmai începea efectuarea de transplanturi, la aproape 1 miliard în 2009 - o creştere de 25 de ori.

Chiar şi Huang Jiefu, purtătorul chinez de cuvânt în problema transplanturilor de organe, a declarat respectatei publicaţii Caijing în 2005 că: "Există tendinţa ca transplantul de organe să devină un instrument de făcut bani pentru spitale".

Cum au fost realizate aceste realizări remarcabile într-un timp foarte scurt în China, fără existenţa vreunui sistem de donare de organe voluntare, în condiţiile în care numărul de deţinuţi condamnaţi la moarte este în scădere? Cum se face că timpii de aşteptare pentru pacienţii care doresc transplanturi pot fi măsuraţi uneori în săptămâni, zile, sau chiar ore? Acesta este subiectul noului raport de 817 pagini (inclusiv referinţele bibliografice).

Părţi ale raportului, care ilustrează mărturii secrete şi lucrări medicale din China, afirmă că unele operaţii de extragere s-ar fi făcut chiar pe viu.

"Această anchetă este extrem de dificil de făcut", a declarat Li Huige, profesor la centrul medical al Universităţii Johannes Gutenberg Mainz din Germania, şi membru al Consiliului Consultativ al organizaţiei Medici Împotriva Recoltării Forţate de Organe (DAFOH), după revizuirea studiului.

Raportul conţine o evidenţă medico-legală a tuturor centrelor de transplant de organe cunoscute în China - peste 700 - şi contabilizează numărul de paturi, ratele de utilizare, personalul chirurgical, programele de formare, construirea de infrastructură, timpii de aşteptare ai recipienţilor, cifrele publice care indică numărul de transplanturi, utilizarea de medicamente imuno-supresoare, şi multe indicii. Înarmaţi cu aceste date, autorii au estimat numărul total de transplanturi efectuate, la peste un million.

Această concluzie este, însă, doar o parte a raportului.

"Este un sistem enorm. Fiecare spital are atât de mulţi medici, asistente medicale şi chirurgi. Acest lucru în sine nu este o problemă. China este o ţară mare ", a spus dr Li, într-un interviu telefonic. "Dar, de unde au apărut toate organele?"

Corpul oamenilor este furat de statul chinez

Organele pentru transplant nu pot fi scoase din cadavre şi pur şi simplu plasate în bănci până când este necesar: acestea trebuie să fie prelevate, înainte sau imediat după moarte, şi apoi implantate rapid într-o nouă "gazdă". Situaţiile limită, generate de urgenţe, accidente, agravări ale unor boli cronice, precum şi logistica acestui proces, face ca, în cele mai multe ţări, compatibilitatea de organe să fie un domeniu complex, cu liste de aşteptare şi echipe dedicate care încurajează membrii de familie ai victimelor accidentelor să doneze organe.

În China, însă, donatorii par să fie captivi, în aşteptarea destinatarilor.

Spitalul Changzheng din Shanghai, un important centru medical aparţinând Armatei de Eliberare a Poporului, a raportat efectuarea a 120 de transplanturi de ficat "de urgenţă", până în aprilie 2006.

Situaţiile de urgenţă apar atunci când un pacient a cărui viaţă este în pericol este admis la spital sau în unitatea de transplant, şi un organ compatibil este găsit în termen de numai câteva ore sau zile.

Acest lucru este extrem rar în alte ţări.

Dar Spitalul Changzheng a publicat o lucrare în Journal of Clinical Surgery - un jurnal medical din China, despre succesul său în transplanturile de urgenţă. "Cel mai scurt timp pentru un pacient care a fost transplantat după intrarea în spital a fost de patru ore", potrivit unei declaraţii a spitalului.

În numai o săptămână începând din 22 aprilie - 30 aprilie, 2005, spitalul a efectuat 16 transplanturi de ficat şi 15 de rinichi.

Medici chinezi cărând recipiente cu organe transplantate la un spital din provincia Henan, 16 august 2012
Medici chinezi cărând recipiente cu organe transplantate la un spital din provincia Henan, 16 august 2012 (Captură Sohu.com)

Spitalul Numărul 1 afiliat Universităţii Zhejiang şi-a publicat propriul studiu într-un mod similar, documentând că între începutul anului 2000 şi sfârşitul anului 2004, 46 de pacienţi au primit transplanturi de ficat " de urgenţă", însemnând că, pentru un recipient de organ, s-a găsit un donator în termen de 72 de ore.

Chiar şi Registrul Oficial de Transplant de Ficat din China, într-o prezentare a raportului anual pe 2006, compară numărul de intervenţii chirurgicale de transplant "temporizate selectiv" cu transplanturile de urgenţă. Astfel, se arată că au existat 3.181 de transplanturi temporizate pe an, iar 1.150 au fost efectuate în condiţii de compatibilitate de urgenţă - cifra reprezintă puţin peste un sfert din numărul total al transplanturilor.

Aceste fenomene sunt extrem de dificil, dacă nu imposibil, de explicat pentru că sursa de organe de urgenţă nu există, oficial, în China. Singura explicaţie logică este că o populaţie de donatori captivă se află în stand-by pentru recoltarea organelor sale.

"Acest lucru este foarte şocant pentru mine", a declarat Wendy Rogers, bioetician australian la Macquarie University, a cărei prietenă a suferit de o insuficienţă hepatică şi a avut nevoie de un transplant în termen de trei zile, ca să poată trăi.

"A fost extraordinar de norocoasă să obţină un ficat în acel interval de timp", a spus dr. Rogers.

"Dar să facă 46 de transplanturi unul după altul? Este greu de gândit o altă explicaţie plauzibilă, în afară de uciderea la cerere."

Părţi ale raportului, ilustrând mărturii secrete sau lucrări medicale din China, afirmă că este posibil ca unii donatori să nu fi fost morţi atunci când organele le-au fost prelevate. Probele includ mărturia unui fost ofiţer din poliţia paramilitară, care a declarat că a asistat la o operaţie de recoltare pe viu, efectuată fără anestezie, şi cea a unui fost angajat al unui spital din Jinan, acum pensionat.

Vizaţi pentru eliminare

Autorii noului raport, bazându-se atât pe dovezi anterioare cât şi pe descoperiri noi, susţin că cei luaţi în vizor de asemenea practici sunt în special deţinuţii politic, segment alcătuit în mare parte din aderenţi ai mişcării spirituale Falun Gong.

Falun Gong este o disciplină tradiţională de orientare budistă, care a devenit extrem de populară în China în timpul deceniului anilor 1990. Specific acestei şcoli este un set de cinci exerciţii de meditaţie şi un stil de viaţă care respectă principiul fundamental care îi călăuzeşte pe aderenţi - adevăr, compasiune, toleranţă. Regimul comunist chinez a sprijinit tacit Falun Gong la începutul anilor 1990, iar o anchetă semi-oficială desfăşurată de agenţi ai Securităţii infiltraţi printre masele de practicanţi, a dezvăluit că în 1996 existau peste 70 de milioane de persoane care practicau Falun Gong – un număr semnificativ mai mare decât cel al membrilor Partidului Comunist Chinez şi organizaţiilor afiliate.

Îngrijorat de popularitatea tot mai mare a mişcării spirituale, în iulie 1999, liderul regimului comunist, dictatorul Jiang Zemin, a declanşat o campanie naţională în scopul eradicării practicii. Iniţial, campania autorităţilor a întâmpinat un grad înalt de opoziţie în cadrul conducerii Partidului – mulţi dintre ei fiind practicanţi Falun Gong – dar puterea pe care i-a acordat-o ierarhia rigidă a Partidului i-a permis lui Jiang Zemin să transforme noua campanie anti-Falun Gong într-o modalitate de a testa loialitatea faţă de Partid a membrilor conducerii.

Recoltarea de organe ca mijloc de eliminare a segmentului de populaţie format din aderenţii Falun Gong pare să fi început în anul următor.

Dovezile că acest lucru a avut loc sunt disponibile deja de zece ani, însă este prima oară când numărul victimelor atinge o asemenea dimensiune genocidală, când volumul probelor strânse este atât de copleşitor, şi când rolul central de misit de organe extrase ilegal – jucat de Statul chinez - devine foarte clar.

Cei trei autori ai raportului - David Kilgour, David Matas, şi Ethan Gutmann - au mai publicat în trecut rezultate ale anchetelor efectuate pe acest subiect, fiind pentru prima dată când cei trei şi-au unit forţele. Rezultatul s-a dovedit surprinzător chiar şi pentru ei.

"Vi s-a întâmplat vreodată, când eraţi mici, să ridicaţi un bolovan şi să constataţi uimiţi viaţa care se desfăşura sub el - mulţimea de furnici şi insecte? Cam prin asta am trecut în momentul în care m-am apucat să lucrez la acest raport", a declarat Gutmann, un analist şi jurnalist de investigaţie a cărui carte pe acest subiect - "Carnagiul" - a fost publicată în 2014.

David Kilgour este un politician conservator şi parlamentar canadian iar David Matas - un binecunoscut avocat pentru drepturile omului; cei doi au publicat o carte pe acest subiect - "Recoltarea Sângeroasă" - tradusă şi publicată şi în România, în 2009 - care a succedat unui raport cu acelaşi nume publicat în iulie 2006.

În ultimii ani, cei care au anchetat abuzurile sistematice ale transplanturilor de organe din China, au rămas în mare parte cu impresia că dimensiunea recoltării de organe a scăzut considerabil, sau cel puţin că aderenţii Falun Gong şi ceilalţi deţinuţi politic nu mai sunt vizaţi.

Autorii au descoperit că acest lucru este fals. "A fost construită o maşinărie imensă", consideră Gutmann. "Observăm o construcţie imensă, care nu mai poate fi oprită. Eu nu cred că este doar profit în spatele ei, ci şi ideologie, omoruri în masă, muşamalizarea unor crime atât de odioase încât singura modalitate de acoperire a lor este continuarea măcelăririi persoanelor care stiu adevărul".

Coloana vertebrală a raportului, care este şi secţiunea sa cea mai mare, este descrierea minuţioasă a fiecărui spital din China despre care se ştie că efectuează transplanturi. Dintre cele 712 de spitale identificate, 164 dintre ele fac obiectul unei analize detaliate în raport.

Centre de recoltă

Spitalului General Nanjing, aparţinând de Comandamentul Militar Nanjing, de exemplu, i s-au acordat două pagini în raport, analizându-se cariera prolifică a lui Li Leishi, fondatorul Centrului de cercetare Renală din cadrul spitalului. Succesul pe care l-a avut abordarea lui Leishi a fost atât de mare încât Partidului Comunist a trimis chiar o circulară în care a cerut studierea obligatorie a modelului de business construit de Leishi. Acesta a fost lăudat de regim pentru construirea unui centru de transplant renal cu creşterea cea mai mare din China.

Într-un interviu din 2008, Li Leishi, la momentul respectiv în vârstă de 82 de ani, afirma că, în trecut, efectua în mod obişnuit 120 de transplanturi de rinichi pe an, dar că la momentul respectiv avea doar 70. Un alt chirurg şef raporta efectuarea de "sute de transplanturi de rinichi pe an" din 2001. Având în vedere că centrul avea 11 chirurgi şefi şi şase chirurgi asociaţi angajaţi în transplanturi de rinichi, volumul total anual de transplanturi al spitalului poate fi estimat în jurul valorii de 1.000 pe an.

Numere uimitor de mari de transplanturi de acest gen se întâlnesc pe tot parcursul raportului.

La Spitalul General Fuzhou, aflat şi el sub Comandamentul Militar Nanjing, Dr. Tan Jianming a condus personal 4.200 de transplanturi de rinichi din 2014, potrivit biografiei sale publicate de un site care aparţine asociaţiei medicilor chinezi. Spitalul Xinqiao, afiliat Universităţii Militare de Medicină nr. 3, în sud-vestul oraşului Chongqing, publică rapoarte care arătau efectuarea a 2.590 de transplanturi de rinichi, până în 2002, inclusiv 24 într-o singură zi.

Zhu Jiye, director al Institutului de Transplant de la Universitatea din Beijing, declara în 2013: "Într-un singur an, spitalul nostru a efectuat 4.000 de operaţii de transplant de rinichi şi ficat."

O reconstituire a practicii recoltării de organe din China pusă în scenă de aderenţii Falun Gong, în timpul unui miting din Ottawa, Canada, 2008.
O reconstituire a practicii recoltării de organe din China pusă în scenă de aderenţii Falun Gong, în timpul unui miting din Ottawa, Canada, 2008. (Epoch Times)

Într-o lucrare datată iunie 2004 publicată în Jurnalul Medical al Forţelor Armate ale Poliţiei Populare Chineze, apare un tabel din care reiese că Spitalul Prieteniei din Beijing şi Spitalul Nanfang din Guangzhou au efectuat peste 2.000 de transplanturi de rinichi până la sfârşitul anilor 2000. Trei alte spitale au înregistrat 1.000 de asemenea operaţii până la sfârşitul anului respectiv. Cele mai multe dintre acestea trebuie să fi fost efectuate numai într-o perioadă de aproximativ un an, dat fiind faptul că la sfârşitul anilor 1990 transplantul era o operaţie extrem de exotică în China.

Spital după spital, pagină după pagină, numărul imens al operaţiilor de transplanturi din China, este estimat din publicaţii oficiale chineze, inclusiv discursuri, buletine interne, site-uri ale diverselor spitale, reviste medicale de specialitate, rapoarte mass-media, şi multe alte surse.

Fără excepţie, aceste spitale s-au lăudat cu asemenea cifre impresionante doar după anul 2000. Programele masive de dezvoltare a infrastructurii şi de formare a chirurgilor, de asemenea, au început să fie raportate doar de atunci, la scurt timp după începutul persecuţiei împotriva aderenţilor mişcării Falun Gong.

Maşina de ucis a Statului

Explicaţia oficială a regimului chinez privind sursele de organe a suferit schimbări în timp. În anul 2001, când primul defector a fugit din China, susţinând că regimul folosea condamnaţii la moarte ca sursă de organe, purtătorii oficiali de cuvânt au negat, susţinând că programul de transplanturi al statului chinez se bazează în primul rând pe donatori voluntari.

În 2005, oficialii chinezi au început să facă aluzie că se foloseau prizonierii condamnaţi la moarte. După 2006 când au fost făcute publice acuzaţiile privind programul sistematic de recoltare de organe de la aderenţii Falun Gong, oficialii chinezi au insistat că sursa primară a organelor care susţineau industria de transplanturi a Chinei erau deţinuţii condamnaţi la moarte, care consimţeau liber să îşi doneze organele după moarte.

Dar concluzia îngrozitoare, care s-a format treptat în timpul cercetărilor publicate în raportul de faţă - care include aproape 2.000 de note de subsol - este faptul că întreaga industrie a fost în mod deliberat creată, aproape peste noapte, imediat după ce a apărut o sursă imensă de organe disponibile.

Acest lucru este sugerat de implicarea copleşitoare a Statului, atât la nivel central cât şi local, în industria jafului de organe. Începând cu anii 1990, sistemul medical din China a fost în mare parte privatizat, statul plătind doar pentru infrastructură, spitalele trebuind să se auto-finanţeze. Aceasta implică şi o oarecare mână liberă pentru găsirea de fonduri.

Centrul de transplant de ficat de la Spitalul Renji a înregistrat o creştere peste noapte a numărului de paturi: de la 13 la sfârşitul anului 2004, la 23 numai două săptămâni mai târziu, la 90 în 2007, la 110 în 2014.

În 2006, Spitalul Central nr. 1 din Tianjin a construit o întreagă clădire de 17 etaje, cu 500 de paturi, doar pentru transplanturi de organe. Există multe alte astfel de cazuri; raportul conţine fotografii ale acestor clădiri adesea impresionante.

Transplantul de organe a devenit rapid o afacere profitabilă, iar guvernele centrale şi locale au sprijinit cercetarea în domeniu, construirea de infrastructură masivă, inclusiv cursuri în Occident pentru chirurgii de transplanturi.

Spitalul Central nr 1 din Tianjin
Spitalul Central nr 1 din Tianjin

În China a fost creată o întreagă industrie farmaceutică producătoare de imuno-supresoare, iar spitalele chineze au început să-şi dezvolte propriile soluţii de conservare, care să păstreze organele în timpul transportului între donator şi receptor.

După cum a declarat un centru de transplant asociat cu Universitatea Medicală din Shenyang pe site-ul său: "Nu am fi putut finaliza un număr atât de mare de transplanturi anual fără sprijinul acordat de Guvern. Mulţumim în special Curţii Supreme a Poporului, Procuraturii Supreme a Poporului, [Ministerului] Securităţii Publice, sistemului judiciar, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Civile care au promulgat legi pentru a da mesajul că achiziţiile de organe sunt sprijinite şi protejate de Guvern. Iniţiativa este unică în lume".

Autorii raportului au refuzat să estimeze clar un număr al victimelor. Deşi este posibil ca, în unele cazuri, mai multe organe să fi provenit de la o singură victimă, până în 2013, China avea un sistem primitiv de distribuire a organelor extrase. Chirurgii chinezi s-au plâns în mai multe rânduri de marea risipă existentă în cadrul industriei de transplanturi a Chinei, unde, adesea, doar un singur organ provine de la un anumit donator. Astfel, pentru un total de 60.000 până la 100.000 de transplanturi efectuate anual, numărul victimelor recoltării de organe din China ar putea fi de până la 1,5 milioane.

După cum mentiona un jurnal medical chinez la sfârşitul anului 2004 despre industria de transplanturi: "În prezent, deoarece China nu are un sistem interactiv de înregistrare şi distribuţie de organe, uneori doar un rinichi este luat de la un donator şi multe alte organe sunt pur şi simplu irosite".

David Matas, la conferinţa de presă din 22 iunie, a declarat: "Fenomenul extragerii de mai multe organe de la o singură sursă a existat, însă, statistic, numărul de cazuri de acest gen a fost nesemnificativ”.

Potrivit lui Lan Liugen, director adjunct al departamentului de chirurgie al Spitalului nr 303 al Armatei de Eliberare a Poporului din provincia Guangxi, de la începutul anului 2013 au existat doar două spitale în China care puteau să extragă şi să transplanteze organe multiple de la un singur donator. "Astfel de operaţii reprezintă cea mai bună utilizare a resurselor donatorilor", a declarat el. "În prezent, doar ţări precum Statele Unite ale Americii, Germania, şi Japonia pot face mai multe transplanturi de organe de la acelaşi donator simultan."

Autorii îşi publică concluziile într-un moment în care opinia comunităţii internaţionale cu privire la această problemă pare să se afle la un punct de cotitură: jurnaliştii sunt mai dispuşi să examineze subiectul; au fost realizate documentare cu privire la acest fenomen, unele câştigând chiar premii; iar numărul de medici de transplant şi profesori de etică medicală care află despre sistemul de jaf al organelor din China - şi pe care practica îi îngrozeşte - este şi el în creştere.

Recent, Camera Reprezentanţilor a SUA a adoptat o rezoluţie care exprimă îngrijorare cu privire la practicile Chinei, congressmenii denunţându-le drept "morbide" şi "dezgustătoare".

Un documentar din 2015 intitulat "Greu de crezut" transmis în prezent pe postul PBS, explorează modul în care problema a fost receptionată de către jurnalişti şi medici. Gravitatea faptelor care au loc în China de peste zece ani ajunge abia acum să fie înţeleasă.

Dr. Wendy Rogers, constata că oamenii nu pot accepta lucrurile care se petrec în China.

"A trebuit să-i explic în detaliu unei prietene din Germania, care lucrează şi ea în domeniul bio-eticii şi care se ocupă cu multe subiecte internaţionale delicate", a declarat Rogers. "Pur şi simplu nu mă putea crede. Într-un final a întrebat:" De ce n-am ştiut despre asta până acum?".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe