Raluca Prună: "Aceste critici cum că am înfiinţat nu ştiu ce direcţie a Securităţii sunt complet nefondate"

Potrivit ministrului Justiţiei, terorismul nu poate fi combătut la mod "amatoristic", în consecinţă, ridicarea SRI-ului la rang de organ de cercetare penală în cauzele ce ţin de siguranţă naţională şi terorism este cât se poate de justificată.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună (Eugen Horoiu/Epoch Times)

După ce Guvernul a fost criticat pe motiv că a ridicat SRI-ul la rang de organ de cercetare penală, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, se apără susţinând că România nu poate combate terorismul într-un mod "amatoristic".

"Toate aceste critici cum că am înfiinţat nu ştiu ce direcţie a Securităţii sunt complet nefondate. În fond, SRI, în materia siguranţei naţionale, titlul 10 din Codul penal, şi în materie de terorism, nu face decât să îşi păstreze atribuţiile pe care le avea şi înainte de decizia Curţii Constituţionale. Având în vedere că decizia Curţii restrânge foarte mult definiţia 'organ de cercetare penală', la procuror şi poliţist, nu există altă soluţie.

Eu invit pe toată lumea care critică această ordonanţă să se uite la ultimele atentate şi să se întrebe dacă noi putem combate terorismul într-un mod, cum să zic, amatoristic şi eu cred că nu. Cred că agenda europeană şi agenda românească fac în aşa fel încât să fi fost obligaţia mea ca ministru să fac o asemenea propunere. Nu am niciun fel de regret şi nu îmi pare rău că am făcut acest lucru", le-a declarat Raluca Prună jurnaliştilor, citată de Agerpres, înainte de a participa la prezentarea bilanţului Parchetului General pe anul 2015.

Reamintim că, după publicarea motivării deciziei prin care CCR a declarat neconstituţional textul de lege ce permitea serviciilor să facă interceptări, şeful SRI a dat un comuniat acuzând că decizia Curţii va avea impact cert asupra securităţii naţionale. Ulterior, prin Ordonanţa pe tema interceptărilor adoptată vineri de Guvern, SRI a fost ridicat la rangul de organ special de cercetare penală în cauzele ce ţin de siguranţa naţională şi terorism. Interesant este că, potrivit gândul.info, în varianta de OUG prezentată iniţial, această prevedere lipsea cu desăvârşire.

"SRI nu a mai avut astfel de atribuţii în ultimii 25 de ani, ele fiind similare cu ale Securităţii înainte de 1989", scria ulterior Hotnews.

"Dacă SRI primeşte, prin OUG, dreptul de face cercetare penală în cazuri de terorism şi siguranţă naţională, cred că suntem în faţa unui atac fără precedent la adresa statului de drept: un organism militarizat, care acţionează în secret, poate băga oamenii la puşcărie. Este reinventarea celei mai temute direcţii a securităţii, Direcţia a VI-a de cercetare penală. Cum vor fi garantate drepturile şi libertăţile unor civili cercetaţi de către un organism militar secret? Nu blamaţi CCR, blamaţi dorinţa SRI-ului de a acumula tot mai multă putere. Prea multă", scrie, la rândul său, jurnalistul Mircea Marian, pe contul său de socializare.

În acest context, Prună a declarat luni că atribuţia SRI în materie de cercetare penală constă doar în punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.

"În ce constă atribuţia de cercetare penală a SRI? Constă exclusiv în punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică. Nimic mai mult. Iar celor care spun că SRI, prin această ordonanţă, reţine, arestează, ridică de pe stradă le spun că sunt afirmaţii complet nefondate şi iresponsabile. Şi le mai spun că, în materia acestor infracţiuni, urmărirea penală este exclusiv a procurorului, în care nimeni, nici măcar poliţistul judiciar, nu poate face nimic dacă nu îi cere procurorul", a afirmat ministrul Justiţiei.

Reamintim că, pe 16 februarie, Curtea Constituţională a decis că prevederea din Codul de Procedură Penală care le permitea serviciilor să se ocupe de interceptările din dosarele penale.este neconstituţională. Detalii aici

Ulterior, pe fundalul temerilor că pleiada de corupţi, ajunşi după gratii în dosare bazate pe interceptări efectuate de SRI, vor cere revizuirea sentinţelor, judecătorii CCR au venit cu o nouă decizie (şi aceasta cu aspecte controversate), respectiv a declarat neconstituţionale prevederile de la art. 453 alin.(1) lit.f) din Codul de Procedură Penală. Practic, CCR a hotărât că decizia referitoare la interceptările SRI nu va putea fi invocată pentru revizuirea sentinţelor.

Miercuri, CCR a dat publicităţii şi motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţională prevederea din Codul de Procedură Penală ce permitea serviciilor să facă interceptări în dosarele penale, presa vuind, ulterior, că dosarele pe rol vor fi dinamitate, lucru pe care preşedintele CCR, Augustin Zegrean (şi nu numai el) îl infirmă. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne