McCain: Acordul ruso-american pentru evitarea ciocnirilor aeriene în Siria este “imoral”

Preşedintele Comitetului pentru Servicii Armate din cadrul Camerei Reprezentanţilor a declarat că recentul acord încheiat de SUA şi Rusia în privinţa operaţiunilor aeriene din Siria este imoral şi un gest de trădare a grupurilor rebele moderate susţinute de americani.
Senatorul republican John McCain
Senatorul republican John McCain (Laura Segall / Getty Images)

Senatorul american John McCain a declarat că acordul încheiat de Rusia şi Statele Unite pentru evitarea eventualelor ciocniri aeriene în spaţiul aerian sirian este “imoral”, susţinând că acesta îi oferă preşedintelui rus Vladimir Putin lumină verde pentru a bombarda aliaţii americani.

Acordul, anunţat marţi de Pentagon şi semnat de generalul Lloyd Austin, şeful Comandamentului Militar american în Orientul Mijlociu, nu ar trebui să fie interpretat ca un act de cooperare al SUA cu Rusia, a declarat Deborah James, şefa forţelor aeriene americane.

“[Acordul] este o recunoaştere a faptului că nu dorim accidente în aer”, a susţinut miercuri James pentru USA Today.

Acordul cu Rusia include protocoale pentru efectuarea în siguranţă a zborurilor deasupra câmpului de luptă sirian şi frecvenţe pentru comunicarea dintre piloţii americani şi ruşi. Oficialii de la Pentagon, inclusiv James, au declarat că acordul nu este o susţinere a implicării Rusiei în Siria şi nici nu semnalează cooperarea cu ruşii.

Avioane de luptă ale SUA şi ale aliaţilor săi au lovit poziţii ale Statului Islamic în Siria începând cu septembrie 2014, în timp ce Rusia şi-a început propria sa campanie de bombardamente în ţara arabă la sfârşitul lunii trecute.

Rusia a declarat că loviturile sale aeriene urmăresc să susţină guvernul sirian în lupta sa împotriva Statului Islamic şi a altor grupuri teroriste ce operează în Siria. Totuşi, oficialii americani au anunţat că aproximativ 90% dintre atacurile aeriene ruseşti au lovit ţinte care nu aparţin Statului Islamic.

McCain, preşedintele Comitetului pentru Servicii Armate, a declarat că acordul ruso-american reprezintă o trădare a forţelor rebele moderate susţinute de SUA şi care se luptă cu regimul lui Bashar al-Assad. Piloţii americani vor face loc atacurilor aeriene ruseşti în timp ce forţele terestre siriene, susţinute de iranieni, îi vor ataca pe opozanţii lui Assad, care sunt susţinuţi de SUA, a declarat el.

“Acest lucru nu numai că este dăunător pentru interesele noastre naţionale, dar este şi imoral”, a declarat McCain. “Aceşti oameni şi-au plasat încrederea în SUA. Acum ne încălcăm promisiunile în graba noastră de a-i oferi lui Vladimir Putin un spaţiu aerian liber [pe care îl va folosi] pentru a ne bombarda partenerii.”

James a declarat că, în ciuda acordului, nu are nicio iluzie în privinţa intereselor Rusiei în Siria.

“Ei [ruşii] lovesc forţele cele mai apropiate de teritoriul ocupat de Bashar al-Assad. Aşadar ei îl susţin pe Assad. Ei au declarat că vor să reducă fluxul de refugiaţi şi să ajute într-un fel la criza refugiaţilor. Dar ei lovesc ţinte la întâmplare şi cauzează mai multă teroare şi amplifică problema refugiaţilor”, a susţinut James.

Acordul mai arată faptul că oficialii americani consideră că loviturile aeriene ruseşti în Siria nu se vor opri în curând, a declarat Nicholas Heras, cercetător la Middle East Security Program în cadrul Center for a New American Security.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe