Mandat internaţional de arestare pe numele fostului lider comunist Jiang Zemin

Dictatorul comunist chinez Jiang Zemin, în Marea Sală a Poporului, Beijing, 2007
Dictatorul comunist chinez Jiang Zemin, în Marea Sală a Poporului, Beijing, 2007 (Goh Chai Hin / Getty Images)

Curtea de Justiţie Spaniolă, o instanţă cu jurisdicţie internaţională, a emis marţi un ordin de arest pe numele fostului preşedinte chinez, Jiang Zemin, al fostului premier Li Peng şi al altor trei foşti lideri chinezi acuzaţi de implicare în acte de genocid împotriva etnicilor tibetani, potrivit publicaţiei The Globe and Mail.

Instanţa a declarat că a admis argumentele venite din partea grupurilor pro-Tibet spaniole care au citat rapoartele internaţionale potrivit cărora cei cinci oficiali ar fi fost implicaţi într-un genocid, iar ca urmare ar trebui audiaţi cu privire la aceste acuzaţii.

Printre cei cinci chemaţi în instanţă se află fostul lider al Partidului Comunist Chinez, Jiang Zemin, fostul premier chinez Li Peng, fostul şef al Securităţii şi Poliţiei Qiao Shi, fostul oficial al Partidului Comunist în Tibet Chen Kuiyan, şi un fost Ministru pentru planning familial Penn Pelyun.

În ordinul de arestare, emis de judecătorul Ismael Moreno, care de şase ani instrumentează procesul de genocid, inculpaţii sunt acuzaţi de acţiuni sistematice "de eliminare a existenţei din Tibet, prin impunerea legii marţiale, deportarea forţată a populaţiei şi eliminarea treptată a populaţiei autohtone". Este descrisă represiunea poliţiei şi cea militară în Tibet în anii 1987, 1988 şi 1989 şi a politicii de impunere a avortului şi sterilizării forţate a populaţiei tibetane.

Ancheta privind presupusul genocid al demnitarilor chinezi a fost lansată pe baza plângerii depuse de Comitetul de sprijin pentru Tibet, de Fundaţia Casa din Tibet şi de Asociaţia Thubten Wangcheg Sherpa Sherpa.

China a catalogat anterior investigaţiile drept o implicare în propriile afaceri şi a numit acuzaţiile ”pure fabricaţii”. Oficialii Ambasadei Chineze din Madrid nu au comentat imediat decizia instanţei. Femeia de la telefonul ambasadei le-a transmis reporterilor Associated Press să trimită prin fax întrebările către ambasadă, şi nu a existat un răspuns imediat după ce faxul a fost trimis.

Fostul preşedinte chinez Hu Jintao este de asemenea investigat chiar dacă nu a fost emis vreun mandat de arestare pe numele său. Comitetului de Sprijin al Tibetului a declarat pentru VOA că instanţa naţională spaniolă a emis un document luni, prin care îl informează oficial pe Hu Jintao despre rechizitoriul întocmit şi îl informează că trebuie să răspundă la întrebări cu privire la acţiunile sale din Tibet.

Atunci când a fost chemat ca martor, ministrul de Externe chinez a precizat că problema tibetană este treaba Chinei, adăugând apoi că speră ca Spania să trateze această problemă în mod corespunzător.

Sistemul legal din Spania recunoaşte principiile justiţiei universale conform cărora suspecţii de genocid pot fi daţi în judecată în afara ţării lor.

Clauza i-a permis fostului judecător Baltasar Garzon să încerce să alerge după liderul Al-Qaeda, Osama bin Laden, cât şi după fostul dictator chilian Augusto Pinochet.

Alan Cantos, preşedintele Comitetului pentru Susţinerea Tibetului din Spania a fost primul chemat pentru declaraţii în 2008 şi a primit cu entuziasm decizia curţii însă nu era foarte optimist că vreunul dintre ei va fi adus în instanţă. Instanţa trebuie să proceseze ordinele de arest prin intermediul Interpolului.

”Nu este uşor, dar este un pas mare”, a declarat Cantos pentru Associated Press. ”Sunt prinşi în propriile ţări iar o curte competentă arată cu degetul către ei. Lucrurile nu sunt tocmai uşoare pentru ei”, a explicat acesta.

"Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin şi fostul premier Li Peng nu mai sunt protejaţi de imunitate diplomatică; ei şi ceilalţi cinci foşti lideri chinezi riscă să fie arestaţi dacă se deplasează în afara Chinei", a explicat expertul în drept internaţional José Elias Esteve, profesor la Universitatea din Valencia.

Jiang Zemin a servit ca secretar general al Partidului Comunist din China, 1989-2002, în calitate de preşedinte al Republicii Populare Chineze 1993-2003, şi în calitate de preşedinte al Comisiei Militare Centrale 1989-2004. În timpul conducerii sale problema tibetană a fost tratată cu fermitatea specifică unui dictator comunist.

PCC susţine că „a eliberat” Tibetul

Partidul Comunist Chinez (PCC) susţine că a „eliberat”, în 1950, regiunea himalayană de sub „jugul” unei teocraţii brutale şi de atunci a pornit o amplă campanie guvernamentală de suprimare a minorităţii tibetane.

Recent, Comisia Organizaţiei Naţiunilor Unite s-a întrunit la Geneva, iar reprezentanţii PCC au afirmat că partidul nu intenţionează să-şi modifice politica în Tibet, politică care a permis guvernului de la Beijing, „progrese fără precedent”. „În prezent, Tibetul se dezvoltă pe plan economic, înregistrează progrese politice, are o cultură înfloritoare, o societate armonioasă şi un mediu înconjurător propice. Poporul său este fericit şi sănătos”, a susţine PCC.

Declaraţia a stârnit indignarea tibetanilor aflaţi în exil şi grupurilor de apărare a drepturilor omului care acuză PCC că, de fapt, „loveşte cu piciorul” în cultura, religia, limba şi mediul tibetanilor şi comite în regiune abuzuri extrem de grave. Aceştia au amintit că în ultimii trei ani mai mult de 120 de tibetani şi-au dat foc în semn de protest faţă de politica Chinei în regiune şi pentru a cere întoarcerea acasă a lui Dalai Lama, liderul budist aflat în exil din 1959. Ei au subliniat faptul că au fost făcute sute de arestări şi că Tibetul este închis pentru observatorii externi din 2008, atunci când cel puţin 200 de oameni şi-au pierdut viaţa într-o revoltă anti-chineză.

Din cei 6 milioane de etnici tibetani, 150.000 locuiesc in exil. Dintre aceştia, două treimi locuiesc în India. Există populaţii considerabile în Nepal şi Bhutan, dar restul locuiesc în principal în Europa şi Statele Unite.

În Tibet, autorităţile chineze au condus o politică de persecuţie sistematică a tibetanilor, iar numeroase rapoarte ale grupurilor care protejează drepturile omului au documentat încălcări în domeniul drepturilor civile şi politice, libertatea religioasă, dreptul la educaţie şi dreptul la un nivel de trai decent.

Potrivit unui raport Human Rights Watch, mii de protestatari şi tibetani de rând au fost arestaţi fără a se urma vreun fel de proceduri legale, după care au fost supuşi la procese „în condiţiile unui sistem judiciar politizat, controlat de organele de partid”. Pentru forţele de securitate chineze, folosirea torturii şi violenţei a devenit o normă, fiind folosită pentru a obţine mărturii si declaraţii de la tibetanii reţinuţi, se arată în raport. Consolidarea controlului asupra tibetanilor a condus la creşterea dispariţiilor forţate şi reţinerilor arbitrare, inclusiv în centrele de detenţie secrete, care operează în afara legii, cunoscute sub numele de „închisori negre”.

Jiang Zemin îşi persecută proprii cetăţeni

Jiang Zemin nu este la prima sa acuzaţie de genocid. Practicanţii Falun Gong din afara Chinei au intentat zeci de procese, iar la sfârşitul anului 2009, Jiang Zemin, Bo Xilai, precum şi alţii oficiali chinezi au fost puşi sub acuzare pentru genocid şi crime împotriva umanităţii de tribunale din Spania şi Argentina, iar în alte 17 ţări au fost înaintate peste 50 de plângeri penale împotriva lor pentru aceleaşi acuzaţii.

Liderul comunist a luat una dintre cele mai iraţionale decizii înregistrate de istorie - persecuţia propriilor cetăţeni care practicau Falun Gong, o practică străveche de autodisciplină înrădăcinată în cultura tradiţională chineză, care avea la bază principiile adevăr, compasiune şi toleranţă.

În mijlocul unei ţări răvăşite de ateism şi oprimare a tot ce nu corespundea mentalităţii comuniste, principiile practicii au rezonat cu din ce în ce mai mulţi chinezi. Făcută publică în luna mai 1992 de dl. Li Honghzi, Falun Gong, sau Falun Dafa s-a răspândit rapid, şi un număr tot mai mare de oameni îşi redobândeau sănătatea şi îşi îmbunătăţeau caracterul moral. În doar şapte ani, între 70 şi 100 de milioane de chinezi practicau Falun Gong, un număr care îl depăşea pe cel al membrilor PCC.

În acel moment Jiang Zemin şi-a făcut din eradicarea Falun Gong prin orice mijloace, o chestiune de „glorie”, mergând până la exterminarea celor care practicau această disciplină. Ordinul dat de acesta a fost cât se poate de clar: „Defăimaţi-le reputaţia, ruinaţi-i financiar şi distrugeţi-i fizic”. Vorbim de mijloacele specifice unui regim autoritar care vizează prizonierii de conştiinţă: spălarea creierului, tortură, abuzuri psihice şi sexuale, recoltare forţată de organe şi omor.

Recoltarea forţată de organe de la prizonierii de conştiinţă

Din ce în ce mai multe voci se ridică în lume denunţând practica recoltării forţate de organe şi persecuţia prizonierilor de conştiinţă chinezi.

PCC admite că sursa de organe recunoscută oficial sunt deţinuţii condamnaţi la moarte, însă numărul acestora nu poate justifica nici pe departe nivelul transplanturilor din China. Astfel că prizonierii de conştiinţă, practicanţi Falun Gong, tibetani, uiguri, creştini membri ai bisericii neoficiale, sunt sursa procurării unor astfel de organe.

Spre exemplu, raportul „Recoltarea sângeroasă” realizat de David Matas, un renumit avocat al drepturilor omului şi David Kilgour, fost parlamentar şi secretar de stat pentru Asia–Pacific al Guvernului canadian, a îngrozit o lume întreagă. Nominalizat la premiul Nobel pentru Pace, raportul a fost publicat în 2009, şi conţine dezvăluirile uluitoare referitoare la zeci de mii de cazuri de prelevări de organe pe viu făcute de comunitatea medicală chineză, pentru profituri imense.

Potrivit raportului, în anul 1999, numărul de transplanturi a crescut fantastic, moment care a coincis cu începutul persecuţiei brutale împotriva practicanţilor Falun Gong. După ce zeci de mii de practicanţi au fost închişi, aceştia „s-au transformat într-o bancă vie de organe”.

Cartea „Organele Statului: Abuzul transplanturilor în China” (disponibilă acum şi în limba română aici) este un alt exemplu de dovezi solide în acest domeniu şi prezintă o imagine foarte completă, nu numai din punct de vedere al informaţiei, dar şi al opiniilor specialiştilor de pe patru continente şi şapte ţări.

Cartea conţine o colecţie de eseuri scrise de chirurgi celebri ce efectuează transplanturi, cadre medicale şi universitare. Eseurile includ declaraţii ale martorilor, informaţii oficiale, statistici, date cronologice şi analize în profunzime ale situaţiei din China. Vorbim despre dezvăluiri şocante despre traficul de organe din China. Potrivit investigaţiilor, organele sunt recoltate pe viu de la deţinuţi condamnaţi la moarte, dar mai ales de la deţinuţi "politici" încarceraţi ilegal în lagăre de muncă.

Până în 1999, China nu era un actor important pe piaţa transplanturilor. Însă, în scurt timp a ajuns să se situează pe locul al doilea în lume ca număr de transplanturi de organe efectuate anual, chiar dacă în China nu există un program public de donare a organelor sau un sistem de repartizare adecvat.

Profesorul Arthur Caplan, şeful Departamentului de Bioetică de la Centrul Medical Langone al Universităţii din New York, a ajuns la concluzia că există un sistem de stat care „ucide la comandă”.

Perspectiva care se conturează este una înfricoşătoare. Închisorile şi lagărele de muncă din China, în colaborare cu spitalele afiliate armatei chineze şi poliţiei, aleg din sute de mii de prizonieri, donatori de organe pentru clienţii lor (mulţi de peste hotare), ceea ce înseamnă că îi ucid la comandă pe aceia ale căror organe au fost identificate că se potrivesc. Se vorbeşte despre o „bancă vie de organe”, deţinuţilor fiindu-le făcute analizele şi introduse într-o bază de date în aşteptarea cumpărătorului.

Până să înceapă persecuţia Falun Gong în 1999, existau doar 22 de centre de transplant de ficat în China, după şase ani erau 500, iar numărul centrelor de transplant de rinichi s-a triplat, ajungând la 360 în această perioadă.

Transplanturile reprezintă o afacere enormă, iar diferenţa dintre durata de aşteptare pentru un organ compatibil în China şi cea dintr-un stat care practică legal transplantul de organe, este uriaşă. Spre exemplu, în Canada durata de aşteptare pentru un transplant de rinichi este de până la trei ani, iar în China se vorbeşte de săptămâni.

PCC a început să accepte, în principiu cel puţin, că aprovizionarea cu organe de la deţinuţi este necorespunzătoare. Ministrul adjunct al Sănătăţii, Huang Jeifu a declarat, în 2009, că prizonierii executaţi "nu sunt cu siguranţă o sursă adecvată pentru transplanturile de organe".

Din ce în ce mai mulţi medici, congresmeni, politicieni, avocaţi internaţionali în domeniul drepturilor omului, jurnalişti şi oameni din întreaga lume atrag atenţia asupra recoltării forţate de organe. Masa de dovezi a pus PCC sub o presiune enormă. Confruntându-se cu atât de multe întrebări şi astfel de dovezi extinse, regimul chinez păstrează tăcerea, în timp ce decide cum să trateze situaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe